Polemici * Controverse

Concertul Orchestrei „Philarmonia“

La Sala Dalles, Orchestra de Cameră „Philarmonia“, condusă de Nicolae Iliescu, a susţinut un admirabil concert, care a inclus numai creaţii ale compozitorilor români. În acest context, piesa mea – „Pastorale bănăţene“ – a fost recreată; s-a conturat o eufonie de un colorit arhaic, ca şi-n opusurile „Codex Caioni“, „Pastorale transilvane“ şi „Pastorale din Oltenia“. În program a figurat şi Sorin Lerescu, cu o piesă în primă audiţie: „Momente pentru orchestră de coarde“, în care autorul a îmbinat, cu măiestrie, structuri tradiţionale cu elemente din arta sonoră de avangardă, înscriindu-se în stilul „postmodernist“. Spre deosebire de alte lucrări ale sale, în această compoziţie s-a conturat o prelungă meditaţie, presărată cu momente de un nobil lirism. Fred Popovici a fost reprezentat prin „Concertul pentru orchestră“, iar Ulpiu Vlad, prin „Vise II“. Ambele creaţii sînt reprezentative pentru arta sonoră de avangardă: Fred Popovici relevă o „frumuseţe numerică“, în timp ce Ulpiu Vlad evidenţiază un lirism interiorizat. Prin acest diptic, cei doi reprezentanţi ai muzicii, cu un evident specific novator, pun în lumină o indiscutabilă tehnică de compoziţie, dar şi contururile unei arte ce reflectă sufletul, atît de frămîntat, al artistului din epoca noastră, prea puţin romantică...

Dan Dediu, prin „Codex Brassoviensis“, s-a înscris în neobarocul sonor, dovedindu-ne că a fost şi rămîne un sublim maestru al polifoniei. Adrian Iorgulescu s-a afirmat, în cadrul aceluiaşi eveniment, prin „Divertismentul pentru orchestră de coarde“, o realizare excepţională, o continuare a muncii lui Bartok, de o indiscutabilă originalitate.

Cu durere constat că Adrian Iorgulescu, de mai bine de două decenii, nu a mai scris nici o lucrare, ratîndu-se, atît ca neotrubadur, cît şi ca politician. O spun cu tărie: autorul, care fost cîndva un valoros compozitor şi estetician, a păşit pe drumul întunecat al ratării! Politica şi arta sînt cei mai înverşunaţi duşmani ai autonomiei esteticului... Iorgulescule, renunţă la politică!

Despre dirijor şi formaţie, ce pot să spun? Doar că sînt nişte admirabili muzicieni, de talie mondială. În opinia mea, ei merită un prestigios premiu din partea Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, deoarece reprezintă formaţia care interpretează cele mai multe creaţii ale artiştilor noştri. Numai că, din păcate, breasla noastră, sub conducerea lui Adrian Iorgulescu, înregistrează o dureroasă involuţie, care a început în anul 1990.

Să nu uităm că, în România comunistă, peste 30 de compozitori de „muzică grea“ puteau trăi – „în lux“ – din drepturile de autor ce li se cuveneau. În „Era Băsescu“, peste 30 de compozitori, de aceeaşi factură, lipsesc cu desăvîrşire din programele muzicale! Ce ruşine! Compozitorii români au ajuns să fie îngrozitor de umiliţi! Despre toate acestea, ce părere are fostul muzician de valoare Adrian Iorgulescu?

Doru Popovici