Polemici * Controverse

Un eveniment muzical: Concertul dedicat capodoperei lui Paul Constantinescu - ,,Oratoriul byzantin de Paşti”, desfăşurat la Sala Radio

Despre cel ce mi-a fost profesor la clasa de armonie, pe care am absolvit-o cu calificativul ,,foarte bine”, am scris - în cartea ,,Muzica dedicată corului” - următoarele: ,,Opera lui Paul Constantinescu, expresie a unui deosebit talent creator, cu dimensiuni multiple, ni se prezintă ca o izbutită sinteză între mijloacele de expresie ale artei sonore contemporane şi cîntecul popular românesc, trecut prin filiera propriei şi puternicei sale sensibilităţi. A abordat genurile cele mai variate, începînd cu mobilizatoare şi larg accesibile cîntece destinate formaţiilor de amatori şi terminînd cu dramatice opere şi oratorii. Creaţia corală a autorului, una din ramurile cele mai valoroase ale opusurilor sale, a avut şi are un rol foarte important în cultura românească, atît prin autenticitatea spiritului popular pe care îl conţine, cît şi prin remarcabila măiestrie cu care a fost realizată. Ea apare împlinită şi originală, într-un moment în care unii dintre compozitorii noştri erau în plină căutare de noi orientări, de noi limanuri. Născută din noi cerinţe estetice, moştenirea bogată pe care ne-a lăsat-o Paul Constantinescu face legătura de nezdruncinat între generaţii, contribuind substanţial la realizarea unităţii şi echilibrului măreţului edificiu, pe care azi îl numim, cu o legitimă satisfacţie şi mîndrie – muzica românească”.

În Sala ,,Mihail Jora”, a Societăţii Române de Radiodifuziune, a fost prezentată capodopera lui Paul Constantinescu - ,,Oratoriul byzantin de Paşti”, avîndu-l la pupitru pe Horia Andreescu. Sub aspect stilistic, lucrarea relevă o îmbinare admirabilă între tehnica de compoziţie a Secolului al XVII-lea şi aceea a Secolului al XIX-lea, perioadă cunoscută, în Istoria muzicii culte, sub numele de ,,secolul neoromantismului artei sonore”.

Interpretarea a fost asigurată de un ansamblu de talie internaţională, format din Orchestra Naţională Radio, Corul Academic Radio, avîndu-i ca solişti pe: Cristian Hodrea, Sidonia Nica, Pompei Hărăşteanu, Valentina Naforniţă, Alina Botez, Pataki Adorjan şi Iustinian Zelea. Toţi interpreţii au dovedit o mare expresivitate. Dintre aceştia, cel care s-a remarcat în mod deosebit, a fost, desigur, Pompei Hărăşteanu! El rămîne cîntăreţul total, care s-a afirmat, în egală măsură, în muzica de cameră, în cea vocal-simfonică, precum şi în muzica de operă.

Maestrul Horia Andreescu ne-a dovedit, din nou, că poate fi considerat unul dintre cei mai valoroşi dirijori români. În eseurile noastre, precum şi în volumul dedicat oboistului, cu adevărat extraordinar, devenit cetăţean german – l-am numit pe George Angelescu –, am consemnat caracterizarea pe care i-a făcut-o genialul Sergiu Celibidache: ,,Horia Andreescu este unul dintre cei mai talentaţi elevi ai mei; îl preţuiesc, în mod deosebit; el îmi apare ca un răscolitor şef de orchestră”. Interpretarea acestui opus de referinţă al lui Paul Constantinescu ne-a impresionat profund, ea reuşind să contureze acea grandoare, austeră şi hieratică, a artei sonore byzantine.

DORU POPOVICI

P.S. 1: Nu pot să nu consemnez crima culturală - da, crimă culturală! – comisă de conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune, în frunte cu mediocritatea agresivă pe nume Oltea Şerban Pârâu. Pînă şi admiratoarea ei - soţia marelui muzicolog Grigore Constantinescu – a considerat-o ,,şefă de generaţie”, dar... nu şi o exponentă a muzicologiei din România. Să nu uităm că această ,,şefă” are ca subalterne nişte veritabile profesioniste, precum Ruxandra Arzoiu, Mioara Bâscă, Monica Cengher şi Irina Hasnaş, devenite importante membre ale secţiei de Muzicologie din România, toate fiind deţinătoare ale titlului de doctor în Muzicologie, pentru care au obţinut calificativul ,,foarte bine”. După sublima perioadă în care Radiodifuziunea a fost condusă de muzicologul dr. Vasile Donose - tatăl mezzosopranei Ruxandra Donose, căreia i-am dedicat o monografie, socotind-o o mare cîntăreaţă a lumii Euterpei contemporane – şi de dr. Petre Brâncuşi, muzica românească, generată de dotaţii noştri creatori, a trecut într-un con de umbră. Dintre întîistătătorii instituţiei, doar Nicolae Costin a preţuit arta compozitorilor români. Din programul concertelor organizate, în aceşti ultimi 21 de ani, de Societatea Română de Radiodifuziune, au fost excluşi maeştri de frunte ai compoziţiei autohtone, precum Dimitrie Cuclin, Mihail Jora, Mihail Andricu, Sabin V. Drăgoi, Sigismund Toduţă, Zeno Vancea, Tudor Ciortea, Gheorghe Dumitrescu, Tiberiu Olah, Aurel Stroe, Liviu Glodeanu, Mihai Moldovan – ca să-i citez pe cei mai importanţi. În pofida acestor realităţi întristătoare, fostul muzician şi actualul politician, ratat, Adrian Iorgulescu – care conduce breasla ca un veritabil diktator! – a premiat-o pe Oltea Şerban Pârâu, cunoscută şi sub numele de... Oltea Şerban Canal, pentru... tot ceea ce a făcut în sprijinul promovării muzicii româneşti. La mai mare...

P.S. 2: După ce, la 1 septembrie 2010, Horia Andreescu a fost dat afară din Societatea Română de Radiodifuziune, cel care, dînd o lecţie de morală şi de patriotism ,,culturnicilor”, l-a reabilitat şi l-a reangajat pe marele artist în instituţia în care am activat 60 de ani... a fost directorul general al Radiodifuziunii, maghiarul Demeter Andras. ,,Laus tibi”, domnule Demeter Andras.

P.S. 3: Istoria muzicii noastre trebuie făcută pornind de la documente, iar nu după resentimente!

P.S. 4: O ultimă inovaţie a tovarăşei Oltea Şerban Pârâu: această mediocritate agresivă a socotit că marea Orchestră Naţională Radio, un ansamblu de talie internaţională, nu are nici un cuvînt în alcătuirea Stagiunii de concerte din Radiodifuziune! În acest fel, ea a reuşit să introducă instituţia în ,,cartea recordurilor”! Îi amintim tovarăşei Oltea Şerban Pârâu că pînă şi genialul Herbert von Karajan ţinea seama de sugestiile orchestrei... Nu ne mai miră nimic. În ,,Era Băsescu” avem parte de atîtea ... ,,teze originale”. Ruşine!

P.S. 5: Corul Radio, condus de Dan Mihai Goia, a avut o prestaţie extraordinară! ... Deşi au fost pensionaţi 30 de membri ai formaţiei. Iată o nouă crimă culturală.

Epopeea lui Mircea cel Bătrîn (1)

În multimilenara istorie a patriei noastre, ilustrată prin atîtea şi atîtea momente de înălţătoare glorie, voievodul Mircea cel Mare, cum i-au spus contemporanii săi, ori Mircea cel Bătrîn, cum l-au numit urmaşii, reprezintă una din cele mai luminoase personalităţi româneşti, care a făcut din organizarea ţării şi apărarea independenţei naţionale, crezul întregii lui vieţi. În anul 1369, Ţara Românească, aflată, la acea vreme, sub conducerea lui Vlad Vladislav, înfrunta, pentru prima dată, agresiunea unui inamic redutabil, ce se ivise la hotarul dunărean: Imperiul Otoman. Deşi confruntarea dintre cele două tabere, încheiată cu victoria românilor, a avut loc la sud de Dunăre, se întrevedea de pe atunci faptul că, mai de vreme sau mai tîrziu, teatrul operaţiunilor avea să se mute pe teritoriul românesc şi că bătălia aceea constituia începutul unui lung şir de confruntări şi al unei primejdii deosebit de grave, la adresa independenţei ţărilor române. Desfăşurarea rapidă a evenimentelor avea să confirme aceste temeri.

În septembrie 1396, pe tronul Ţării Româneşti s-a urcat Mircea Voievod, una dintre cele mai strălucitoare personalităţi ale românilor din toate timpurile, ţelul domniei sale fiind acela de a stăvili acest mare pericol. Numele lui Mircea cel Bătrîn este aşezat de români alături de Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, toate aceste figuri reprezentînd un simbol al rezistenţei româneşti împotriva cotropirii străine. „Principe între creştini, cel mai viteaz şi cel mai ager“ – aşa îl caracteriza cronicarul german Johannes Leunclavius. Mircea cel Mare a ocupat tronul Ţării Româneşti într-un moment în care existenţa ei statală era grav primejduită. El moştenise de la destoinicii săi predecesori un stat aflat în plin avînt, puternic şi respectat de conducătorii ţărilor vecine, fapt care i-a înlesnit, încă de la începutul domniei, iniţierea unor importante acţiuni diplomatice în urma cărora, cu mijloacele ce-i stăteau la dispoziţie, să poată desăvîrşi opera înaintaşilor săi, respectiv, consolidarea poziţiei Ţării Româneşti pe plan internaţional, înlăturarea pretenţiilor de suzeranitate ale statului maghiar, el izbutind, în acelaşi timp, să se opună cu succes incursiunilor otomane.

(va urma)

Colonel (r) dr. Vintilă Barbu