Polemici * Controverse

Microsioane istorice Mihail Diaconescu: „Lainici“

Cînd intrasem elev la Liceul Comercial din Tîrgu Jiu, am început în vacanţe să şi călătoresc cu trenul spre Bucureşti şi Constanţa, văzînd, pentru întîia oară, Marea Neagră, ale cărei ţărmuri începeau, mi se părea, din coastele munţilor. Şi nu înţelegeam de ce i se spunea Neagră, cînd apele ei erau atît de albastre! Să mă fi întors cu spatele şi să fi pornit spre Ardeal, n-aş fi avut cum, decît pe Dunăre, ori ocolind Munţii prin Nord, căci Defileul Jiului se închidea brusc la Bumbeşti, o

localitate care a intrat în istorie datorită miilor de brigadieri porniţi să spargă cu tîrnăcoapele Munţii

şi să deschidă calea spre Livezeni. Aşa a început cel mai mare şantier naţional al tineretului, Bumbeşti-Livezeni, încît, astăzi, călătorul care intră în Defileul Jiului, indiferent că urcă dinspre judeţul Gorj spre Transilvania, sau coboară din Hunedoara şi Haţeg spre Oltenia, are parte de una dintre cele mai copleşitoare trăiri sufleteşti. Meandrele Jiului, care saltă năvalnic între pereţii abrupţi de piatră, pădurile străvechi,

vîrfurile ascuţite ale stîncilor ne proiectează spre măreţia firii, pătrunzîndu-ne adînc în suflet. Tot

în timpul vacanţelor am lucrat şi noi, elevii, pe şantierul Bumbeşti-Livezeni şi am fost şi figuranţi în filmul „Răsună Valea“, în care unul dintre principalii actori era Radu Beligan. E plină de amintiri triumfătoare această poartă a Carpaţilor Meridionali, unde totul a rămas măreţ, frumos, neaşteptat, uimitor. De aceea, albumul editorial pe care l-am primit din partea

autorului, prof. univ. dr.  Mihail Diaconescu, „Lainici – capodoperă a artei româneşti şi europene“, este de un farmec răscolitor. Fiindcă tocmai în această parte de ţară, mirificul Defileu al Jiului, la mijlocul

distanţei dintre municipiul Tîrgu Jiu şi oraşul Petroşani, altfel spus în locul unde nordul Olteniei îşi dă mîna cu sudul Ardealului, se află Mînăstirea Lainici, avînd

hramul Maicii Domnului. Este cea mai mare mînăstire de călugări din Arhiepiscopia Craiovei şi cea mai veche din România. Începuturile Mînăstirii Lainici sînt legate de activitatea Sfîntului Nicodim de la Tismana

(1340-1406), organizatorul şi îndrumătorul spiritual al monahismului românesc. Pe timpul domnitorilor Ţării Româneşti Vlaicu Vodă (1364-1377) şi Radu I

(1377-1383), Sfîntul Nicodim de la Tismana a fondat importante mînăstiri, care au marcat profund istoria Bisericii noastre strămoşeşti şi a vieţii spirituale din întreg cuprinsul Ortodoxiei. Sfîntul Nicodim este

întemeietorul Mînăstirilor Vodiţa, atestată documentar în 1374, pe ruinele unui aşezămînt monahal mai vechi, datînd din epoca Voievodului Litovoi (între l200 - 1300), şi Tismana, datînd de pe timpul lui Radu I Ctitorul şi Dan I (1400). Tradiţia îi atribuie Sfîntului Nicodim şi ctitorirea altor mînăstiri - Gura Motrului, Vişina, Prislop şi Lainici (Gorj). Despre prezenţa, rugăciunile şi neobosita muncă duhovnicească a Sfîntului Nicodim de la Tismana în Defileul Jiului ne vorbeşte, între altele, naraţiunea istorică versificată, cunoscută sub numele: „Plîngerea Mînăstirii Silvaşului din Prislopul Haţăgului“, creaţie folclorică a timpului, dar care are, totuşi, şi un autor, călugărul Efrem de la Prislop, care

i-ar fi dat poveştii firul şi, pe urmă, fiecare putea să scoată sau să adauge tot ce doreşte, însă fără să se

îndepărteze prea mult de oiştea drumului desenat la începuturi. În acest basm sfînt se arată că Sfîntul Nicodim de la Tismana a vieţuit un timp pe Valea Jiului, în Pasul Surduc, deci lîngă Schitul Lainici.

În Plîngere se spune textual: „Acestui părinte, De la Dumnezeu i s-a vestit şi în Ţara Românească peste munte-a venit. A cercat locuri multe, de şi-a tocit de pămînt şi Cer toiagul de fier. Locul cel ales mai întîi fiind surtucul de pe Jiu, unde peşteră a găsit şi într-însa între pereţi s-a sălăşluit“. Peştera Sfîntului Nicodim se află şi astăzi la loc sfînt, în zona Mînăstirii Lainici, un adevărat tezaur al Văii Jiului, rezistînd chiar şi atunci cînd Ortodoxia Română a fost grav ameninţată de ocupanţii maghiari. La sfîrşitul anilor 1800, Grigore

al II-lea a ţinut piept săgeţilor ungureşti, zeci de ani, reorganizînd aşezămîntul monahal. Între cei care au stins povara antichristă a fost şi „Lucefărul de la Mînăstirea Lainici“, Sfîntul Irodion, o importantă

personalitate a monahismului românesc. Au venit, pe urmă, vremuri şi mai grele: prima mare bătălie de la Jiu, în care şi-au dat viaţa colegii din Şcoala de la Peştişani ai lui Brâncuşi, ei fiind cei dintîi cărora le-a închinat Coloana Cerului şi a Recunoştinţei fără de sfîrşit de la Tîrgu Jiu, în romburile căreia se află şi sufletele generalului Dragalina şi Ecaterinei Teodoroiu, care abia îşi pavau drumul spre eroica moarte. Albumul dăruit de prof. univ. dr. Mihail Diaconescu, autorul unor cărţi de distinctă valoare scriitoricească, zeci de romane, îndeosebi istorice, urmate de studii în

domeniile artei şi ale bibliografiei, profesor la

universităţi din străinătate şi membru al unor

remarcabile academii de peste hotare, într-un cuvînt, un mare om de cultură, este editat în formulă clasică, avînd nu numai pagini de o rară frumuseţe, ci şi fotografii de marcă, impresionînd de la prima vedere. Mînăstirea e prezentată, ai putea spune, în întregimea ei. Ea e ca un loc din care n-ai mai vrea să pleci. Dar chiar şi forma ei e atrăgătoare, precum o mare şi frumoasă casă ţărănească. Intri în bătătură şi dai de scara care duce spre pridvor. Pridvorul e, într-adevăr, o mare operă datorită picturilor maestrului Grigore Popescu - Muscel, autor al aproape întregului ornament al Mînăstirii. Conform stilului brîncovenesc, pridvorul este asemenea unui conac triumfal, de pe ale cărei tinzi intri în biserică, în toate încăperile sale, pînă la ultimul zid circular al altarului, ca în propria-ţi casă, în care-ţi duci traiul de zi cu zi, casa lui Dumnezeu, făcută de tînărul Isus Chistos. Se află aici o abundenţă de idei, strălucit redate artistic de pictorul Grigore Popescu – Muscel. Contururile, culorile, dimensiunile, nuanţele, locul portretului în ansamblul celorlalte compoziţii din toate încăperile, de la pridvor la altar, subliniază şi

transfigurează estetic în variate moduri această

încărcătură de idei, prefigurîndu-l pe Sfîntul Duh. Avem de-a face cu o creaţie de mare prestigiu artistic,

complexă şi subtilă. Din punct de vedere plastic,

organizarea imaginilor într-un întreg cu elemente

disjuncte, dar care comunică strîns între ele, în

cuprinsul unui ansamblu unitar sub aspect tematic şi stilistic, este o mare izbîndă artistică a pictorului Grigore Popescu – Muscel. O pictură plină de

solemnitate, dar şi de graţie. Înţelegem prin graţie

frumuseţea în mişcare - cum apreciază această întreagă operă profesorul doctor Mihail Diaconescu.

Un asemenea album, care conţine un important ciclu al picturii murale bisericeşti, de la Mînăstirea Lainici - Gorj,

ar trebui să fie nelipsit din bibliotecile caselor noastre, învăţîndu-ne să preţuim valoarea activităţii scriitorului şi omului de ştiinţă Mihail Diaconescu.

Vasile Băran