Acasă Politică Ei negociază Guvernul. Noi plătim și circul, și alegerile.
Politică

Ei negociază Guvernul. Noi plătim și circul, și alegerile.

Distribuie
Distribuie

Criza premierului intră într-o nouă etapă, iar România ajunge în a șasea lună de instabilitate guvernamentală. Partidele parlamentare se întorc din nou la Palatul Cotroceni pentru a încerca să găsească formula unui nou Executiv. Este a patra rundă de consultări pentru desemnarea unui prim-ministru după demiterea Guvernului Ilie Bolojan și după trei nominalizări care nu au produs până acum un guvern stabil.

Criza premierului nu mai este doar o problemă de “aritmetică parlamentară”, criza începe să ridice o problemă mai profundă. În toată această negociere/consultare (formală și informală!), cetățeanul este, din nou, personajul secundar.

Spațiul public este dominat de discuții despre cine ar trebui să ocupe funcția de prim-ministru, ce partid poate revendica anumite ministere, ce formulă de coaliție poate obține majoritatea necesară și cine acceptă sau refuză să voteze viitorul Guvern. Mult mai puțin vizibile sunt dezbaterile despre diferențele reale dintre programele de guvernare sau despre măsurile concrete prin care următorul Executiv ar urma să schimbe situația economică și administrativă.

Ceea ce, aparent, este prezentat drept confruntare de principii este, în realitate, o simplă negociere pentru distribuirea puterii.

Premierul se schimbă. Politicile, mai puțin!

Problema nu este lipsa de candidați. În ultimele cinci luni, președintele Nicușor Dan i-a desemnat succesiv pentru funcția de prim-ministru pe Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan. Primul și-a depus mandatul înaintea votului parlamentar, iar guvernele propuse ulterior nu au reușit să obțină susținerea necesară în Legislativ. Astăzi, partidele politice parlamentare sunt chemate, din nou, la Cotroceni pentru o nouă încercare de construire a unei majorități.

Dezbaterea despre numele premierului este mai intensă decât cea despre programul viitorului guvern sau direcția propusă.

În discursurile partidelor apar frecvent formule ieftine și lipsite de substanță („stabilitate”, „responsabilitate”, „redresare economică” sau „guvern competent”). Dacă viitorul Executiv va continua în mare măsură măsurile fiscale, constrângerile bugetare și direcțiile administrative ale fostului Guvern Bolojan, devine legitimă întrebarea care este, de fapt, miza lunilor de negocieri.

Este o dispută despre politici publice profund diferite sau una despre cine administrează aceleași politici și cum se reîmparte puterea și influența în diferite domenii?

Pe de altă parte, dacă măsurile de austeritate trebuie continuate, atunci ar trebui explicat care este orizontul de timp, de ce se impun aceste măsuri, cu ce scop, cum se evaluează rezultatele anticipate și cine răspunde dacă nu se ating. Evident, că nimeni nu este suficient de transparent încât să verbalizeze evidența. Nu există niciun plan și nicio garanție că știu ce fac. Există doar o goană nebună a partidelor politice pentru controlul instituțional și nicidecum o confruntare între proiecte, obiective și soluții pentru România.

„Criza premierului” – cinci luni care nu sunt gratuite

La 5 octombrie se împlinesc exact cinci luni de la demiterea Guvernului Bolojan. Costul acestei perioade nu poate fi măsurat doar prin cheltuielile bugetare directe.

Instabilitatea politică a însemnat amânarea unor decizii, reducerea predictibilității administrative și dificultatea construirii unor politici cu orizont mai lung. Ministerele funcționează sub perspectiva schimbării conducerii, autoritățile locale așteaptă decizii ale administrației centrale, iar mediul economic urmărește nu doar nivelul taxelor, ci și capacitatea Statului de a păstra o direcție coerentă. Despre investitorii străini sau partenerii României nici nu are sens să mai comentăm. Nu pentru că sunt lipsiți de importanță. Nicidecum. Pur și simplu sunt năuciți. Cine ar vrea să investească într-o țară în care deciziile sunt pompieristice și nu oferă garanția unei stabilități?

În același timp, responsabilitatea politică (pe care o clamează și pro-europenii și extremiștii!) nu poate fi redusă la găsirea unui nume care să obțină 233 de voturi în Parlament.

După cinci luni, criza premierului începe să producă și costuri politice și economice. Partidele politice parlamentare ar trebui să explice ce anume justifică această perioadă de blocaj și, mai ales, ce va fi diferit după instalarea unui nou Cabinet. Dacă și când va fi instalat…

Anticipatele, prezentate drept soluție, au și o factură

În acest context, AUR a susținut, în mod repetat, varianta alegerilor anticipate. George Simion a afirmat încă din luna mai că obiectivul politic al formațiunii este revenirea la urne, iar partidul a reluat în august și septembrie ideea că anticipatele reprezintă soluția pentru ieșirea din criză. În același timp, liderul AUR a condiționat susținerea unui Executiv de participarea partidului la guvernare. Brusc, după pierderea mandatului de primar de către Dominic Fritz și aflat în poziția de a nu mai face parte din Guvern, USR-ul s-a trezit și el că vrea anticipate. Anticipatele nu rezolvă automat criza premierului.

Din punct de vedere politic, solicitarea poate fi discutată. Din punct de vedere financiar însă, alegerile anticipate nu sunt o operațiune fără costuri.

Un nou scrutin parlamentar presupune o întreagă logistică (organizarea secțiilor de votare, tipărirea materialelor electorale, plata personalului, infrastructură informatică, transport, asigurarea pazei etc.). La acestea se adaugă finanțarea campaniilor electorale și mecanismul legal (dar imoral!) de rambursare a cheltuielilor competitorilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Dimensiunea financiară este semnificativă. Potrivit raportului Autorității Electorale Permanente, pentru alegerile parlamentare din 2024 au fost validate și propuse spre rambursare cheltuieli electorale de aproximativ 232,9 milioane de lei. Pentru parlamentarele din 2024, prezidențialele din 2025 și alegerile parțiale din mai 2025, totalul cheltuielilor validate spre rambursare a depășit 446 de milioane de lei. Aceste sume nu reprezintă costul integral al organizării scrutinurilor, ci doar componenta privind rambursarea cheltuielilor electorale analizată de AEP. La ele trebuie adăugate și costurile logistice. Despre ele nimeni nu vorbește. Ștampila de vot și buletinul de vot costă bani. La fel și jandarmul ce păzește secția de vot, dar și oamenii din secțiile de vot. Dacă ar fi cuantificate, cred că am avea un șoc.

Prin urmare, înainte de a transforma anticipatele într-un slogan politic, partidele care le solicită au obligația de a explica de ce un nou scrutin este preferabil găsirii unei majorități în actualul Parlament și ce schimbare concretă de politică publică ar justifica această cheltuială suplimentară.

Cetățenului ar trebui să i se explice, transparent, care este motivul pentru care este obligat să suporte, din nou, costurile logisticii electorale și ale campaniilor dacă motivul principal este incapacitatea partidelor de a construi o majoritate funcțională. Mai ales că el, cetățeanul, nu este pe agenda publică a negocierilor partidelor parlamentare. Nici el, nici nevoile lui și nici măcar dorințele lui.

Cetățeanul, absent din negocieri

Toate partidele vorbesc despre interesul cetățeanului, dar negocierile sunt prezentate aproape exclusiv prin prisma raporturilor dintre partide. Cine dă premierul. Cine intră la guvernare. Cine obține finanțele. Cine primește transporturile. Câte ministere revin fiecărei formațiuni. Cine acceptă să voteze și în ce condiții.

Mult mai puțin se discută public despre ce primește cetățeanul în urma negocierii politice.

Care sunt primele cinci măsuri ale viitorului guvern? Ce taxe se modifică? Ce cheltuieli se reduc? Cum este controlat deficitul? Ce se întâmplă cu investițiile? Care sunt termenele? Cine răspunde dacă obiectivele nu sunt îndeplinite? Aceste întrebări ar trebui să fie centrul negocierilor, nu anexa lor.

Funcția de premier nu este un premiu acordat partidului care negociază mai bine, iar ministerele nu sunt feliile de pizza care așteaptă ca partidele politice să se arunce asupra lor. Sunt instituții finanțate din bani publici și care oferă servicii publice. Cetățeanului.

După cinci luni de instabilitate, simpla desemnare a unui nou prim-ministru nu mai este suficientă pentru a închide criza. România are nevoie să afle nu doar cine va guverna, ci, mai ales, ce va face diferit.

Iar dacă rezultatul ultimelor luni va fi doar un alt premier, o altă împărțire a ministerelor și, eventual, perspectiva unor noi alegeri, atunci întrebarea pe care cetățeanul trebuie să o adreseze întregii clase politice este de ce trebuie

Comentarii din Facebook

Urmărește-ne: Google NEWS
Distribuie

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele știri

Președintele României, Klaus Werner Iohannis a demisionat!

Președintele României, Klaus Werner Iohannis, și-a anunțat demisia astăzi, 10 februarie 2025, în cadrul unei declarații de presă susținute la Palatul Cotroceni. Această...

Marcel Ciolacu și Mascarada Indignării: Un Premier Impostor în Fața Propriilor Eșecuri

Declarațiile recente ale premierului Marcel Ciolacu despre boicotarea supermarketurilor sunt doar ultima dovadă a imposturii sale politice. Cu o ipocrizie tipică demagogilor de...

Articole asemănătoare

Suveranist de export și conjunctură

George Simion și suveranismul de export și conjunctură: o analiză critică despre...

România închide capacități de producție energetică înainte de a avea alternative

România închide capacități de producție energetică înainte de a avea alternative. Cine...

Congresul PNL vs. Legea partidelor politice: cine cedează primul?

Ce urmează în PNL ridică o întrebare simplă: se rescriu regulile din...

Marian Ivan: primarul care oferă gânduri, nu soluții!

Marian Ivan este de ani buni una dintre cele mai constante prezențe...