Pentru improspatarea memoriei

Minoritarii obraznici Pleşu şi Patapievici, bătuţi cap în cap de legionari... RĂSPUNS DENIGRATORILOR ROMÂNILOR

Dl. Pleşu face filosofie: păi dacă nu o face domnia-sa, cine să o facă? Este meseria domniei sale - cel puţin aşa ştim noi, unii şi alţii!

Oare ce îţi trebuie ca să fii un bun filosof? Păi, studii multe, cultură generală temeinică, să poţi citi pe marii filosofi în limbile lor materne; îţi mai trebuie logică şi bun-simţ; şi îţi mai trebuie şi o mamă; fără discuţie că nu există om fără o mamă, dar problema este dacă fiul a reuşit să profite de prezenţa ei şi de învăţăturile ei (mă gîndeam la „cei 7 ani de acasă“, condiţie indispensabilă pentru formarea viitoare a unui om, mai ales dacă acest om devine - din nefericire - şi persoană publică). Dl. Pleşu a devenit persoană publică din mai multe motive: mai întîi prin prestaţia sa intelectuală, ca discipol al marelui Noica - şi vom vedea dacă şi-a însuşit „ceva“ de la Noica, sau s-a lipit de el precum cocoşatul de gard; mai apo, s-a evidenţiat ca om politic, ministru, consilier prezidenţial, analist politic etc. etc.

Să ne întoarcem la „cei 7 ani“: oare pînă la prima învăţătoare mama nu l-a învăţat „Tatăl nostru“, nu i-a vorbit de ţara în care s-a născut, de România şi de români, aşa cum ar fi vrut ea să fie, de duşmani şi de prieteni, de eroi şi de trădători, de cinstiţi şi de javre şi oportunişti? Poate da, poate nu; o mamă româncă de vîrsta mamei d-lui Pleşu a primit, cu siguranţă, o educaţie patriotică, şi i-ar fi povestit Pleşuleţului ei ca să-l adoarmă despre domnii viteji şi drepţi, despre ţara fără pereche de frumoasă, despre răzeşii mîndri, care se duceau la luptă să-şi apere brazda şi neamul, şi neamurile de acasă. Visez, nu? Aşa se pare; la lecţiile astea Pleşuleţ era neatent, cu gîndurile la lucruri mai măreţe: se vedea deja ca un mare sforar, care dispreţuia sufletele şi minţile mai directe, poate mai simple - dar, fără discuţie, mai cinstite. Dacă aş discuta cu domnia-sa, sînt convins că m-ar face praf şi de aceea prefer acest gen de monolog. De fapt, despre ce este vorba: dl. Pleşu crede că „mîndria de a fi român“ este o prostie, care ne caracterizează pe noi, românii, lăsîndu-ne să subînţelegem că, de fapt, atunci cînd declari că eşti român este ca atunci cînd ai o bubă urîtă şi ţi-o expui în văzul public, eventual chiar ca pe o calitate!

Ca şi imbecilul de Patapievici, care ar trebui să fie în puşcărie pentru defăimare, conform Constituţiei, dl. Pleşu o ia ceva mai puţin abrupt, dar exprimînd aceeaşi idee: te-ai născut român absolut din întîmplare, nu ai nici un merit pentru aceasta, deci nici un motiv de mîndrie, aşa cum nu ai un merit dacă te-ai născut blond sau brunet, frumos sau urît, înalt sau pitic etc. Aici are dreptate dl. Pleşu, dar orice om este rodul educaţiei sale şi al naşterii, numai ca statistică demografică. Dacă eşti boarfa preşedintelui sau hîrtia „URS“ a duşmanilor naţiei din mijlocul căreia ai apărut, sigur că nu ai motive de mîndrie; dacă eşti un Paulescu sau un Eliade, se schimbă situaţia.

O să-mi puneţi întrebarea: „Măi, tu, fiinţă necunoscută, ai dreptul să te umfli în pene ca un curcan că pe un conaţional al tău îl cheamă Paulescu?“ O să răspund, cu toată modestia, că, fără să mă umflu în pene, ceva, ca o luminiţă, o tresărire, un suflu cald îmi va încălzi pentru o clipă inima! D-le Pleşu, este ca o tresărire de iubire, şi din ce este compusă viaţa, d-le filosof, din tresăriri de iubire, din frică, din bucurii şi necazuri, din victorii şi înfrîngeri. Măsura acestor simţăminte - sau măsurarea lor prin comparaţii - dă bilanţul vieţii. Nu se poate, nu poţi fi uscat ca o iască şi rece ca Everestul; gîndul apartenenţei la o colectivitate naţională îţi dă un sentiment de mîndrie - dacă nu pentru ce este, poate pentru ce a fost, poate pentru ce va fi, poate pentru ce speri tu că va fi! Oare să mă faceţi să mă gîndesc că mîndria naţională este normală la oricare alţii în afară de români? Oare „mîndrul cocoş galic“, oare „mîndrul popor ales“, oare „mîndrul popor ungar“ etc. sînt mai îndreptăţite la mîndrie?! Oare să mă faceţi să cred că sînteţi un mercenar fără conştiinţă, un năimit să ne apese cu piciorul pe cap în mlaştina intereselor geopolitice, în interesul altor popoare care, în concepţia dvs., au merite şi drepturi pe care noi nu le avem?

Concluzia mea este că sînteţi chiar dvs. una dintre persoanele care ne strică imaginea. Schimbaţi-vă ţara! Altă soluţie nu aveţi. Lupta pentru căpătuială este atît de mare, încît cei care trebuiau să fie repere morale, sînt doar nişte epave eşuate în nisipurile opulenţei.

NICADOR ZELEA-CODREANU

(Editura „Lucman“)