Polemici * Controverse

Luptele armatei geto-dace pentru apărarea ţării şi stăpînirea liniei Dunării (2)

De altfel, chiar Strabon, cînd se referă la efectivele posibile ale armatei poporului dac, avansează o cifră mai mare decît cea care ar fi corespuns unei singure formaţiuni statale, afirmînd că dacii puteau ridica, atunci, la luptă mai bine de 40.000 de oameni (a se vedea Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, ,,Istoria românilor, din cele mai vechi timpuri pînă la întemeierea statelor româneşti”, vol. I, Bucureşti, 1974, p. 44). De aici se poate deduce că  numărul soldaţilor la care se referă Strabon depăşea, cu mult, efectivul populaţiei dintr-o anumită zonă. Existenţa statului centralizat, după dispariţia lui Burebista, chiar dacă nu la dimensiunile anterioare, a permis, totuşi, poporului dac să-şi continue afirmarea rolului politic şi militar în Estul şi Sud-Estul Europei. Prin aceasta, lupta împotriva Imperiului Roman, bătăliile pentru eliberarea teritoriilor cotropite şi stăpînirea liniei Dunării s-au desfăşurat cu o intensitate mai mare sau mai mică, dar fără întrerupere. Aprecierea potrivit căreia Decebal, după preluarea conducerii statului, nu mai avea de îndeplinit şi rolul de unificator, aşa cum fusese cazul lui Burebista, acoperă o realitate istorică. Pe drept cuvînt, în lucrarea sa, ,,Etica” (p. 160), V. Pîrvan spune: „Trecutul strălucit, de aproape două veacuri înainte, lumina acum şi calea regelui Decebal“. Aşadar, regatul dac era în măsură să se confrunte vreme îndelungată cu colosul roman, deoarece, în momentul în care Traian sosise la Dunăre, statul dac se afla, de mai bine de 100 de ani, în culmea înfloririi sale. Era singura putere europeană capabilă să ţină piept Imperiului Roman. Şi nu e de mirare că ajunsese aşa. În anul 513, cînd Roma stăpînea doar cîteva sate pe malul stîng al Tibrului, care nu erau nici măcar de întinderea Ţării Bîrsei, „părinţii noştri de la Dunăre formau un neam mare, închegat şi puternic, care ţinea calea, în Balcani, celui mai mare monarh al Asiei, lui Darius al lui Istapse“ – după cum ne spune Simion Mehedinţi, în lucrarea sa, ,,Vechimea Poporului Român”, p. 13-14.

(va urma)

Colonel (r) dr. Vintilă Barbu