Pentru improspatarea memoriei

Aşa vă place Istoria? Un triunghi conjugal muzical: Robert Schumann - Clara Wieck - Johannes Brahms

Ea a fost un copil-minune al pianului. A fost dusă de tatăl ei să cînte în faţa lui Goethe bătrîn. În 2002, am văzut taburetul pe care a suit-o părintele lui „Faust“ şi pianul la care a cîntat, în salonul de la Weimar. Tîrziu de tot, în anii ’80 ai acelui secol vrăjit, tînărul Romain Rolland a cunoscut-o pe Clara Wieck şi s-a întrebat: „Prin urmare, am dat mîna cu Goethe?“. Ştafeta generaţiilor... Ea a dat lecţii de pian multora, printre care şi unei tinere Elisabeta – viitoarea regină a României. Clara Wieck s-a măritat cu Robert Schumann. El se născuse în 1810, ea – în 1819. Au avut împreună 7 copii. În 1854, compozitorul înnebuneşte de-a binelea şi vrea să se sinucidă. Înclin să cred că la hotărîrea asta funestă a contribuit şi starea proastă pe care i-a dat-o adulterul ciudat al soţiei sale cu mult mai tînărul Johannes Brahms: pe atunci ea avea 35 de ani, iar acesta 21. Relaţia lor era de notorietate. Nebunia lui Schumann avea şi o latură frumoasă: el încerca să transcrie pe portativ melodii pe care, chipurile, i le dictau îngerii. Încercarea lui de sinucidere e descrisă de un contemporan, Rupert Becker, în al său „Jurnal“, astfel: „Schumann s-a strecurat afară din dormitorul său doar în papuci, şi s-a îndreptat spre Rin, sărind în rîu de la mijlocul podului! Din fericire, fusese observat la intrarea pe pod, pentru că oferise batista în loc de bani pentru taxă. Mai mulţi pescari care văzuseră această tranzacţie neobişnuită s-au apropiat cu o barcă imediat după ce a sărit şi l-au salvat. Din barcă, el a încercat să sară din nou în apă, dar pescarii l-au împiedicat. Drumul pînă acasă trebuie să fi fost îngrozitor: era transportat de 8 oameni şi urmat de un grup de petrecăreţi (era vremea Carnavalului) care se distrau pe socoteala sa“. Atunci, Brahms s-a mutat la Düsseldorf, alături de Clara şi de copiii ei, în timp ce Schumann a fost internat. Majoritatea opiniilor înclină către o alienare mintală datorată sifilisului. La 29 iulie 1856, Robert Schumann moare. Avea numai 46 de ani. A fost înmormîntat într-un cimitir din Bonn, nu departe de casa unde se născuse Beethoven. Năbădăioasa Clara nota în „Jurnalul“ ei: „O nouă viaţă începe pentru mine“. Avea să-i supravieţuiască soţului ei mai bine de 30 de ani. În 1897, la vîrsta de 64 de ani, moare şi Brahms, de ficat, după ce a cerut o sticlă de vin alb, a băut cu poftă şi a exclamat: „Straşnic vin!“. În ultimii ani de viaţă el s-a purtat urît cu bătrîna, care îl încurca. Sic transit... Pagini frumoase a scris o tînără, Valentina Sandu Dediu, într-o carte recentă. Care a fost mai important, dintre cei doi compozitori, pentru muzica universală? Poate ca amploare a creaţiei şi celebritate, Brahms. Dar ca pionierat şi zbucium romantic, sărmanul Robert Schumann.

Corneliu Vadim Tudor

Bran – 17 aprilie 2011, Duminica Floriilor