Acasă Alegeri 2024 66 de milioane de lei pentru fiecare candidat!
Alegeri 2024Politică

66 de milioane de lei pentru fiecare candidat!

Distribuie
Distribuie

La ultimele alegeri, legea electorală a dat mari bătăi de cap. De la numărul de semnături necesare înscrierii și până la cuantumul cheltuielilor. Legea pare să fie făcută tocmai pentru a genera neîncredere din partea cetățenilor. Poate că, în următoarea perioadă, precampanie și campania electorală propriu-zisă, în afară de repetarea obsesiv-compulsivă a unor narative golite de conținut, dezbaterea (cu toți candidații!) ar trebuie să vizeze și problematica legislației electorale.

Digitalizăm totul mai puțin alegerile…

România visează să facă tranziția către digitalizare. În timp ce unele servicii au trecut spre digitalizare, în cazul alegerilor (de la locale și până la prezidențiale!), candidații sunt obligați să meargă cu zeci de dosare cu liste de semnături. Maculatură la greu. Dar, și imposibilitatea reprezentanților Biroului Electoral Central (BEC) de a verifica, pe bune, respectivele semnături. Adică, în afară de neconcordanțe legate de formă (același scris, aceeași semnătură etc.), cine are capacitatea de a verifica dacă „Ionel Popescu” are adresa și CNP-ul ori seria cărții de identitate trecute corect? Nimeni! Prin urmare, cu excepția unor cazuri flagrante, povestea verificării semnăturilor rămâne la stadiul de poveste…

Plătim 66.000.000 de lei pentru fiecare candidat…

Un alt aspect ține de bani. Potrivit legii, fiecare candidat ce depășește pragul de 3% își recuperează banii cheltuiți în campanie. În cazul alegerilor prezidențiale, legea prevede că fiecare candidat independent sau din partea unui partid politic poate cheltui suma de 66.000.000 lei. Adică, 13,2 milioane de euro.
Iar, acești bani, în situația în care se depășeste pragul de 3% se recuperează. Cu alte cuvinte, Statul Român, prin Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) returnează candidatului suma cheltuită. Dar acești bani nu provin decât din taxele și impozitele plătite de cetățeni.
La alegerile din noiembrie 2024, potrivit AEP, în total, candidaţii la alegerile prezidenţiale au declarat cheltuieli de 104.756.015,92 lei. Adică, 52.378.007,96 de euro. Deci, statul a returnat 52 de milioane de euro pentru un tur de alegeri anulate.
Însă, cheltuielile Statului pentru alegerile prezidențiale sunt mult mai mari. De la plata observatorilor în secțiile de vot și până la asigurarea pazei de către jandarmerie. De la operatorii STS din fiecare secție și până la organizarea secțiilor de vot în fiecare țară în care există cetățeni români. La toate acestea se adaugă și tipărirea buletinelor de vot. Deci, în cazul de față, costurile alegerilor prezeidențiale suportate de către Statul Român sunt mult mai mari.

Dar, de ce trebuie să suporte Statul Român aceste costuri?

Pot admite că partea de organizare ar putea fi suportată de Statul Român. Dar, la fel de bine, toate aceste costuri ar putea fi suportate de candidați. Evident, legea electorală ar trebui schimbată.

Primul lucru care cred că ar trebui schimbat este legat de depunerea dosarului. Adică, candidatul X informează, electornic, BEC-ul că dorește să candideze la alegerile prezidențiale. BEC-ul verifică îndeplinirea condițiilor legate de vârstă și eventualele drepturi interzise. După finalizarea perioadei de notificare legată de înscrierea în competiția electorală, STS-ul pune pe o platformă securizată toți candidații înscriși și fiecare cetățean are posibilitatea să își exprime, în baza numelui și a CNP-ului (cu mail de verificare sau alte măsuri de securitate) susținerea unui candidat sau a altuia sau pentru mai mulți candidați. Când se atinge limita impusă de lege de 200.000 de susținători, STS-ul informează BEC-ul asupra candidaților ce au îndeplinit acest criteriu. Mai departe BEC-ul solicită restul de documente (declarații de avere etc.) în format electronic.

Lista candidaților înscriși este finalizată și se face macheta buletinului de vot. Suplimentar se calculează costurile aferente tipării tirajului buletinelui de vot și se împarte la numărul de candidați. Altfel spus, candidații plătesc contravaloarea costurilor de tipărire buletine de vot.

În ceea ce privește cheltuielile aferente campaniei NU există limită. Fiecare candidat poate cheltui orice sumă însă are obligația de a o raporta la AEP, iar AEP alături de celelalte instituții ale Statului Român verifică orice material electoral, astfel încât să existe o evidență clară. Vrei să investești în campania ta 100 de lei sau 10 miliarde de lei, ești liber să o faci, cu condiția să fii transparent în ceea ce privește sumele de bani, inclusiv donațiile.

La finalul campaniei electorale, Statul Român NU returnează niciun leu candidaților, indiferent de scorul electoral. În mod similar ar trebui schimbată și legea finanțării partidelor politice în sesnul în care indiferent că ești sau nu partid parlamentar, Statul Român nu îți acordă nicio subvenție. De ce partidele politice să primească subvenții?

Poate că o asemenea abordare ar conduce la un cadru electoral mult mai așezat.

Comentarii din Facebook

Urmărește-ne: Google NEWS
Distribuie

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele știri

Bolojan și ai lui…spaima Senatului!

Ilie Bolojan continuă să facă singurul lucru pe care îl știe: să taie! De ce, pentru ce și cu ce scop sunt detalii...

Articole asemănătoare

Manualul imposturii politice românești: austeritate pentru fraieri, bani pentru partide!

România traversează un moment critic pentru democrație, dar nu prin reforme reale...

Cât (mai) costă votul cetățeanului?

Aparent, am fi tentați să spunem că votul fiecăruia dintre noi NU...

Cum iau suveraniștii la mișto ideea de stat…

Deci, suveraniștii „desemnați” de președintele „ales” au anunțat, prin vocea duduii Ana...

Ilie Bolojan prins de ITM în cazul reorganizării Senatului?

Spuneam, într-o postare anterioară, că Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a descins...