Polemici * Controverse

Ioan V. Maftei-Buhăieşti Poetul „treptelor“ nelimitate

Din cîte se cunoaşte, cartea este izvor nesecat de înţelepciune. Cel care nu a citit vreo carte, la momentul potrivit, toată viaţa lui va avea de înfruntat fel şi fel de greutăţi, mai ales de ordin profesional. De unde şi zicala: „Dacă ai carte, ai parte”. Pentru acei oameni care au făcut din lectură o pasiune, cartea a devenit o oază de linişte şi bucurie intelectuală. Cu atît mai mult cu cît dacă, în paginile ei, abundă subiecte şi idei care suscită interesul celui care o lecturează. Dar, pe lîngă faptul că eşti cititor pasionat sau profesionist, aşa cum am spus, unora, Dumnezeu le-a dat şi chemarea să zidească şi să înalţe, din graiul gîndurilor lor, cărţi. Exemplu de cititor, dar şi de constructor de cărţi este şi dl. Ioan V. Maftei-Buhăieşti... Domnia-sa are publicate, pînă în prezent, mai multe volume, cu un conţinut variat de idei şi sentimente, care ţin de sfera poeziei, de cea a epigramei şi chiar de aceea a teatrului. Cartea pe care ne-a încredinţat-o spre tipărire, intitulată „Trepte“, face parte din creaţiile sale, fiind clădită pe aceleaşi coordonate literare, ca şi precedentele-i lucrări. De data aceasta, poetul ne arată că nici un ideal nu poate exista, mai ales cînd vine vorba de unul poetic, în afara lui şi a conceptelor sale, astfel încît, urcînd treaptă cu treaptă, să nu te bucuri şi de rezultate.

Ioan V. Maftei-Buhăieşti ne demonstrează toate acestea, pornind chiar de la exemplul personal. Totul fiind ales - nu pentru mărirea numelui, ci pentru a demonstra că poezia există la tot pasul, în decorul nostru, fie el individual, fie colectiv. A se vedea poezia „Cărţile“ (pg. 9). Pentru că este vorba de un volum de poezii, o oarecare analiză literară se impune a fi făcută, astfel încît cititorul să se edifice despre felul acestuia de a fi şi secretele ce ţin de poezia sa.

După cum se poate constata, poetul scrie pentru oameni care au lucruri comune cu poezia, el manifestîndu-se, prin mesajul direct proporţional cu vocaţia sa, fără să îşi propună o anumită direcţie. Nu suferă de mărirea modelelor literare. Este el, prin vîltoarea gîndurilor şi ideilor, ţinînd seamă de o anumită eleganţă. De exemplu, poezia „Timiditate“ (pg. 27), care, indiscutabil, este un poem de dragoste, care nu se vrea una declarativă, deşi oarecare tendinţe în această direcţie sînt vizibile, deopotrivă. Dar lirica sa nu trebuie raportată doar la astfel de mesaje. Ea există, şi este cu mult mai bogată şi variată atît ca stare de spirit, cît, mai ales, ca acribie scriitoricească.

Considerăm că acest nou volum vine în întîmpinarea altor viitoare scrieri ale poetului, din care, cu siguranţă, nu vor lipsi motivele sale poetice, arătate mai sus.

După aceste sumare precizări, putem spune, cu toată gratitudinea, că Ioan V. Maftei-Buhăieşti scrie o poezie a „treptelor“ nelimitate: picturale, solare, pitoreşti, de care incomprehensibilul poet este indisolubil legat. Şi nu doar pentru că poezia sa se înrudeşte cu lirica bacoviană (a se vedea, în acest sens, poemul „Depresie“ - pg. 97): ,,Suflet - cîrciumă, otravă,/ Grajd, ospiciu, închisoare/ Unde stă închis-o javră/ Fără pîine, apă, soare...// Suflet - templu părăsit/ Şi cu zidurile ruine.../ Vis albastru de smintit/ Care poate doar să-ngîime.// Plin de bube pe de-a-ntregu’,/ Cu picioare rupte-n umblet -/ Glodul barierei Vergu -/ Negru suflet…/ Suflet negru” - ci pentru că această stare există în fapt, ceea ce ne îndreptăţeşte să spunem că, în cazul său, avem de-a face cu un poet al meditaţiilor, dar şi al clipelor marcate de incertitudini.

Plecînd de la volumul „Trepte“, cu siguranţă că Ioan V. Maftei-Buhăieşti ne va demonstra, prin viitoarele sale cărţi, că ne aflăm în faţa unui poet care ştie ce este şi cum se scrie poezia de certă valoare. Să-l îngăduim aşa cum este şi să-i dăm posibilitatea să reflecteze asupra propriei creaţii, lăsînd timpul să-l consacre pe firmamentul liricii noastre, ca pe un poet cu versul pîrguit, pe măsura vredniciei sale temperamentale.

ION MACHIDON

Preşedintele cenaclului „Amurg sentimental“