Polemici * Controverse

Tabletă Liliana Borza-Dobronăuţeanu

Poeta vremurilor încorsetate în lacrimi

Poezia Lilianei Borza-Dobronăuţeanu este extrem de sinceră, pînă la insuportabilitate. Frumuseţea ei vine dintr-o sensibilitate de glas dojenitor, chiar şi atunci cînd vorbeşte cu florile, nu numai cu oamenii. De fapt, florile, sînt cele care îi dau motiv de inspiraţie şi bucurie pentru un vers luminos, din care răbufnesc temeri, nelinişti, chinuri decisive după trecerea dincolo – În Grădina Marelui Tot. Această poetă trăieşte din puternice remuşcări, pentru care, de la un timp, cuvintele nu mai au nici un rost: „Cînd marea iubire,/ Se spulberă-n van,/ Iluzii deşarte/ Plutesc în nirvan,/ Viaţa se scaldă/ În mare dispreţ,/ Iar sufletul este/ Un dar fără preţ,/ Priveşte în juru-ţi/ Cu gîndul spăşit/ Convins că aluneci/ Spre negru sfîrşit“ („Sfîrşit“, pag. 28). Poezii de felul acestora stau la îndemînă mai ales romanticilor, suferinzilor, celor care sînt copleşiţi de griji, de iubire, celor care caută iertare şi împăcare. „Flori de lămîiţă, simbol de puritate,/ V-am adunat în suflet, încet, încet pe toate/ Şi-am împletit din voi o coroniţă, care,/ Să o port totdeauna, că sufletul nu moare// Şi-n taina veşniciei, coroana va pătrunde,/ Ducînd cu ea iubire, spre nu se ştie unde.../ Ca veşnica iubire, s-o dărui celui care,/ Îmi va ieşi în cale, la noua încarnare“ („Floare de lămîiţă“, pag. 29).

Liliana Dobronăuţeanu-Borza, prin placheta sa „Randez-vous“ (2010) – la jumătate de veac îşi justifică starea de romantică a vremurilor încorsetate în lacrimi.

Ion Machidon

Preşedintele cenaclului „Amurg sentimental“