Polemici * Controverse

Remarcabilul concert al Corului de Cameră „Preludiu“

În cadrul „Galei Tinerimea Română“ a avut loc un admirabil concert al formaţiei „Preludiu“, unul dintre cele mai valoroase coruri de cameră din ţara noastră. Sub conducerea maestrului Voicu Enăchescu ne-au fost prezentate, la un înalt nivel artistic, piese din epoca Renaşterii şi din cea a Barocului, precum şi din cadrul generaţiilor enesciene şi post-enesciene. Am admirat nemuritoarea creaţie Aria, de Johann Sebastian Bach, astfel că ne-am amintit de cuvintele marelui Emil Cioran: „Fără Bach, teologia ar fi lipsită de obiect, Geneza ar fi fictivă, iar neantul – peremptoriu. Dacă e cineva pe lumea asta care să-i datoreze totul lui Bach, acela e Dumnezeu“. De mult nu am mai ascultat inspiratele opusuri de Monteverdi, Morley şi Thomson.

Din nefericire, foarte rar ni se prezintă, în concertele de „cor a cappella“, lucrări din răscolitorul „Rinascimento“, dar mai ales din „Epoca Elisabethană“. Dirijorul şi Corul „Preludiu“ au întărit, prin arta lor, care este infinită, sensul aforismului, în virtutea căruia „nu e muzică adevărată aceea care nu ne face să palpăm timpul“...

De 21 de ani, muzica dedicată artei sonore corale – „a cappella“ – generată de ai noştri creatori a fost şi este neglijată. Vina o poartă preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, Adrian Iorgulescu, şi, nu în ultimul rînd, fosta întîistătătoare, din secţia vocală, a breslei noastre – am numit-o pe Irina Odăgescu-Ţuţuianu, care nu-mi amintesc să fi scris nici un articol în acest context plumburiu! Nemaivorbind de criticii muzicali, care nu prea vin la concertele de muzică românească. Tot... „bătrînii“ muzicologi scriu despre aceste importante manifestări; ne referim, cu precădere, la maeştrii Viorel Cosma şi Grigore Constantinescu. Ne întrebăm: ce legătură are tovarăşa Antigona Rădulescu cu muzica scrisă de autorii români? Ştim că ea conduce – neconvingător – secţia de muzicologie. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere... Punctul culminant al acestui încîntător spectacol l-a constituit punerea-n lumină a creaţiilor unor compozitori, pe nedrept uitaţi, precum Nicolae Lungu, Sabin Drăgoi, Tudor Jarda, Dumitru G. Kiriac, Dan Buciu şi Gheorghe Danga.

Corul „Preludiu“ ne atrage atenţia, în mod deosebit, asemenea dirijorului său, prin calitatea aleasă a tonului, policromia de nuanţe a interpretărilor, acurateţea impecabilă şi construcţia de „geometru sonor“. Asemenea interpretări trebuie omagiate. Şi de ce n-ar fi? Maestrul Voicu Enăschescu ar trebui premiat de conducerea breslei noastre, şi nu mediocrităţile linguşitoare care au pus stăpînire pe cultura românească. Un răuvoitor m-a întrebat, după concert: „Stimate maestre... de ce-l aplaudaţi pe Voicu Enăchescu şi ansamblul său? Ei nu ne înfăţişează creaţii din ramura avangardei noastre sonore?“. I-am răspuns: „La «Darmstadt» – acea «Meccă a muzicii de avangardă» – am asistat la un semnificativ dialog între regretatul Dinu Petrescu, creator de piese încadrate în acel «tape-music» («muzică de bandă») şi Iannis Xenakis, marele creator grec, născut la Brăila, cetate pe care a divinizat-o... Iată dialogul de care aminteam: Dinu Petrecu: «V-am adus înregistrări recente, ale compozitorilor noştri, înscrise în suita «tape-music». Desigur că nu sînt la nivelul vest-european. Aparatele nu sînt performante»... La care Iannis Xenakis i-a dat replica următoare: «Faceţi ce ştiţi mai bine. Cunosc folclorul din jurul Brăilei. E admirabil. Oare e <ruşinos> să faci foarte bune prelucrări de cîntec şi dans, din minunatele noastre sate?». Reţineţi: Decît un avangardist prost, mai bine un clasic valoros!“ Fără alte comentarii...

„Mutatis-mutandis“... îl prefer pe autenticul artist Voicu Enăchescu, care conduce cu măiestrie un cor excelent, spre nemulţumirea multor pseudo-avangardişti.

Cine are urechi de auzit, să audă...

Doru Popovici