PAGINA I

Icoană veche

În bietul nostru sat, sub tîmpla bisericuţei din străbuni,

E o icoană milostivă şi făcătoare de minuni.

Cu chipul plin de întunerec pe faţa lemnului bătrîn

Stă Maica Precista cernită şi-i fără pruncul sfînt la sîn.

Tăiată, arsă, scrijelită, ea poartă semnele de răni

Din vremea cînd veneau păgînii şi, căţărîndu-se pe străni,

Scoteau cu suliţele ochii la sfinţii blînzi ca în poveşti

Şi se-ntreceau să pîngărească icoanele împărăteşti.

În ceas de groază, cînd pierzarea spre noi cu huet se-ndruma

Icoana sfîntă da de veste şi stropi de sînge lăcrima.

Şi spun bătrînii că, odată, icoana-mpunsă a trăznit

Şi apărînd cu fulger satul pe Turci în spaimă i-a gonit.

La poala Precistei de-atuncea prin veac de cumpeni trăitor

Cucernici îşi plecau plăieşii genunchii lor şovăitori.

Din slaba lor agoniseală, tot ce-au fost strîns mai scump şi rar,

Bănuţi de aur, nestemate, şiraguri de mărgăritar,

Au dus prinos izbăvitoarei, şi-n patru gheare de vultúr

I-au prins pe creştet o cunună cu nimb de raze împrejur.

Sărac e satul, dar Icoana din fund te fulgeră de-a drept

Că-i numa-n aur îmbrăcată, cu mîini de-argint cruciş pe piept.

Trei lefţi bătuţi, cît podul palmei, lucesc pe salba de la gît

Dar tot mîhnit din poleială  răsare chipul mohorît,

... Săraca noastră ţară veche! Veghind în munţi, cu-adevărat

Tu eşti Icoana milostivă ce pururea ne-ai apărat,

Dar prin a leaturilor goană ce ne-au făcut averea scrum

Noi numai cu durerea noastră te-mpodobirăm pîn-acum.

Că lacrimi ţi-am adus prinoase şi sînge mult din  moşi strămoşi,

La sînul tău sclipesc doar doine şi basme dragi cu feţi frumoşi.

Dar azi ni-s sufletele aur şi, lamură să le topim,

Ne ard cuptoarele din inimi cununa-n sîrg să-ţi făurim.

Înseninează-te, Stăpîno, şi-nalţă chipul mohorît,

Căci cei trei lefţi răpiţi odată, ţi-i prindem azi din nou la gît.

Trei lefţi să-ţi mîngîie grumazul, pe ei tot harul să ţi-l pleci:

Ardealul, mîndra Bucovină şi Basarabia – pe veci.

Vasile Voiculescu