Polemici * Controverse

Microsioane istorice Destinul familiei Georgescu

Cel de al II-lea război mondial a adus nenorociri în toate domeniile vieţii sociale, schimbînd destinele tuturor oamenilor, indiferent de ocupaţia lor. La Ploieşti, de exemplu, a avut de înfruntat vitregii nebănuite directorul Rafinăriei Româno-Americane ,,Standard Oil”, Valeriu Georgescu. Antinazist

convins, din momentul în care a aflat de cîrdăşia Guvernului Român cu Hitler, a acceptat ca avioanele americane să bombardeze rafinăriile din Ploieşti, pentru a-i împiedica pe hitlerişti să folosească petrolul românesc în monstruosul război împotriva ruşilor. Guvernul Român l-a arestat, omul fiind

eliberat abia după capitularea Germaniei lui Hitler. Tot atunci şi-a reluat funcţia de manager al rafinăriilor. În decembrie 1947, Valeriu Georgescu a plecat la New York, unde se afla sediul central al companiei, alături de soţia sa, Ligia, lăsîndu-i pe cei doi copii

ai lor, Petre (8 ani) şi Constantin (13 ani), în grija bunicii. La 30 decembrie 1947, regele a abdicat, ţara intrînd sub conducerea totală a comuniştilor. Guvernul Petru Groza a declanşat lupta împotriva capitaliştilor şi, astfel, Valeriu Georgescu nu a mai fost lăsat să vină în ţară. Coşmarul abia începuse. Cei doi părinţi au aflat că nici copiii nu şi-i puteau lua din România, micuţii fiind duşi într-un lagăr de muncă. Acolo, bieţii copii, fără să înţeleagă nimic

din ceea ce li se întîmplă, au muncit cîte 10 ore pe zi, timp de 6 ani, chinuiţi, ceas de ceas. Nu ştiau nimic de părinţii lor, n-aveau voie să primească scrisori.

În America, Valeriu Georgescu a fost pus în legătură cu un diplomat român, Cristache Zambeti, pentru

a desfăşura activităţi de spionaj. Pînă cînd acesta din urmă a fost prins şi expulzat, iar Valeriu Georgescu a dat totul în vileag în presa americană, arătînd

că toată afacerea s-ar fi făcut în schimbul copiilor. Aşa a ajuns cunoscută tragedia familiei Georgescu

la cel mai înalt nivel: însuşi preşedintele Eisenhower s-a implicat în demersurile vizînd reîntregirea

familiei directorului Rafinăriei din Ploieşti, Româno-Americană, acesta adresîndu-i o scrisoare, în acest sens, lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu rugămintea

de a lua măsurile necesare. În martie 1954, soţii Georgescu au aflat, în sfîrşit, că băieţii lor vor fi lăsaţi să plece din România. Cîteva zile mai tîrziu, familia Georgescu, în sfîrşit reunită, a fost primită

la Casa Albă de preşedintele Dwight Eisenhower

şi felicitată pentru victoria obţinută după ani grei

de chin şi durere fără margini.

Dintre toţi membrii familiei Georgescu, astăzi, mai trăieşte doar fiul cel mic, Petre, acum, în vîrstă

de 72 de ani. El a avut o carieră de succes, de mai bine de 4 decenii, la conducerea Companiei

,,Levy Strauss”, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi industriaşi din America.

Îi urăm sănătate şi viaţă lungă.

Vasile Băran