Polemici * Controverse

Epopeea lui Mircea cel Bătrîn (9)

Prin fapte de arme şi înţelepciune politică, Mircea cel Mare a fost un întregitor de pămînt românesc, Ţara Românească cunoscînd în vremea domniei lui cea mai mare întindere pe care a avut-o vreodată.

O constantă a politicii duse de domnitorul muntean a fost legătura sa permanentă pe care a avut-o cu românii din celelalte provincii. Încă de la începuturile domniei, Mircea a fost sprijinit de către mai vîrstnicul domn al Moldovei, Petru I (1375-1392), prin intermediul căruia a încheiat tratatul de alianţă cu Polonia. La încheierea acestuia, Petru I şi-a trimis vornicul, pe Drăgoi, care a participat alături de trimişii lui Mircea. Înţelegerea de la Radom prevedea că ambele părţi trebuiau să-şi trimită tratatele ratificate „în Moldova“ unde, sub supravegherea semnificativă a lui Petru I, se concentrau firele primei legături statale munteano-poloneze. Şi, într-adevăr, în martie 1390, cele două părţi şi-au trimis la Suceava solii cu tratatele ratificate, dar schimbul acestora n-a mai avut loc. La 17 ale lunii a fost încheiat între reprezentanţii lui Mircea şi Vladislav un nou „protocol“, ale cărui prevederi erau mult mai favorabile domnului Ţării Româneşti. Vornicul Drăgoi n-a fost singurul dregător moldovean, aflat la un moment dat în slujba domnului Ţării Româneşti. La 27 decembrie 1391, în sfatul domnesc al lui Mircea apărea Groza Moldovan, martor la un act domnesc de danie a unei mari moşii, Scorei, din Ţara Făgăraşului, către doi boieri din Ţara Românească. Simbolică apariţie şi semnificativă mărturie a legăturilor lui Mircea cu celelalte ţinuturi româneşti – un mare boier din Moldova, martor în sfatul domnesc al Ţării Româneşti la o danie a voievodului acesteia, în Ţara Făgăraşului. 3 luni mai tîrziu, „pan Grozea“, revenit în Moldova, făcea parte din sfatul noului domn Roman I (1392-1394), iar peste cîţiva ani, sub numele de „Grozea viteazul“ (cavalerul), era amintit în cel al voievodului Iuga (1399-1400). Mircea a făcut, însă, şi alte donaţii, în Ţara Făgăraşului, unor boieri din Ţara Românească: satul Braniştea Urăşiei şi ocină la Vadul Sercakei (Vad), „ocinele cu drept boieresc Viştea de Jos şi Viştea de Sus“ şi jumătatea din Arpaşu de Jos. A făcut, de asemenea, daruri şi unor făgărăşeni – Micul şi Stoia –, locuitori din Mîndra, cărora le-a dăruit, la 20 iulie 1400, jumătate din moşia satului „pentru slujba lor credincioasă“, dovadă că făgărăşenii au participat la campaniile antiotomane de sub conducerea lui Mircea. Consecvent ataşat instituţiei „domniei“, ca formă românească de conducere a ţării, Mircea a emis de la Argeş documente nu în calitate de „herţeg“, ci în calitate de „domn în Ţara Românească şi în Ţara Făgăraşului“, cu drept de transmitere a stăpînirii. La fel cum a procedat şi în cazul altor stăpîniri ale sale, intitulîndu-se „domn al Banatului Severinului“ şi nu „ban de Severin“ (vasal al regelui Ungariei, sau chiar dregător încadrat ierarhiei maghiare), „domn peste toată Podunavia, încă pînă la Marea cea Mare şi singur stăpînitor al cetăţii Dîrstor“, iar nu „despot“ al pămînturilor lui Dobrotici sau al cetăţii Siliştea. În afara posesiunilor transilvane menţionate, Mircea a primit, în a doua jumătate a anului 1398, din partea lui Sigismund de Luxemburg, ca loc de refugiu în Transilvania, cetatea Bologa sau Huedin, de lîngă Cluj, cu aproape întregul ei domeniu (18 sate şi tîrgul Huedin); la începutul anului următor, reprezentantul domnului pentru această posesiune era Nicolae Luduş. După întrevederea de la Severin cu regele Ungariei (sfîrşitul lui nov. 1406), Mircea a primit şi cetatea Bran, unde a numit castelani şi a stabilit vama Ţării Româneşti. Cetatea a rămas în stăpînirea sa şi a fiului său Mihail pînă în anul 1419.

Mircea a acordat, se pare, protecţie saşilor din tîrgul Cisnădie, îngăduindu-le să-şi pască turmele în munţii de sub stăpînirea sa, iar în vreme de război le-a făgăduit că le va trimite un boier cu oaste pentru a-i proteja, privilegiu întărit de fiul său Mihai, la 29 mai 1419. Cu Stibor de Stiborich (sciborzyc), Voievodul Transilvaniei (1395-1401; 1410-1414), un credincios de neam polon al regelui Sigismund, Mircea a avut întotdeauna relaţii prieteneşti.

(va urma)

Colonel (r) dr. Vintilă Barbu