Seriale Documentare

Arătările şi vedeniile unui mare duhovnic creştin (9)

Am văzut cum arată diavolul care stăpîneşte satul socrilor mei, Oniceni (Suceava)

Demonul care stăpîneşte satul Oniceni este negru la faţă şi poartă o haină brumărie, din lînă de oaie, ca o scurteică. Are sub ascultarea lui mai mulţi demoni cu chip de bărbaţi şi de femei cu copii. Aceştia îi amăgesc pe oamenii din sat şi, după ce reuşesc să păcălească un suflet, îl dau în stăpînirea demonului cel mare.

Am văzut cum arată: Satana care voia

să mă robească; Cetele de demoni; Porţile iadului; Portarii şi sufletele, la locul de chin

În anul 1951, pe cînd eram culcat în podul şurii, pe paie, a venit Satana la mine, aşa cum o făcuse şi în anul precedent, şi a început lupta cu mine, cu gîndul să mă ia rob sau să mă supună voinţei lui. M-am luptat aprig, am căutat să-l lovesc cu picioarele, pînă ce mi-au sărit pingelele. Atunci am apucat ghetele de vîrf pentru a-l izbi cu călcîiul lor şi, deodată, a dispărut. Cînd m-am uitat la picioare, am văzut o coroană frumoasă de aur, pe care am dat s-o iau şi, în acel moment, mi-am revenit.

Tot anul acela m-am luptat cu Satana, care mi se arăta, mai cu seamă noaptea, sub propriul lui chip, dar îndeosebi prin slugile lui. Acestea mi-au făcut o viaţă amară şi multe nedreptăţi, iar cu demonii cu care lucrau unele dintre ele, am dus mari lupte. Dumnezeu mi-a arătat, în timpul anului, toate cetele de demoni, toţi urîţi şi înfricoşători, care se află în văzduh; mi-a arătat porţile iadului şi păzitorii lor; mi-a arătat sufletele pe care demonii le duceau la osîndă. Şi mi-a descoperit sfîntul casei acesteia. Locul arătărilor era podul şurii socrului meu: preotul Mihăilescu, din satul Oniceni, judeţul Suceava. Acolo am stat ascuns vreo 4 ani, în timpul persecuţiei autorităţilor comuniste şi a Securităţii, împotriva preoţilor. Partidul comunist - pentru faptul că nu am fost de acord ca duminica să termin slujba la ora 9 şi să mă duc cu credincioşii pe tarlaua CAP-ului - m-a declarat duşman al poporului; am fost judecat în lipsă şi condamnat la moarte.

Cum mi s-a arătat Diavolul şchiop,

pe cînd aveam vreo 9 anişori

Diavolul intră în om şi prin intermediul fricii. Sînt 3 căi prin care Diavolul poate intra în om, foarte uşor: prin frică, prin mîndrie şi prin necredinţă. Să vă povestesc ce mi s-a întîmplat cînd eram mic, cred că aveam vreo 9 anişori atunci. Tata, de cu ziuă, îmi spune: „Măi băiete, să te duci după topor la cabana din vie, să-l am pentru mîine dimineaţă, cînd o să merg la pădure”. Tata avea, la vreo 3 kilometri de casă, o vie, pe care tocmai o curăţise: mai întărise, în unele locuri, parii care putreziseră, uitînd toporul în bordei. Eu, prins cu joaca şi cu alte treburi de pe lîngă casă, am uitat să-i aduc unealta. Aproape de miezul nopţii, tata, amintindu-şi de topor, o întreabă pe mama: „Măi femeie, o fi adus băiatul acela toporul, aşa cum i-am spus eu?“. Mama îi răspunde că nu ştie. Atunci, tata mă trezeşte din somn şi mă întreabă de topor. Fiindcă nu l-am ascultat, pentru a mă învăţa minte, ca altădată să fac întocmai ce-mi spune, în puterea nopţii, mă trimite după topor. Mama insista să nu mă lase să plec, pentru că trebuia să trec peste un pîrîu, unde se spunea că acolo se află un diavol şchiop. În zadar au fost insistenţele mamei, tata voia să mă înveţe minte ca, altă dată, să-l ascult. Am plecat după topor. După ce am trecut pîrîul cu pricina, numai ce aud în urma mea pe cineva alergînd şi scoţînd un sunet, de parcă ar fi avut un picior în proteză de lemn. Eu, ştiind de la mama şi de la moşul meu, care era un duhovnic vestit la Mînăstirea Cocoşu, din Dobrogea, că nu trebuie să-ţi fie frică atunci cînd diavolul îţi dă tîrcoale, şi, mai ales, să nu te uiţi înapoi, nu m-am înfricoşat, şi nici nu m-am uitat în urmă. Diavolul a venit fuga pînă în spatele meu, încît îi simţeam răsuflarea în ceafă. Atunci, mi-am zis: Da…! Tu eşti? - şi mi-am continuat drumul. Diavolul s-a oprit; l-am lăsat în urmă. Abia mă depărtasem, cam vreo 200 de metri, că iar îl aud alergînd în urma mea; şi parcă iuţea fuga, pe măsură ce se apropia de mine. Venea pînă în spatele meu şi-mi sufla în ureche, pentru a mă înfricoşa. Eu m-am ţinut curajos şi nici nu m-am uitat în urmă. Rămăsese departe de mine. Am ajuns la colibă, am luat toporul şi am pornit-o spre casă. Pe drumul de întoarcere, mă simţeam mai în siguranţă, pentru că aveam toporul în mînă. Mi-am zis că, de mi se arată, o să îl tai. Minte şi curaj de copil neînfricat! Dar el nu mi s-a mai arătat. Îmi dau seama că tata greşise fiindcă nu o ascultase pe mama, insistînd să mă trimită, în toiul nopţii, la o aşa depărtare, să-i aduc toporul, mai ales că ştia de existenţa acelui diavol. Copil fiind, putea să mi se întîmple un necaz mare, dacă nu aveam înger păzitor puternic. Dacă mă temeam, atunci m-ar fi prins. De atunci, am rămas neînfricat în lupta cu diavolii. M-am rugat la hirotonie ca unul dintre darurile pe care le primesc să fie şi acela de a-l izgoni pe diavol din oameni.

(va urma)

ILARION ARGATU