Polemici * Controverse

Un minunat concert…

La Muzeul Naţional „George Enescu“ a avut loc recitalul cameral, oferit de clarinetistul Ion Nedelciu şi de pianista Liliana Nedelciu, distinsa lui soţie. Cu acest prilej, am putut audia Tema cu variaţiuni, de Carl Maria von Weber, Fantezia pentru clarinet şi pian, de Robert Schumann, Introducerea şi rondo, de Gioacchino Rossini, Concert – Fantezie pe motive din opera „Rigoletto“ de Verdi, de Ludovico Bassi şi Monodie pentru clarinet, de Doru Popovici.

Cu un ton de o aleasă calitate, cei doi remarcabili muzicieni ne-au introdus în eufoniile romantice ale lui Carl Maria von Weber, întărind sensul cuvintelor lui Dan Botta, după care: „Suveranitatea intuiţiei, a delirului, a visului brut, în actul de creaţie intelectuală este, în orice caz, un romantism“...

Cu o nobleţe mişcătoare, cei doi ne-au tălmăcit „Fantezia pentru clarinet şi pian“, de Robert Schumann, ca apoi, cu o seninătate sudică, să ne prezinte „Introducere şi rondo“, de Gioacchino Rossini, dar şi „Fantezia pe motive din opera Rigoletto“, de Verdi, reliefînd faptul conform căruia compoziţia, bazată pe melodii foarte expresive, este eternă, precum fluviile, munţii şi soarele! În ceea ce mă priveşte, reascultînd „Monodia“, din Cvintetul meu, „Omagiu lui Ţuculescu“, am înţeles mai bine îmbinarea picturii acestuia cu policromia covoarelor olteneşti şi cu expresionismul tehnicii picturale, expresionism tipic operei nefericitului Van Gogh. Şi mi-am adus aminte de întîlnirile cu acest răscolitor artist, de la care am aflat şi am înţeles multe. El rămîne – cum ar spune nemuritorul Corneliu Baba, „o redescoperire postumă, înălţată la dimensiune de mit“...

Prin această creaţie, am debutat la Editura „Salabert“, din Paris – editura lui George Enescu – dar şi prin madrigalul dramatic, „Omagiu lui Mihai Eminescu“, conceput pentru cor a cappella, avînd la bază finalul cărţii lui George Călinescu: „... Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropăciunii sale va răsări pădure sau cetate, şi cîte o stea va veşteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt să-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale“.

În încheiere, îl voi parafraza pe Tribunul Corneliu Vadim Tudor, „muzicalizînd“ pe aforismul său: „Armonia, de cei doi interpreţi generată, cu un impresionant talent, se aseamănă cu o lumînare albastră, la fereastră, într-o noapte de iarnă“...

Doru Popovici