Război corupţie

Gîndesc, deci sufăr... (3)

Gîndesc, deci sufăr... Unde este ţara care avea un renume mondial în ceea ce priveşte sportul? Fie fotbal, fie rugby, fie tenis, fie handbal, fie volei, fie şah, indiferent de ramură, în zilele noastre este un dezastru. Să nu uităm „oina“, care a dispărut complet de pe lista sporturilor înscrise în catalogul sportiv. Dar toate sînt aproape zero barat; ne prefacem că sîntem tari şi mari într-un sport anume, însă degeaba, nu avem „cheag“, sîntem ciuca bătăilor. Nedumerirea gîndului meu nu se opreşte aici, ci se îndreaptă către sumele uriaşe care se învîrt în sportul românesc, de ai spune că obţinem toate medaliile de aur, de la cele europene, la cele mondiale şi olimpice. Mă cutremură ideea, poate deplasată, însă cu rezonanţă perfect realistă, că El Dorado s-a coborît peste clanul conducătorilor de cluburi, peste Federaţii, peste preşedinţii de cluburi, peste Liga Profesionistă, peste tot ce  înseamnă sport. Sînt aruncate grămezi de euroi în galantarele cluburilor; se plătesc jucători care nu au nici o valoare, nu aduc nici un prinos de bucurie bieţilor suporteri, se importă tot felul de neaveniţi, mai ales în fotbal. Întrebarea rămîne: de unde bani? Se fac stadioane de ordinul a sute de milioane de euro şi iarăşi te întrebi: de unde atîta bănet? Îmi amintesc, deci sufăr şi mai mult... Atitudinea în teren, în vremurile trecute, mă aduce, din nou, în pragul nostalgiei, chiar cu riscul de a deveni desuet. Sîntem compromişi ca Stat pe tărîmul sportului, de altfel ca şi în alte sfere de ocupaţie. Securiştii au rezolvat problema sportului?!

Gîndesc, deci sufăr... Ce o mai fi prin „cercetare“? Ce se mai lucra în domeniul acesta deosebit, în alte vremi! Era o succesiune întreagă de lucrări ştiinţifice, de descoperiri tehnice şi tehnologice, de oameni preocupaţi, sincer, de activitatea care le dezvăluia lumi noi şi de farmecul rezultatelor obţinute. Îmi amintesc, deci sufăr şi mai mult... cum se făceau simulări prin staţii pilot, care reproduceau caracteristicile fizico-mecanico-chimice ale unui proces din care se desprindeau tainele ascunse, ale realităţii; cum se obţineau soiuri noi de porumb, de grîu, de legume. Cît de mult se lucra pentru obţinerea unui titlu ştiinţific! Ce documentare uriaşă se realiza, ce muncă asiduuă pînă reuşeai să dai de capăt unei idei practice. Toate ideile, sau aproape toate, îşi aveau originile în practica lumii reale; nu erau lansate de dragul ideii, ci erau susţinute de observaţii pertinente, de experienţe dure, ca efort, deseori cu eşecuri imprevizibile. Dar se muncea continuu. E drept că şi pe atunci erau făţărnicii. Şi, uneori, erau acceptate, avînd ca bază de studiu unealta „pila“! Să ne îndreptăm atenţia spre un singur exemplu: efectuarea doctoratului! Se depunea o muncă foarte serioasă, cu nesomn, avînd un singur scop: rezultate excepţionale. De cîţiva ani încoace, acest titlu reprezintă o parodie; nu se execută nici un studiu, nu este nevoie de experienţă, se acordă acest titlu pe euro, pe relaţii, pe pile politice, pe nurii fetelor etc. Se dau respectivele titluri pe bandă rulantă, încît s-a ajuns la saturaţie. Se spune că vor selecta, în sfîrşit, universităţi cu prestigiu în care se vor acorda titluri ştiinţifice. Să vedem. Şi cîte exemple mai pot fi date...

Gîndesc, deci sufăr... Fenomenul cel mai pregnant, în şirul gîndurilor chinuitoare, este, desigur, cel social! E cel mai grav, cu repercusiuni, uneori, la limita fatidicului lumesc. Meditez adînc la nenorocirea care s-a abătut asupra cetăţenilor români, urmărind permanenta degradare a vieţii sociale în ultimele decenii. Probabil că o astfel de trecere peste milenii produce sau are ca efect schimbarea destinelor celor mulţi. În orice caz, la noi în ţară a fost săpată o groapă neagră a istoriei umane.

(va urma)

Dr. ing. Ioan Todea