Polemici * Controverse

O nouă operă, foarte valoroasă, creată de Nicolae Brânduş

Compozitor, profesor universitar, muzicolog, pianist şi scriitor, Nicolae Brânduş poate fi considerat unul dintre cei mai valoroşi creatori în viaţă, din ,,Era postdecembristă”, el intrînd în constelaţia marilor nume ale culturii şi artei româneşti, dominată de personalităţi precum Eugen Barbu, Nicolae Labiş, Tiberiu Olah, Fănuş Neagu, Mihai Ungheanu, Constantin Piliuţă şi Săbin Bălaşa. Făcînd această afirmaţie, am în vedere faptul că, în calitate de pianist, Nicolae Brânduş a tălmăcit, la un înalt nivel artistic, ,,Concertul nr. 2”, de Béla Bartók, şi opusuri de Stravinsky, Prokofiev şi Aurel Stroe. Ca muzicolog, el ne-a dăruit mai multe eseuri şi polemici, care îi atestă calitatea de muzician profund, de o moralitate pilduitoare, în perfectă rezonanţă cu trăirea sa de veritabil ,,român – filoromân”. Dar domeniul cel mai important în care s-a realizat, în mod plenar, rămîne compoziţia. După genialul George Enescu, el s-a afirmat ca un remarcabil artist, care a prelucrat cu măiestrie, pentru pian, piese din folclorul bihorean. Respectivele creaţii – o spun, fără exagerare – pot sta cu cinste alături de opusurile lui Béla Bartók, ele fiind un exemplu de valorificare a folclorului nostru clasic, prin utilizarea unei tehnici de compoziţie tipice dramaticului Secol XX. Nicolae Brânduş este şi autorul unei ,,Sonate concertante, pentru două piane”, care, la fel ca opusurile de acelaşi gen, create de Enescu şi Lipatti, poate fi socotită o capodoperă a artei noastre sonore. A scris, de asemenea, mai multe lucrări religioase, de o grandoare austeră şi hieratică, dintre care citez tulburătorii săi ,,Psalmi”. A compus şi o foarte originală cantată, intitulată ,,Domnişoara Hus”, avînd la bază creaţia poetică a lui Ion Barbu; de altfel, Nicolae Brânduş şi Paul Constantinescu sînt singurii compozitori români care l-au tălmăcit, cu o remarcabilă forţă emoţională, pe nemuritorul ,,poet-muzician”.

Nicolae Brânduş, prietenul de o viaţă al sublimului Tiberiu Olah şi al celui ce semnează aceste rînduri, s-a remarcat şi în ramura teatrului liric, el dînd naştere la alte două capodopere: ,,Logodna” şi ,,La Ţigănci”, inspirate de creaţia lui Mihai Eminescu, şi, respectiv, a lui Mircea Eliade, scriitori pe care i-a divinizat... Limbajul său muzical este cel specific unui compozitor de avangardă, reliefînd un nou modalism, o armonie cromatică, precum şi o fantezie ritmică şi timbrală de adevărat maestru. A evitat construcţiile de tip tradiţional, dar nu a renunţat la cantabilitate. În acest climat sonor inovator, el îi continuă, în chip creator, pe George Enescu şi pe Béla Bartók, compozitorii lui preferaţi.

De curînd, Nicolae Brânduş a scris o nouă operă, despre al cărei stil novator, dublat de o fantezie luxuriantă, apreciez că se cuvine a cita spusele autorului: ,,Cu ceva ani în urmă, cînd opera mea «La Ţigănci», pe textul povestirii lui Mircea Eliade, a fost înregistrată la Radio (cine altul decît dirijorul Ludovic Bacs s-ar fi putut implica în acest proiect?), o Doamnă (insist, cu majusculă) care lucra în Redacţia de operă a instituţiei m-a întrebat de ce nu scriu o operă comică. Şi iată, după ceva vreme, o povestire a lui Edgar Allan Poe şi-a căpătat locul în spectacolul pe care l-am studiat şi lucrat mai bine de 7 ani şi care a devenit operă. Este vorba despre «Sistemul doctorului Catran şi al profesorului Pană» (cu titlul pe care i l-am dat, «Tatt & Fether»), care, mai mult decît orice, prin aluzia la Casa de Nebuni, în care se petrece totul, ne reprezintă exemplar, în tot şi în toate cele din lumea noastră. Este o operă vorbită (mai precis, cîntată) într-o limbă frangleuropeană, să zicem «globalizată», şi care include cam tot ceea ce ţine de spectacolul tradiţional de gen, cu scenă, fosă, regie de spectacol, scenografie etc. Adică, presupune lucrul de pregătire şi montare similar celui adecvat unei opere din repertoriul general, fie de Wagner, fie de Verdi, ori de mai ştiu eu cine. Nu m-a convins niciodată genul de operă de sărăcie (cîţiva instrumentişti, voci şi pînze de decor), care, în ultimul timp, este cam tot ce mai aduce la lumină, sub titlul de creaţie originală de gen, viaţa noastră muzicală. Poate mă înşel. Dar, pentru o semnificativă revigorare a spectacolului românesc de operă originală, cred că o instituţie de profil ar trebui să investească totul şi să-şi asume, cu mult curaj, excepţia. Oricum, de la opera «Hamlet», de Pascal Bentoiu, în spectacolul românesc de operă nu a mai încăput o asemenea desfăşurare de forţe... (Nu mă refer la Oedip-ul enescian, care de mult a intrat în universalitate). Îi dedic, aşadar, Doamnei Gabriela Mănăilă ideea acestei creaţii, iar instituţiei care o va pune în scenă îi transmit sincere complimente (dacă şi cînd va fi să fie cazul...)”.

* * *

Este întristător faptul că Nicolae Brânduş a expediat, fără succes, libretul directorului Operei Române din Bucureşti, Cătălin Ionescu-Arbore, o nulitate muzicală, care – asemenea directorului de la Teatrul de operetă ,,Ion Dacian”, Răzvan Dincă, o altă nulitate în muzică – dispreţuieşte opusurile compozitorilor români! Cei doi sînt susţinuţi de fostul muzician şi actualul politician ratat, Adrian Iorgulescu. Nu pot să nu subliniez faptul că Nicolae Brânduş l-a criticat foarte dur pe ultimul menţionat, învinovăţindu-l că, împreună cu Octavian Lazăr Cosma - muzicolog valoros, dar lipsit de caracter – se face responsabil de distrugerea prestigiului Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Este bine să se ştie că primesc zeci de telefoane de la persoane avizate, care se plîng de faptul că atît Adrian Iorgulescu, cît şi Octavian Lazăr Cosma tratează cu indiferenţă soarta creatorilor români de muzică. Aşa s-a ajuns ca, după ce s-a numărat printre primele din Europa, breasla noastră să se afle, în anii ,,Epocii Traian Băsescu”, pe cale de dispariţie, ca şi Editura Muzicală...

DORU POPOVICI

P.S.: Este de-a dreptul deconcertantă decizia ca ,,Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România” să-i fie acordat ,,tovarăşei” Felicia Donceanu, o mediocritate în materie, în detrimentul unor remarcabili creatori, precum Nicolae Brânduş, Sabin Păutza, Remus Georgescu, Cornel Ţăranu sau Doina Rotaru.