Polemici * Controverse

Întristătorul caz al pianistului ratat Dan Grigore – falsificator al istoriei muzicii noastre, den

Pe fostul muzician Dan Grigore mi l-a prezentat fosta mea profesoară de pian, Eugenia Ionescu, care mi-a acordat calificativul „foarte bine“ la un examen, din comisie făcînd parte şi un alt cadru didactic, Florica Musicescu. Această îndrumătoare a lui Dinu Lipatti şi a lui Mîndru Katz m-a întrebat: „Domnule Doru Popovici... de ce nu te înscrii la pian principal“? I-am răspuns, cu o dezarmantă sinceritate: „Fiindcă nu sînt George Enescu, un artist multilateral“... Pe atunci, în România Socialistă s-au afirmat profesori-muzicologi, precum Theodor Bălan, Eugenia Ionescu, George Manoliu şi mulţi alţii. În zilele noastre, o nulitate pianistică a fost numită de Dan Buciu în Senatul Universităţii de Muzică din Capitală, ba mai mult, i-a fost încredinţată conducerea tezelor de doctorat din învăţămîntul superior. Astfel, s-a ajuns la „performanţa“ conform căruia... avem mai mulţi doctori decît fotbalişti. La mai mare! Am numit-o pe doamna Liliana Rădulescu.

* * *

Repet, pe ratatul pianist şi politician Dan Grigore mi l-a prezentat regretata Eugenia Ionescu, accentuînd că: „Dan Grigore, pe care ţi-l recomand, este un copil minune“. După istoricul an 1989, Dan Grigore – accentuez – a neglijat, total, muzica şi m-a decepţionat îngrozitor ca politician! El a uitat cîţi bani – nedecontaţi – a luat de la breasla compozitorilor – a se citi, în acest context, „Memoriile lui Ion Dumitrescu“, cel care a înălţat Uniunea noastră la dimensiune de mit, încît... peste 30 de compozitori de „muzică grea“ puteau „trăi“, în „lux“, din compoziţie. (În zilele noastre, peste 30 de compozitori sînt trecuţi într-un con de umbră!).

Ce-i reproşez lui Dan Grigore, în zilele noastre? Sensul calomniator al cuvintelor: „Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor a fost şi este o instituţie stalinistă şi trebuie desfiinţată“. Incult, Dan Grigore nu cunoaşte istoria Lumii Eutherpei, pe fond spiritual daco-roman, ignorînd realitatea, potrivit căreia „stalinistul“ care a înfiinţat-o a fost... George Enescu!

În felul acesta, Dan Grigore, după anii 1990, a putut fi considerat primul denigrator al autorului genialei opere ,,Oedip“, după exponenţii ,,Bandei Matei Socor“.

În al doilea rînd, fostul membru P.C.R. a denigrat foarte mulţi muzicieni, consideraţi de el „filo-comunişti“, în frunte cu extraordinarul Ion Voicu, fostul său binefăcător...

În al treilea rînd, a desconsiderat adevărul istoric legat de înfiinţarea multor universităţi, opere, operete, filarmonici, teatre, reviste de cultură, licee şi conservatoare, de înfiinţarea Festivalului Naţional „George Enescu“ şi, mai ales, de tipărirea întregii creaţii, generate de Mihai Eminescu şi de George Enescu.

Nemaivorbind de decorarea, cu prestigioase distincţii, a maeştrilor muzicii româneşti, care au fost trecute de dînsul sub o laşă tăcere... Ca profesor de pian a fost nul, părăsind Universitatea de Muzică; nici un elev al său nu a obţinut  premii răsunătoare, la exigentele concursuri din S.U.A. şi Europa. A neglijat, într-un mod inadmisibil, muzica lui George Enescu şi a remarcabililor creatori, ai generaţiilor enesciene şi post-enesciene; ne referim la Mihail Jora, Mihai I. Andricu, Sigismund Toduţă, Zeno Vancea, Tudor Ciortea, Constantin Silvestri, Tiberiu Olah, Anatol Vieru, Liviu Glodeanu, Cornel Ţăranu, Theodor Grigoriu, Valentin Gheorghiu, şi alţii.

Pentru Dan Grigore, capodoperele lui George Enescu - genialele Sonate pentru pian - au fost şi sînt necunoscute! Nu a excelat în ceea ce priveşte interpretarea expresivă a muzicii lui Bach, Bartok, Hindemith, Stravinsky, Schonberg, Berg, Anton von Webern, Şostakovici, Messiaen. Dar, cel mai grav aspect al declaraţiilor sale au fost minciunile, după care el a triumfat ca pianist, în patria melodiei, în Germania. În acest context, al falsificării istoriei muzicii, citez nimicitoarele cronici care îl priveau, după ce a interpretat o capodoperă a lui Mozart, la München.

Expunem cronica din „Academia Caţavencu“, anul VIII, nr.37 (356), 15-21 septembrie 1998 – articol semnat ,,Mapassionata“: „Schelălăitul Eutherpei. Logica, mapa şi clapa la pianistul politic. Nu avem căderea de a orîndui în rafturile istoriei muzicii interpretările pianistului Dan Grigore. Nu putem lua în absolut nici cronicile proaste din presa europeană, la concertele sale în Germania Mare: Abend Zeitung (3 iunie 1996): «Amărăciune: Concertul pentru pian în Re minor KV 466 de Mozart, cu românul Dan Grigore... Interpretarea solistului ne-a dispărut repede din memorie»; Tages Zeitung: «O dezamăgire: pianistul român Dan Grigore»; Suddeutsche Zeitung: «Dan Grigore nu domină solistic. Nici patos la acest interpret, nici impuls sonor, nici temperament şi avînt»; Landshuter Zeitung: «Lipsă de expresivitate pianistică». Patrioţi fiind, le credem întîi celor care îl susţin pe Dan Grigore ca glorie totală a muzicii. Între răceala unor Celibidache şi Sergiu Comissiona, care au vrut a-i aminti lui Dan Grigore cam aceleaşi slăbiciuni pe care i le-au reproşat nemţii şi triumfalele emisiuni omagiale, ce i-au fost dedicate de TVR, noi luăm ce-i mai bun şi tăcem respectuoşi la ce-i mai rău. În definitiv, de cînd lumea, e treaba artiştilor să-şi facă, reciproc, şicane. Nu putem, însă, sta lemn de pian, cînd însuşi maestrul îşi strică imaginea, publicîndu-şi în programul Festivalului «George Enescu», în foarte, foarte multe mii de exemplare, în locul unei biografii oneste a succeselor, lauda stîngace a unui fost ambasador canadian din anii ’70“.

Mai cităm şi cele apărute în „Ultima oră“, serie nouă, 14 decembrie 2010, anul XIV, – articol semnat de Cela Dela Vîlcea: „Pamflet: Ţambalagiul tare-n clonţ. Pentru că alcoolul îi dădea peste deştele arse de tăciune, ţambalagiul s-a gîndit la o sinecură care să ţină seama de un alt talent străbun de-al lui: e tare-n clonţ! Şi ştie să lovească numai cînd este asmuţit s-o facă, dîndu-i-se tainul pe din dos. Neam de rob, el nu are convingeri, ci doar interese, iar obrazul din născare s-a întărit ca tovalul şi s-a impermeabilizat ca tabla de pe casă. Poţi să-l scuipi, poţi să-i arunci adevăruri «vulcanice», el o ţine pe a lui: sînt elitist (a zis etilist?), ce pana mea! Sînt specialist lingvist (a zis limbist?). Sînt şi cam hoţ, dar pot fi scuzat. E o chestie atavică. Am luat sub aripă averea unei doamne de neam mare şi am cărat-o în cuibul meu; am fost prins şi dat în gît, aşa o fi, dar eu rămîn un justiţiar de stat (stau degeaba, pe bani mulţi, adică), dau note (am dat şi unele informative), exclusiv în diapazonul politic şi nu-mi trădez stăpînul decît dacă dă altul mai mult. Iar dacă vine cineva să-mi dea peste blide, să-mi spună verde-n faţă cine sînt, crap uşor, ca o chivuţă în piaţă. Haoleo, mîncaţi-aş leafa, te fac de-ţi pare rău că m-ai întîlnit! Chiar aşa. Vii şi te contrazici cu mine pe principii, pe chestii de logică şi de limbă, pe poziţii de legalitate, pe lucruri de bun-simţ, fără să mă laşi să pun întrebarea fundamentală care m-a mînat în viaţă, adică, ce ne-a dat? La mine nu merge cu «Bea Grigore aghiazmă», dacă nu are destule grade...“.

Oare cine-i „ţambalagiul tare’n clonţ”?

A se înţelege: ratatul pianist şi politician Dan Grigore!

* * *

Nu pot a nu-l cita şi pe regretatul maestru Sergiu Comissiona, marele evreu „filo-român“, cel care a scris un formidabil pamflet contra lui Dan Grigore, definindu-l ca un pianist ratat; Sergiu Comissiona, în revista „Actualitatea muzicală“ a cerut să se termine... cu „falsul mit, Dan Grigore!“. Însă, Dan Grigore l-a jignit, calomniindu-l pe Sergiu Comissiona, fost director al celor mai importante filarmonici din S.U.A. şi Europa, catalogîndu-l drept comunist, tocmai pe Sergiu Comissiona, care, precum alţi sublimi artişti evrei - violent anticomunişti, a părăsit ţara, în semn de protest, împotriva Stalinismului; i-am numit pe temerarii mult înzestraţi şi oameni de caracter: Mîndru Katz, Marius Rintzler, Marius Constant, Vladimir Mendelsohn, Marcel Gross, Radu Lupu, Edgar Cosma, Vladimir Cosma, Silvia Marcovici, Mirel Iancovici, Mendi Rodan, care nu au vibrat, în armonie, cu „tezele“ Anei Pauker, Teohari Georgescu, Iosif Chişinevschi, Nikolski, Crohmălniceanu, Tertulian, Petre Roman, Tismănescu, Maxy, Baraschi, Perahim şi alţi foşti stalinişti, care, asemenea lui Dan Grigore, au devenit, din „procomunişti“, „mari anticomunişti“, înscriindu-se cu toţii în „penibila suită a scîrboasei năpîrliri“...

Cît adevăr în cuvintele rostite de cel mai important critic muzical, din România Socialistă – este vorba de mult regretatul evreu Alfred Hoffman. Iată cuvintele sale: „Ce puţini am fost anticomunişti în România sovietică şi, Doamne Dumnezeule... ce mulţi am mai rămas“...

* * *

N-am înţeles de ce Dan Grigore m-a făcut „nulitate comunistă“! Oricînd îi pun la dispoziţie cele peste 1.000 de pagini – excelente – despre arta mea, apărute-n ţară, în Asia şi SUA şi îl rog să le compare cu cronicile din Germania care îl vizau.

Dan Grigore mai susţine, cu tărie, că genialul Sergiu Celibidache l-a socotit „unul din remarcabilii pianişti ai lumii“... Să ne ofere ratatul Dan Grigore ziarul, data şi anul, în care Sergiu Celibidache a susţinut această „teză...“. Ar mai fi de spus că turnătorii Al. Paleologu, Constantin Bălăceanu Stolnici şi Mona Muscă, cu care Dan Grigore a colaborat, deşi agenţi dovediţi ai fostei Securităţi, din România Socialistă, au criticat cu furie proletară comunismul, devenind oribili cameleoni politici, după anul 1990.

În timp ce tatăl meu, chirurgul Ion Popovici, a fost ucis, mişeleşte, în temniţa de la Gherla, la 26 septembrie 1959, în timp ce tatăl meu vitreg, Mircea Popa – fost laureat al premiilor „George Enescu“, în România interbelică, a fost dat afară de la Opera de Stat din Timişoara, socotit ca fiind anticomunist, în timp ce fratele meu, prof. univ. dr. Zeno Popovici, a fost exclus pe motive de „dosar politic“, de la Universitatea de Medicină din Capitală, iar eu, în perioada 1955-1968, am fost distins, la 21 de ani, de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, cu primul meu premiu pentru compoziţie, „Sonatina pentru pian“ (editată la Leipzig), subliniez că n-am putut ocupa nici un post, tot din „motive de dosar“... –  tatăl lui Dan Grigore a activat, ca profesor şi ofiţer, devotat P.C.R. Nu ştiu de ce Dan Grigore, căruia P.C.R. i-a oferit minunate condiţii de afirmare, după Lovitura de Stat din decembrie 1989, s-a transformat într-un cumplit „antitotalitar“, neţinînd seama de sensul cuvintelor unui cunoscut rabin: „Să nu dai cu pietre-n fîntîna din care ai băut apă rece şi înmiresmată“...

În ceea ce mă priveşte, recunosc că am fost şi sînt un comunist, de tip „Tito“, deoarece, în istorie, genialul Tito, martirul Dubcek şi antisovieticul Nicolae Ceauşescu – din prima parte a mandatului său – s-au înscris în trio-ul „de aur“ al luptei împotriva stalinismului sovietic.

În „era Tito“, nivelul de trai, din Iugoslavia, a fost aproape de cel al Germaniei Federale, iar „tezele“ lui Jdanov au fost dur combătute de artiştii şi scriitorii din „Iugoslavia Mare“.

Să dea Cel de Sus să se mai scrie mii de pagini emoţionante despre actualii politicieni ai României postdecembriste, aşa cum s-au conceput despre prima parte a guvernării lui Nicolae Ceauşescu.

Istoria se scrie în baza documentelor, şi nu a resentimentelor.

Domnule Dan Grigore, pianist ratat, ştii cum se traduc cuvintele latine: „sine ira et studio“?

* * *

La ratarea lui Dan Grigore au contribuit foarte mult „turnătorii“ din PNL, care l-au atras spre lumea „politichiei“, avînd nevoie de un nume sonor. Din nefericire, Dan Grigore – subliniez – incult cum eşti, cum nu cunoşti istoria Românilor şi cum nu eşti, cîtuşi de puţin, informat, ai ales „carierismul“... Dacă l-ai fi adîncit pe Zinoviev, ai fi înţeles că, de la Marea Revoluţie Franceză, o teribilă forţă ocultă distruge statele naţionale, economiile lor şi cultura creştină. Un alt „anticomunist“, pictorul talentat Sorin Dumitrescu, şi-a dat seama că sinistra „globalizare“ e mai criminală decît stalinismul, ajungînd la următoarea concluzie: „Globalizarea este Patria popoarelor deznaţionalizate“! Poate că, fără să-ţi dai seama, faci „jocul“ forţei oculte, precum hidosul Patapievici, „demolatorul Sfîntului Eminescu“...

Şi, de aceea, continui să faci fapte urîte, încît îmi vine să exclam: „În ambianţa ta spirituală, lumina face viermi, iar soarele omizi“!

Doru Popovici

Comandor al Italiei

P.S.1: Am greşit cînd te-am susţinut să devii solist al Filarmonicii „George Enescu“, din Bucureşti, şi nu pe maestra Ilinca Dumitrescu, o pianistă care s-a bucurat şi se bucură de o carieră mondială, valorificînd, în lume, muzica generată de ai noştri compozitori, obţinînd „Premiul Academiei Române“, doctoratul şi prestigiosul titlu de „Comandor al Italiei“...

P.S.2: Nici un renumit impresar, nici o casă importantă de discuri internaţională nu 1-a solicitat la concerte şi la înregistrări, în timp ce despre Marin Constantin, Ion Voicu, David Ohanesian, Dan Iordăchescu, Valentin Gheorghiu, Constantin Silvestri, Ilinca Dumitrescu, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Marina Krâlovici, Ruxandra Donose, Angela Gheorghiu, Eugenia Moldovan şi mulţi alţii s-au publicat sute de cronici extraordinare şi s-au făcut înregistrări istorice!

P.S.3: Dacă doar 5% din ce s-a scris în presa noastră despre faptele lui Dan Grigore – fapte urîte, legate de nemuritoarea personalitate, Cella Delavrancea – s-ar confirma, acest mincinos ar trebui să stea după gratii!