Acasă Știri Halucinant! Călin Georgescu are soluții, dar nu este momentul să discute despre ele…
Știri

Halucinant! Călin Georgescu are soluții, dar nu este momentul să discute despre ele…

Distribuie
Distribuie

Călin Georgescu a reapărut la TV. Cu același discurs și în același stil mesianic. Discursul lui abundă în termeni emoționali. Vorbește calm, apăsat, punctează cuvinte cheie. Încearcă să dea impresia unui politician ancorat în realitatea economică a României și profund conectat la contextul internațional. Trece de la contextul României la jocurile geopolitice internaționale. Pare că este conectat cu toți. De fapt, el nu transmite nimic. Nimic concret. Însăilează o serie de concepte fără a spune absolut nimic. Este marcat de cuvinte precum „precis”, „garantat”, „imediat”, „teză”, „mecanism”, „apocalipsă” pe care le repetă cu obsesie.

Călin Georgescu susține că are soluții, dar „nu este momentul să discute acum”. Însă, în mod paradoxal, nu este capabil să menționeze nicio soluție concretă. Adică, să spună „precis” că pentru dezvoltarea economiei românești va implementa o serie de măsuri sau legi punctuale. Adică, să știe orice „român care însă nu s-a trezit în conștiință” care este soluția. Nici vorbă. Atunci când este întrebat direct care sunt soluțiile, începe cu manipularea fină „asigur pe toată lumea că sunt soluții economice pentru redresare imediată”. Dar, care sunt acele soluții? Cel mai probabil că dacă domnul Georgescu ar menționa soluțiile mesianice, atunci rușii, chinezii și americanii le-ar fura imediat și România ar rata șansa de a deveni „motorul” Europei…

Păi, domnule Călin Georgescu, dacă „românii adormiți în conștiință” nu s-au prins că matale ești liderul mesianic ce va salva România prin „mersul pe verticală” și prin „hrană, apă, energie”, spune-le, nene, direct, concis, clar și imediat, soluțiile tale. Lasă vrăjeala cu termeni lipsiți de substanță și principii.

Și, în lipsa unui discurs aplicat, cu soluții, Călin Georgescu beneficiază de o supra expunere în spațiul public fiind prezentat, în mod fals, drept „președintele ales”. El, Călin Georgescu, este doar un candidat ce a obținut 2.120.401 de voturi și s-a calificat în turul 2. Cu amendamentul că alegerile prezidențiale au fost anulate. Justificarea sau motivarea juridică în ceea ce privește anularea alegerilor prezidențiale fiind un alt subiect ce nu poate fi tranșat decât de către specialiștii în drept.

De ce oare această supra expunere media? Să joace rolul „bunicii din geam pentru o lună în plus de pensie” sau se scopul final este discreditarea așa-zisei mișcări suveraniste și lansarea unui nou produs politic?

Comentarii din Facebook

Urmărește-ne: Google NEWS
Distribuie

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele știri

Insuficiența venoasă, colesterolul și imunitatea: Probleme și soluții pentru o sănătate optimă

Sănătatea este influențată de o varietate de factori, iar printre aceștia se numără sistemul circulator, nivelul colesterolului și imunitatea. Insuficiența venoasă, nivelul ridicat...

Ce aparate să folosești pentru durerile de spate

Durerile de spate sunt o problemă frecventă care afectează milioane de oameni, fie din cauza stilului de viață sedentar, a leziunilor, a stresului...

Articole asemănătoare

Cătălin Predoiu, noul președinte interimar al PNL. Mircea Abrudean noul președinte al Senatului.

În urma demisiei președintelui Klaus Iohannis, scena politică românească se schimbă. Conform...

Ciucă dispare, Bolojan taie și preia puterea: manevră politică bine calculată!

Nicolae Ciucă și-a dat demisia din Senat, oficial pentru a lăsa loc...

Dumitru Coarnă îl demască pe Bolojan!

Dumitru Coarnă îl demască pe Ilie Bolojan care se încăpățânează să nu...