Venit de la Oradea, Ilie Bolojan pare să fie un adevărat Făt-Frumos al politicii românești care crește într-o zi cât alții în șapte. Imediat după alegerile parlamentare, Ilie Bolojan l-a înlocuit pe generalul Nicolae Ciucă la șefia PNL. Un blitzkriegce l-a năucit pe fostul președinte al liberalilor. Ulterior, după ce și-a manifestat susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2, Ilie Bolojan s-a repoziționat și a făcut alianță cu PSD-ul. Așa a ajuns să fie omul 2 în Statul Român. Adică, președintele Senatului României. Timp de vreo două luni nu a inițiat niciun demers de a constata faptul că mandatul lui Klaus Iohannis a încetat. A mimat democrația, dar nu a făcut nimic. În schimb, la Senat a demarat procedura de reorganizare. În același stil de blitzkrieg, având sprijinul cozii de topor numite super Mario. Pe repede înainte au decis că 200 de angajați trebuie să plece. Cine au decis? Ilie Bolojan și super Mario, cunoscut sub numele de Mario Ovidiu Oprea, un alt liberal parașutat de la Craiova, beneficiar al unei sinecuri de secretar general al Senatului.
Între furnici și rangă…
Decizia de reorganizare este cel puțin discutabilă. Unii colegi ai domnului Bolojan din Biroul Permanent al Senatului, s-au sesizat că nu a respectat procedura. Alții, mai cameleonici (USR-ul) a văzut oportunitatea de a-și aduce proprii oameni de partid, renunțând la funcționarii publici parlamentari. În fond, USR-ul ne-a obișnuit cu atitudini tip „ranga lui Drulă” și „furnicile lui Lasconi”…
Într-un final, Ilie Bolojan, după două luni la conducerea Senatului României, și-a văzut visul împlinit. Pe jumătate. A devenit președinte interimar. Cu aceeași morgă a specialistului de la Oradea, a început să glăsuiască…prezidențial. Însă, nu a renunțat la proiectul de suflet de la Senat: reorganizarea. Așa că a rămas super Mario pe post de coadă de topor utilă. Și, duce mai departe proiectul, cu încălcarea legii.
Publisind mută, super Mario tace…
În urmă cu o lună, Publisind-ul a notificat oficial Senatul României asupra faptului că nici super Mario și nici Ilie Bolojan nu au respectat legea, solicitând demararea procedurii de negociere a Contractului colectiv de muncă și a Acordului colectiv de muncă. Legislația în vigoare (Legea nr. 367/2022 privind dialogul social) stipulează clar că, în termen de 15 zile calendaristice de la data declanșării procedurilor de negociere, angajatorul are obligația să convoace toate părțile îndreptățite în vederea negocierii contractului colectiv de muncă și să organizeze prima ședința de negociere. Mario Ovidiu Oprea a rămas mut și surd la acest lucru. Niciun răspuns nimic. Faptul că sinecuristul liberal nu înțelege că legea trebuie respectată este una, dar faptul că tocmai președintele interimar al României alege să nu respecte legislația în vigoare ridică mari semne de întrebare. Adică, cum se face că tocmai primul om în stat, chiar și interimar, care trebuie să garanteze respectarea legii, alege să o ignore?
Un (nou) Blitzkrieg?
Fie super Mario pregătește un alt blitzkrieg pentru a-l vulnerabiliza pe președintele interimar al României, fie așa este firea domnului Ilie Bolojan care ia decizii chiar și cu încălcarea prevederilor legislației în vigoare.

Comentarii din Facebook