„România Mare“ pe meridianele lumii

Scutul Antirachetă – o nouă accelerare a cursei înarmărilor (3)

În rîndul experţilor şi analiştilor militari este solid acreditată ideea potrivit căreia cursa înarmărilor se desfăşoară conform normei acţie-reacţie, cu alte cuvinte o armă naşte o altă armă sau contra-armă, defensivă sau ofensivă. Prestigioasa publicaţie „Bulletin of Atomic Scientists“, în care semnează nume de primă mărime din domeniul ştiinţelor moderne, a reprodus o caricatură ce ilustrează perfect competiţia iraţională a înarmărilor. Un şef de Stat, înconjurat de o mare suită de oficialităţi, civile şi militare, participă la testarea unei baliste, pregătită să arunce o săgeată de circa 1 metru.

În timp ce admira această armă, conducătorul, bătîndu-se mîndru cu pumnul în piept, a exclamat: „Cu aceasta sînt cel mai puternic din lume!“. În acel moment, în mijlocul celor adunaţi în jurul conducătorului, a căzut o săgeată de dimensiunile unui stîlp de telegraf. Ca reacţie, şeful de Stat, cu un aer evident mai puţin  falnic, şi-a corectat prima afirmaţie: „Aproape cel mai puternic din lume“.

În mod cert „scutul antirachetă“ nu este, aşa cum afirmă constructorii şi strategii americani, o armă strict defensivă, o soluţie pentru prevenirea loviturilor, cu arme convenţionale ori nucleare folosite de un inamic potenţial. În comparaţie cu mijloacele defensive, armele ofensive sînt foarte variate, cu o mare viteză şi capacitate de distrugere. Între acestea se numără artileria, aviaţia, rachetele cu diferite raze de acţiune, care pot fi lansate de la sol, din aer, de pe apă sau de sub apă. În faţa acestei mari diversităţi – remarcă experţii – este foarte puţin probabil ca un scut antirachetă să se dovedească performant sută la sută. El devine, în mod evident, vulnerabil, în eventualitatea folosirii combinate a mijloacelor ofensive (artilerie, aviaţie, rachete) sau a atacului cu rachete cu focoase nucleare multiple, capabile să depăşească eficacitatea unui sistem antirachetă performant, nu în stadiu incipient. Soluţia, raţională şi imperativ necesară, este iniţierea şi derularea unor negocieri, atît bilaterale, cît şi multilaterale, în cadrul Conferinţei de dezarmare de la Geneva, al OSCE şi al Organizaţiei Naţiunilor Unite, avînd ca obiectiv oprirea cursei înarmărilor şi începerea unui proces de dezarmare, în primul rînd al celui de dezarmare nucleară. Este regretabil, dar şi grav, că negocierile de dezarmare au fost blocate.

Dezarmarea a fost şi rămîne singura temelie viabilă şi durabilă a păcii, dacă se doreşte cu adevărat ca aceasta să nu rămînă doar „o pauză între două războaie“ – cum o numea un mare scriitor român, ci să devină o construcţie trainică, aşa cum năzuiesc toţi oamenii, toate popoarele de pe planeta noastră.

Sfîrşit

Nicolae Chilie