Polemici * Controverse

Există şi o altă Românie

În această sumbră „Eră Coca-Cola“, o mare parte a românilor postdecembrişti, în loc să admire ceea ce este de natură să înalţe spiritul, în Vestul european şi în America de Nord, priveşte cu încîntare tot ceea ce stă sub semnul decadenţei umane, în totală disonanţă cu christicele precepte... În aproape toate ţările s-a demitizat şi continuă să se demitizeze femeia, fie ea mamă, soră, fiică, soţie sau iubită a celor ce cred în eternitatea binelui, a frumosului şi a adevărului. În loc să ni se ofere, în emisiuni de Radio şi de Televiziune, precum şi în presa scrisă, imaginea unor fiinţe de o moralitate pilduitoare, ne sînt livrate exemple negative, cu femei decăzute, care nu privesc iubirea şi căsătoria ca pe o sfîntă taină. În schimb, pledează pentru „triumful trupului, triumf care reduce calitatea sufletului“. Cît adevăr, în aforismele lui Pavel Mercescu, răscolitorul sculptor-poet, care ne-a oferit muzicalele lui opusuri. Iată două dintre ele: „A iubi înseamnă să colaborezi cu cerul“ şi „Cu o femeie nobilă, de mînă, soarele te sărută, ca pe un prieten drag“. Aş mai asocia acestor poeme într-un vers, şi tulburătorul aforism al unui poet român (Vadim): „Muzica e un port la Marea de lacrimi a îndrăgostiţilor“...

* * *

Tatăl meu, „chirurgul de la Berzovia“ - care a fost ucis, mişeleşte, în lugubra închisoare de la Gherla, pe timpul „obsedantului deceniu“ – mi-a dat, cu puţin înainte de a muri, următorul sfat: „Fiul meu drag... ca să cunoşti, mai bine, o femeie, observ-o – sine ira et studio – pe mama ei. E singurul mijloc prin care poţi să-ţi faci o părere, convingătoare, despre respectiva femeie“. În România postdecembristă am întîlnit şi femei ideale, un fel de „Penelope moderne“... Una dintre ele este doamna Florentina Bogdan, din Sinaia, mai precis, de la „Cumpătul“, Vila „Hedy“: îşi iubeşte soţul, convinsă fiind că... „a fi sclavul cui îţi place, înseamnă a fi în Rai“. S-a preocupat îndeaproape de educaţia copiilor ei, astfel că fiul, Alexandru, a devenit un reputat economist, iar fiica, sensibila Dana, a ajuns o specialistă în cultura germană şi în cea rusă, înălţînd, la dimensiune de mit, exponenţi de primă mărime ai acestora: Kant şi Dostoievsky.

Doamna Florentina Bogdan mi-a citit, cu o sensibilitate aparte şi o ardentă simţire, profundele aforisme generate de Corneliu Vadim Tudor: – „Iubirea de  ţară nu trebuie să fie melodramatică... nu!... ci intransigentă!“; „Trăieşti tu, omule, aşa cum te rogi?“; „Mama, şi cînd vrea să pară severă, are în piept o inimioară de turtă dulce“; „Biblioteca fără Biblie e mai rece ca un calorifer debranşat“. Cu lacrimi în ochi şi cu bucurie în suflet, ea mi-a „melodiat“ pe narcotizantele cuvinte ale aceluiaşi autor, concepute cu prilejul zilei Învierii Mîntuitorului, Domnul nostru Isus Christos: „Existenţa omului e o avalanşă de suferinţe, pînă cînd el ajunge, pe căi proprii, la credinţa deplină şi de nezdruncinat în Dumnezeu – de atunci încolo, nimic nu mai contează, totul e bucurie!“.

* * *

Iată un exemplu de mamă, pentru care „cinstea nu e o virtute, ci o religie“. Cu asemenea „oameni între oameni“ – România devine o luminătoare fîntînă...

Doru Popovici