Romania Mare nr 1105

din 21 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


News Alert:

Război corupţie

Traian Băsescu vede paiul din ochii altuia, în schimb, nu vede stiva de bîrne din ochii săi! (11)


În mod sigur, nici comportamentul caraghios, de dictator răsuflat, al domnului Băsescu nu a rămas neobservat de către Uniunea Europeană. Dar nici incompetenţa crasă a Executivului, în frunte cu premierul Emil Boc, manifestată prin adoptarea unor măsuri pseudoeconomice, care au împins ţara pe marginea prăpastiei. La toate acestea se adaugă: încrengătura structurilor mafiote care acţionează în mai toate domeniile economice, sociale şi politice; politizarea excesivă din instituţii, în dauna competenţei; disoluţia şi bulibăşeala fără precedent, care s-au instalat în toate structurile statului; faptul că Justiţia este aservită Puterii în aşa măsură, încît, în pofida Plîngerii Penale înaintate împotriva şefei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, în urma fraudării grosolane, în văzul întregii naţiuni, a voturilor la Legea Pensiilor, procurorul general tace mîlc! Şi de-ar fi numai asta. După cum se ştie, în Justiţie se practică multe, scandalos de multe muşamalizări, pe considerente politice. Peste toate acestea, Uniunea Europeană este neplăcut impresionată de mulţimea de hoţi şi pungaşi români care a invadat statele vest-europene, de protestul pensionarilor şi al poliţiştilor, care, din disperare, au ieşit în stradă, de brutalitatea intervenţiei jandarmilor, precum şi de contrabanda existentă la graniţele ţării. La toate acestea a pus capac gestul lui Adrian Sobaru, un părinte adus în pragul disperării, care s-a aruncat din balconul Senatului, într-un gest extrem de protest faţă de politica inumană şi antinaţională a Guvernului, dictată de însuşi preşedintele Traian Băsescu.

Dragii mei compatrioţi, vă rog să judecăm corect! Faţă de cele arătate mai sus, România poate să fie primită în Schengen? Îmi este teamă că, la un moment dat, se vor auzi nişte voci care vor cere scoaterea României din UE. Este evident că, aşa cum se prezintă acum, România este un balast pentru UE, iar perspectivele de redresare nu se văd deloc, ba dimpotrivă. Acesta este adevărul! Nu trebuie să ne intereseze faptul că Bulgaria este în aceeaşi situaţie. Noi trăim în România. Mai mult, îmi este tare teamă că Bulgaria, avînd o conducere cu mai multă pricepere, va lua măsuri concrete şi astfel... s-ar putea să fie acceptată înaintea noastră!

Stau, adesea, şi mă gîndesc, plin de amărăciune, dacă în ţara mea dreptul la viaţă, în adevăratul sens al cuvîntului, este cu adevărat un drept, sau o simplă sintagmă mincinoasă! Încă de mic am aflat că fac parte din „generaţia de sacrificiu“ şi a trebuit să mă supun, deoarece era peste puterile mele să schimb ceva. Un regim monstruos, condus de nişte indivizi josnici, mi-a distrus copilăria şi mi-a aruncat la gunoi idealurile adolescentine. Toată viaţa nu am ştiut decît să suport nemerniciile unor criminali cu funcţii de Stat, să muncesc şi să accept, ca pe ceva absolut normal, multiple vicisitudini care mi-au făcut viaţa ferfeniţă. Evident că nu numai eu am fost supus unor astfel de suferinţe. La fel au suferit toţi românii, indiferent de vîrstă. Desigur că aş fi fost gata să accept ideea potrivit căreia acesta este tributul  pentru a parcurge traseul vieţii, de la leagăn la mormînt, şi m-aş fi resemnat cumva. Însă, am aflat că în alte ţări se poate trăi altfel, cu adevărat liber, cu demnitate, decent, fără ca individul să fie obligat să suporte asemenea sacrificii, deoarece la cîrmă se află oameni politici interesaţi de bunul mers al lucrurilor. Şi atunci, de ce la noi, în România, nu se poate astfel? Uitaţi-vă, oameni buni, cine sînt cei care au devenit stăpîni pe vieţile, pe destinele noastre şi ale copiilor noştri! Cîţi dintre aceştia au devenit bogaţi prin muncă cinstită? Puţini, chiar foarte puţini.

(va urma)

Niculae Ghiţă

Share |

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.