România traversează un moment critic pentru democrație, dar nu prin reforme reale sau salturi de dezvoltare, ci printr-un spectacol toxic de impostură politică livrat cu cinism și mult ambalaj populist. Ordonanța de austeritate a lui Ilie Bolojan, în numele unei „responsabilități fiscale” tardive, aruncă în aer încrederea publică într-o clasă politică ce refuză constant să joace cu cărțile pe masă.
Austeritatea lui Bolojan: o decizie tăcută, post-electorală
La doar câteva luni după o campanie electorală în care niciun partid aflat la guvernare nu a suflat o vorbă despre viitoare măsuri de austeritate, Guvernul Bolojan ne explică, cu un calm managerial forțat, că România are o problemă bugetară sistemică. Dar această „lebădă neagră” invocată post-factum nu este un accident imprevizibil. Nu. Este rezultatul unei tăceri strategice, a unei decizii politice de a ascunde deliberat realitatea fiscală a statului pentru a nu compromite scorurile electorale.
Să fim clari: austeritatea nu a fost nici măcar sugerată în campanie. În schimb, electoratul a fost mințit cu promisiuni optimiste despre creșteri salariale, investiții publice masive și protejarea categoriilor vulnerabile. Ceea ce vedem acum este o decuplare brutală între discursul electoral și practica guvernamentală – un derapaj de la etica reprezentării democratice, care, în orice altă țară cu reflexe instituționale sănătoase, ar fi dus la demisii și sancțiuni politice.
Mai grav este că, în timp ce populația este invitată să „strângă cureaua”, sistemul politic își conservă privilegiile cu o discreție toxică.
Subvențiile partidelor rămân intangibile
În ordonanța de austeritate nu se menționează niciun cuvânt despre subvențiile acordate partidelor politice – o formă de finanțare publică ce s-a transformat într-un mecanism opac de fidelizare și menținere a status quo-ului. Niciun sacrificiu la vârf, nicio tăiere de fonduri acolo unde ar fi cel mai etic să înceapă austeritatea: la cei care administrează bugetul, nu la cei care îl suportă. Adică, dacă Guvernul condus de Ilie Bolojan ar fi fost onest, atunci prima tăiere ar fi început cu subvenția acordată partidelor politice parlamentare (în jur de 100 de milioane de euro anual la care se adăugă și alte 300 de milioane de euro sume decontate în urma alegerilor).
În ordonanța de urgență se reinterpretează până și executarea silită. Chiar dacă Ilie Bolojan te dă afară și, în urma unui proces câștigi, atunci despăguburile le primești la sfântu’ așteaptă. După 5 ani. Altfel spus, sistemul greșește, dar plătește când vrea. Însă, această reinterpretare a executării silite în materie de drepturi salariale demonstrează faptul că Ilie Bolojan se așteaptă ca Statul să fie dat în judecată. Deci, marea reorganizare și restructurare este făcută pe picior.
Austeritate pentru cetățeni, privilegii pentru sistem
Și totuși, ipocrizia merge mai departe. După anularea alegerilor prezidențiale din 2024, autoritățile au returnat partidelor sumele cheltuite în campanie – o decizie fără precedent, care transformă eșecul electoral în profit garantat. Dar, surpriză, în decembrie 2024, și PNL și PSD se aflau la guvernare. Deci, este de presupus că știau de situația economică tragică în care se găsește România. Atunci de ce au închis ochii la „risipirea banului public”?
Ce fel de democrație mai avem dacă opoziția mimează opoziția, iar puterea nu doar că guvernează discreționar, dar împarte cu generozitate și adversarilor politici o parte din avantajele sistemului? Austeritatea pare să fie doar pentru cei care nu au puterea de a o negocia. În timp ce mediul privat este asfixiat fiscal, iar sectorul public este trecut prin filtrul tăierilor, ecosistemul partidelor politice rămâne intangibil, autoreglat și bine hrănit.
Criza este una morală, nu fiscală
Aceasta nu este o criză de bani, este o criză de moralitate publică. O fraudă discursivă prin care partidele își protejează interesele în timp ce impun sacrificii de la cetățeni. Este un moment în care tăcerea devine complicitate, iar fiecare zi în care nu cerem o restructurare reală a finanțării partidelor, o reformă electorală autentică și o opoziție funcțională, este o zi în care impostura se adâncește.
România nu are nevoie doar de echilibre bugetare, ci de o revoluție a onestității în politică. Fără ea, orice măsură de austeritate devine nu doar inutilă, ci ilegitimă. Iar în lipsa unei opoziții reale, singura speranță rămâne cetățeanul lucid și activ, care nu mai acceptă să fie luat de fraier la fiecare patru ani.
Comentarii din Facebook