România a ajuns într-o situație greu de imaginat pentru o țară care vorbește permanent despre securitate energetică. După intervenții asupra albiei Dunării, o stâncă detonată și barje încărcate cu piatră scufundate pentru a direcționa apa spre Cernavodă, Unitatea 2 ar putea fi oprită controlat în aproximativ 48 de ore, dacă situația hidrologică nu se îmbunătățește.

Și, totuși, cum s-a ajuns în această situație? Adică, seceta a venit peste noapte șa cum vine ninsoarea în fața căreia autoritățile de minunează? Sau, poate, Dunărea a scăzut peste noapte? Nici vorbă!

Realitatea demonstrează că una din cele mai importante infrastructuri energetice ale României a ajuns să depindă de câțiva centimetri de apă. Oare nu se cunoștea acest aspect?

De la nouă zile la 48 de ore

După scufundarea barjelor încărcate cu piatră, Radu Miruță și autoritățile transmiteau un mesaj optimist. Intervenția ridicase nivelul apei, iar Unitatea 2 putea continua să funcționeze cel puțin încă nouă zile. Bucurie mare, miniștrii demiși, dar încă în funcție se lăudau pe toate rețelele de socializare. Fiecare îi mulțumea celuilalt pentru colaborare și implicare. Situația de criză părea depășită ca urmare a implicării și profesionalismului miniștrilor de la USR.

După 2 zile apare posibilitatea opririi reactorului în 48 de ore. Deci, cele 9 zile au devenit, de fapt, 2 zile. Cum s-a ajuns în această situație?

Dunărea nu aduce doar apă

Pentru a direcționa mai multă apă spre Cernavodă, statul a intervenit direct asupra albiei Dunării. Diana Buzoianu a descoperit un „dâmb” care a reorientat debitul. Dar Dunărea transportă apă împreună cu aluviuni și sedimente. Aluviuni și sedimente care ar putea obtura pompele/sitele/echipamentele care preiau apa.

Nu cumva intervențiile au avut un efect negativ asupra turbidității și asupra cantității de sedimente care ajunge în zona din care se colectează apa pentru Cernavodă? Nu știm pentru că autoritățile nu au prezentat date oficiale, rămânând în marja declarațiilor „situația este sub control”.

Concret, închiderea unității 2 înseamnă, pentru România, minus 700 de MW. În condițiile în care capacitățile pe cărbune sunt închise sau în conservare, iar proiectele aflate în diverse stadii de finalizare nu sunt gata, cum vom compensa această pierdere? Din importuri. Adică, România pierde bani. Și, cine compensează această pierdere? Exact! Cetățenii, prin factura la energie!

Din păcate, nici măcar Dunărea nu este empatică cu mesajele premierului demis Ilie Bolojan. Adică, în fața apelurilor prin care cetățenii ar fi trebuit să reducă consumul, Dunărea a continuat să „curgă” după legile fizicii. Nu a fost nici impresionată de apelurile domnului Bolojan și nici nu a citit comunicatele Guvernului. Mai mult, nu s-a speriat nici de stânca detonată și nici de barjele scufundate.

Probabil că strategia energetică a României este atât de bine păzită încât nici autoritățile competente nu știu de existența ei. Și, totuși, Guvernul României a demonstrat că și în ceea ce privește gestionarea unei situații de criză este ceva mult prea complicat.

Oricum, este surprinzător că acest aspect (securitatea energetică a României și situația de criză cu care se confruntă) nu a meritat atenția CSAT-ului