În orice democrație funcțională, mișcarea sindicală joacă un rol foarte important. Sindicatele asigură platforma de negociere între Guvern și angajați în ceea ce înseamnă contractul colectiv de muncă, drepturile, sporurile, beneficiile etc.
Mai mult, orice Guvern are tot interesul de a avea parteneri de dialog „înțelegători”, sindicaliști care să rezoneze cu politicile puterii și, eventual, să accepte diverse compromisuri. La rândul său, Guvernul sau puterea are tot interesul de a se „împrieteni” cu sindicaliștii pentru… susținere. De la evitarea unor mișcări sociale și până la acordarea votului la alegeri. Deci, este un fel de cer vicios în care puterea și sindicatele conviețuiesc, fiecare având propriile avantaje. Dacă ne uităm în istoria recentă post-decembristă a României vom constata faptul că diverși lideri de sindicat (unii dintre ei conducând respectivele entități de peste 20 de ani!) au o relație „specială” și, uneori, chiar „profitabilă” cu diverși lideri politici. Mulți dintre ei au apărut și prin presă, fiind acuzați de diverse lucruri.
Citește în continuare accesând linkul!
Comentarii din Facebook