Polemici * Controverse

Tabletă Florentin Smarandache - poetul matematician şi pasiunea sa pentru poezie

Profesorul Florentin Smarandache, care trăieşte departe de ţară, în afară de meseria sa de dascăl, se ocupă îndeaproape de literatură, scriind cărţi de poezie, proză, teatru ş.a., dar nu ignoră ştiinţele exacte, precum matematicile (a se vedea, în acest sens, biografia sa, publicată într-un număr al revistei ,,Amurg sentimental” – n.a.). Cum, însă, spaţiul nostru tipografic este rezervat doar cărţilor de poezie, încercăm să scriem cîteva cuvinte despre frumoasa lui carieră lirică. Nu vom face un bilanţ al cărţilor de gen publicate, spunem, însă, că poetul Florentin Smarandache îşi respectă cu francheţe idealul, şi anume acela de a scrie o poezie care să fie agreată de un public cît mai larg. Avem, ca exemplu, trei cărţi ale domniei-sale, în care sînt abordate, cu pertinenţă de limbaj, medii de viaţă diverse, idealul liricii, aşa cum este el văzut de autor, apărînd ca o întîmpinare a cîmpului, după ploaie. Volumul „Cîntece de mahala“ (Casa de Presă şi Editură Anotimp, Editura Abadaba) aduce, ca noutate, un alt stil de interpretare a limbajului, zic, ţigănesc, dar respectînd, totuşi, bunele maniere lingvistice, prin utilizarea unui vocabular adecvat poeziei, în general. Să oferim cititorului cîteva exemple, inedite nu numai pentru el, ci şi pentru poeţii zilelor noastre, care nu prea au vreme să-şi strunească scrisul, preferîndu-i pe conaţionalii noştri, cu care sînt obişnuiţi din străbuni: „Măi, fir-ai să fii,/ Ascultaşi pe toţi cioflingarii?/ Dracul! Nişte hăia, sanchi, posaci./ Că te bat de calci cuie./ Ce vrei?!/ Pacoste pe capul/ Familiei, zău,/ Poate să bălmăjeşti tu colo să/ Neadormi –/ Crezi că te joci cu/ Te’ncurci?/ Ptiu, mi se bătu şi ochiu’/ De rău, numa’,/ Să vezi cum pui eu/ Paru’ pe spinarea ta“.

Şi, odată ce trece peste întîmplările din viaţa oamenilor cu un vocabular de mahala, poetul devine mai interesant, el îndreptîndu-şi atenţia, cu fineţe, aş zice, mai mult către fenomenul social. Florentin Smarandache surprinde anumite evenimente din cadrul comunităţii ţigăneşti, care fac parte integrantă din viaţa zilnică a acesteia. Iată, în acest sens, o profundă transcriere, care te ia prin surprindere nu atît prin aspectul său prozaic, cît, mai ales, prin articularea fiecărei vorbe în parte, prelucrată cu o tehnică de fin plastician al descrierii stărilor emoţionale. Particularitate constatată, de altfel, în mai toate creaţiile semnatarului „Cîntecelor de mahala“. Stau mărturie, în acest sens, următoarele versuri, care confirmă faptul că Florentin Smarandache este un poet original, patetic, care, aşa cum am mai spus-o, aduce, cu fiecare carte publicată, cîte un element nou, durabil: „Ia, mă, să văd cine fu ăsta/ cu sămînţă de/ skandall, Nea Purrcell,/ alergic bovariu la muncă/ Coate-goale, maţe/ fripte şi zdrelite/ Da ce vocalimbar avu măgaru’ şi ce/ pretenţii de şuetă/ Parcă poţi să te/ c... în pofta nărodului?/ Mai bine mai rău:/ hai sictir cu el -/ Fugi, doamne, d’acia./ Lasă-mă/ să trăiesc liniştit“ (,,Nea Purrcell”, pag. 68).

Acesta ar fi numai un aspect al poeziei lui Florentin Smarandache, dar, citind cu atenţie „Culegerea de exerciţii poetice“ (Editura Aius, 2000), vom constata că îndrăzneala poetului este aceea de a-şi schimba nu numai stilul, ci, parcă, şi vocabularul. De data acesta, el este unul elevat, atrăgător prin imaginile poetice pe care le sugerează. Drept pentru care, poezia sa poate fi privită ca o explozie solară, cu urmări dintre cele mai fructuoase în materie de idei şi, de ce să nu spunem, avem de-a face cu o poezie cu filon cvasi-aurifer, din punct de vedere al tonului şi al dicţiei: „Lumina îşi ridică poalele în brîu./ Se-nţeapă în brazi/ cerul/ şi simt, încet, cum despărţirile/ ne risipesc./ La un capăt de cădere,/ o cabană opreşte/ în răcoare,/ Cînd un copil aleargă de-i iese sufletul/ prin urechi“ (,,Naştere”, pag. 14).

Sorgintea poetului îi dă dreptul la cuvînt şi iertare, la jertfă pentru cuvînt şi trăire prin poezie. Iată, spre ilustrare, o extraordinară întîmpinare lirică, prin care volumul „Culegere de exerciţi poetice“ îşi are nu numai independenţă, dar şi o puternică „Economie de spirit“: „V-aţi găsit să construiţi/ tocmai din păsări,/ pentru cărămizi./ Puneţi pasărea pe pasăre şi/ le bateţi aripile/ în cuie./ Dar nu-i nimic./ O să zburaţi voi cu/ cărămizile“ (pag. 29).

Este, aşadar, un poem care ne dă dreptul la a ne gîndi mai mult şi a ne face chiar planuri în privinţa viitorului poetului, care scrie fără a impieta versul de calitate, avînd simţul profund al metaforei.

Ion Machidon,

Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“