„România Mare“ pe meridianele lumii

Politica externă a României. Unde sînt principiile, obiectivele şi interesul naţional? (3)

În rîndul conducătorilor pedelişti, există speranţa, ori calculul, că românii din străinătate – plecaţi definitiv ori temporar – îşi vor da voturile actualului partid de guvernămînt, aflat la o cotă minimă de popularitate în sondaje. Ni se pare mult mai realistă opinia că acei români care au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara pentru a-şi cîştiga o existenţă mai bună decît cea din România şi pentru a evita sărăcia şi şomajul, vor avea în vedere, la exprimarea opţiunii, cine este de vină de situaţia lor, a familiilor lor şi a ţării, votînd împotriva PDL şi pentru o schimbare la conducerea ţării.

Într-o trecere în revistă, fie şi sumară, a obiectivelor politicii externe româneşti, nu poate fi trecută cu vederea participarea României la războaiele din Afganistan, Irak, din Kosovo şi, indirect, la cel contra Libiei, cu un cost ridicat.

Multe ţări din NATO participante la aceste conflicte au anunţat reduceri ale efectivelor combatante, precum şi un calendar al retragerii acestora.

Poziţia anunţată pînă în prezent de oficialităţile române este una generală, aliniată intereselor SUA, adevăraţii iniţiatori ai conflictelor respective, care au interese geopolitice şi economice evidente. Anume, militarii români vor fi retraşi atunci cînd situaţia o va permite, reafirmîndu-se şi teza conform căreia ţara noastră să fie apreciată nu numai ca un beneficiar de securitate. În paginile acestei prestigioase publicaţii, noi am avut prilejul să arătăm recent că aceste acţiuni, precum şi acceptarea instalării Scutului American Antirachetă nu sporesc gradul de securitate al ţării, ci dimpotrivă.

Factori responsabili de cel mai înalt nivel de la Moscova au reacţionat vehement împotriva instalării acestui scut şi au anunţat că Rusia va discuta problema cu SUA şi că îşi rezervă dreptul de a adopta măsuri militare de contracarare a situaţiei create prin acceptarea acestor baze.

Legat de aceasta, amintim şi poziţia Bulgariei, care nu şi-a dat acordul în această problemă, şi pe cea a Poloniei, care a solicitat SUA, în contrapartidă, furnizarea de armament pentru înzestrarea armatei poloneze.

Adevărul peremptoriu este că o diplomaţie competentă şi activă pusă în slujba Interesului Naţional presupune existenţa unor instituţii proprii de învăţămînt, de formare şi perfecţionare a unor cadre de înaltă calificare în acest domeniu de mare importanţă şi responsabilitate. Pe lîngă progresele înregistrate, presa din ţara noastră a criticat Institutul Diplomatic cu privire la formarea cadrelor. Acest institut este condus de o tînără fără o pregătire de specialitate, dar avînd meritul de a fi fiica unui membru influent al PDL.

În aceeaşi ordine de idei, se cere, cu maximă atenţie şi responsabilitate, analizată şi problema închiderii unor oficii diplomatice, a numirii unor ambasadori şi consuli generali, interesele naţionale cerînd o maximă atenţie şi discernămînt în adoptarea hotărîrilor în aceste probleme, avîndu-se în vedere atît reprezentarea geografică reală, cît şi asigurarea unui înalt profesionalism, alături de patriotismul pe care îl presupune o funcţie diplomatică şi nu prevalenţa apartenenţei la partidul de guvernămînt.

(va urma)

Nicolae Chilie