Război corupţie

Prin viscol de dureri spre şcoală

M-a frapat, ca pe multe alte cadre didactice, o afirmaţie a preşedintelui, şi anume că domnia-sa munceşte 16 ore pe zi (oare?), iar un profesor tot atîtea ore, doar că pe săptămînă. Cei aflaţi la Putere, şi nu numai, s-au cam luat după dumnealui şi acuză dăscălimea că lucrează prea puţin. Cîtă nedreptate! Cîtă lipsă de înţelegere! Nu se gîndeşte nimeni la orele de pregătire pe care profesorii le fac cu elevii la şcoală, la activităţile extraşcolare, la pregătirea fiecărui profesor pentru orele de predare? Corectarea tezelor şi extemporalelor nu reprezintă ore de muncă? Dar hîrţogăria care ne sufocă, pur şi simplu, prin bunăvoinţa unor miniştri (mai ales a ministrului Funeriu) şi a unor inspectori docili şi zeloşi? Atîtea hîrtii nu s-au cerut niciodată în învăţămîntul românesc! Oare, reforma înseamnă hîrţogăraie? Portofolii peste portofolii, dosare peste dosare, care nu te ajută cu nimic, doar îţi mănîncă timpul, cum atît de plastic se exprima marele prozator Marin Preda! Şi ar mai fi ceva: să ne imaginăm o scenă din viaţa şi activitatea unui educator. E iarnă grea. Zăpada cade din cer, nemiloasă. Un vînt bate aspru şi se tînguie la geam. O tînără educatoare se trezeşte, „cu ochii cîrpiţi de somn“ (l-am citat pe maestrul metaforei, Fănuş Neagu), se spală repede, mănîncă şi ea ceva, dacă mai are timp, se îmbracă şi aleargă spre maşina (microbuzul) care o aşteaptă. Merge prin viscol, se urcă cu greu în mijlocul de transport înţesat de oameni, ajunge la Ploieşti, fuge repede la tramvaiul care o va duce în celălalt capăt al oraşului, mai aşteaptă în ger o oră, ia alt autobuz spre satul din deal, Cosmina să-i zicem, şi merge apoi, pe jos, cîţiva kilometri, ca să sosească la timp la grădiniţă. Îşi face programul, iar după-amiază îşi reia drumul anevoios, ca să ajungă acasă, cam tot pe la 4 şi jumătate. 12 ore de zbucium!

Apoi, urmează pregătirea pentru activităţile cu micuţii, de a doua zi, copii pe care îi iubeşte. Timp de un an n-a lipsit nici măcar o zi. Şi pentru ce? Pentru o amărîtă de pîine, pe care o cumpără dintr-un salariu de mizerie, cu care au binecuvîntat-o Statul, Puterea, bunul preşedinte şi marele ministru. Salariu care i-a fost diminuat.

Ce ziceţi, domnule preşedinte? Cîte ore muncesc profesorii şi învăţătorii? Educatoarea despre care am vorbit există, nu este o ficţiune. Ea este fiica mea, Adina.

Gh. Militaru

P.S. Acum s-a transferat în comuna natală. Dar cîte cadre didactice se chinuie, astfel, cu naveta, unele predînd chiar la mai multe şcoli?! Ce sistem de învăţămînt! Te-apucă plînsul-rîsul: Hă! Hă! Hă!