Unguri

Un clopot suna tragic

Motto: „Rareori mi-a fost dat să văd şi să aud atîtea volute curtenitoare, şoapte amoroase şi oftaturi, ca sub fereastra bine zăvorîtă, unde îşi piteşte nurii, zestrea de voturi şi farmecele neprihănita mireasă UDMR“.

Lucian Avramescu

UDMR merge, sigur şi ferm, spre înfăptuirea unicului ei ţel: autonomia teritorială. L-au ales pe Kelemen Hunor, care a declarat deschis scopul acestei formaţiuni ilegale. Toţi, şi Boc, şi Ponta, şi Antonescu şi Daniel Constantin s-au făcut preş în faţa „partidului“ bozgoresc, care ne tot sfidează şi, de fapt, conduce, alături de Băsescu, ostilităţile politice din România.

S-a cîntat întîi Imnul Ungariei! Ce obrăznicie! Şi nici una dintre „mărimile“ de la Bucureşti – Boc, Ponta, Antonescu, Daniel Constantin – n-a zis nimic. Ce patrioţi de rahat avem! Şi la Putere, şi în Opoziţie. Nişte nulităţi fără anvergură, şterse şi ipocrite, ar spune altcineva. Ne „aranjează“ UDMR-ul, democratic, cum vrea. Curînd, autonomia „Ţinutului Secuiesc“ se va legifera. Ardealul nostru sfînt, pe care l-au apărat generaţii întregi de români, va fi perdut. Ce ruşine! Şi ce durere!

Şi în acest timp domnul Vadim e izolat. Spălăcitul imberb Crin Antonescu declara ritos că niciodată nu se va alia cu PRM. Bine că e gata de o mare alinaţă cu UDMR! Care sapă, sapă, sapă la temelia Statului Unitar Român.

Ne aflăm în preajma unor întîmplări tragice. Traian Băsescu, preşedintele „cel mai democrat“ (am citat-o pe ministra Udrea), nu se gîndeşte decît la el şi la ai lui: hoţii, mafioţii, criminalii, patrihoţii, vorba bardului de la Mirceşti, V. Alecsandri. UDMR-ul, rămînînd la guvernare, îşi va realiza visul de aur: autonomia. De aici şi pînă la dezlipirea întregului Ardeal nu mai este decît un pas. Horea şi Iancu plîng. Se răsucesc în morminte. Unde e Transilvania lor? Unde este idealul lor? Mihai Viteazul va muri încă odată, cu calul său alb străpuns; nu va mai intra, triumfător, după înfăptuirea visului Unirii, în Alba Iulia, în cetate.

Unde sînteţi voi, românii adevăraţi? Unde sînteţi? Ce mai aşteptaţi? Faceţi ceva, nu-i lăsaţi! Ţara, azi, suferă şi plînge. Poporul nu mai are lacrimi. Se vesteşte o mare trădare. România e lovită în inimă. Dar mai există încă scăpare. Treziţi-vă cît nu e prea tîrziu! Cît sîngele (sufletul) vostru încă n-a murit. Cît mai e viu. Vă amintesc de un om pe care tot şi toţi îl blamează, care aşa, prost şi ţăran neşcolit, nu ca deştepţii de azi, care au la bază, mai ales, facultatea hoţiei, măcar şi-a iubit ţara. Nu ştiu dacă şi poporul. A greşit şi a plătit. Dar cine l-a ucis? În numele cărui nobil vis?

Veţi zice: pentru democraţie. O avem. Numai că s-a metamorfozat în capitalism sălbatic şi în apatie. Citez, din memorie, cuvintele acelui om, e vorba de Nicolae Ceauşescu, ucis tragic, în ziua de Crăciun a neuitatului însîngerat an 1989, care sună nu numai premonitoriu, ci teribil de tragic: „Această lovitură de Stat va duce la nimicirea României“. Spuneţi! Nu sună chiar sinistru? Ca bătăile unui rece clopot al Istoriei?

Gh. Militaru