PAGINA I

Comisia Europeană, ultima şansă pentru căţeii noştri?

Sfîrşit fierbinte de mai… Primele două zile ale săptămînii trecute s-au dovedit pline de experienţe inedite pentru iubitorii de animale din România. Dezamăgite de indiferenţa mai-marilor Puterii portocalii privind nerespectarea drepturilor animalelor, sute de persoane şi asociaţii de profil şi-au continuat protestele vehemente, de data aceasta, la „uşa” Uniunii Europene.

Reprezentanţi ai societăţii civile, organizaţii nonguvernamentale şi personalităţi ale vieţii publice româneşti au întocmit un memoriu, în care au prezentat evenimentele recente de la Botoşani şi Letea, legate de masacrul cîinilor fără stăpîn şi al cailor sălbatici, dar şi atitudinea condamnabilă a autorităţilor, complice atît la încălcarea Legii nr. 9/2008, cît şi la comiterea atrocităţilor deja cunoscute pe mapamond. Documentul se adresează preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barosso, căruia i se solicită sprijinul în aplicarea prevederilor europene ce vizează drepturile animalelor şi intervenţia pe lîngă guvernanţi şi conducerea superioară a Statului Român, în scopul determinării Parlamentului României de a respinge legiferarea eutanasierii cîinilor fără stăpîn. Luni, 30 mai a.c., imediat după orele amiezii, protestatarii au pichetat sediul reprezentanţei de la Bucureşti a Comisiei Europene, afişînd pancarte cu imagini semnificative ale ororilor săvîrşite asupra animalelor, scandînd sloganuri împotriva Partidului Democrat Liberal şi cerînd renunţarea la eutanasierea cîinilor. Zona fusese, încă de dimineaţă, împînzită de jandarmi, dube, taburi şi o sumedenie de „civili” curioşi, care se învîrteau pe acolo, aparent fără rost. Pe frontispiciul clădirii reprezentanţei Comisiei Europene stă scris, pompos, printre altele, „Histoire de la liberté” şi „History of Liberty”. Mi-a atras atenţia în mod deosebit sintagma aceasta minunată, pentru că realitatea cu care se confruntau manifestanţii nu cadra deloc cu măreţia cuvintelor. Ajunşi la faţa locului, ne-a izbit discrepanţa dintre intrarea în instituţie, modernă, cu aspect primitor, amenajată prietenos pentru lumea de afară, şi gratiile ţarcurilor instalate de jandarmi de o parte şi de cealaltă a treptelor spre ceea ce se vrea  a fi Europa. Jandarmii şi celelalte personaje fără uniforme ne urmăreau, speriaţi, fiecare mişcare, vorbeau permanent la staţiile de emisie-recepţie şi se agitau nefiresc. Ce frică viscerală de mulţimi trebuie să le fie şefilor! O delegaţie din partea iubitorilor de animale, în componenţa căreia am avut şansa să mă regăsesc, delegaţie condusă de Marius Marinescu, autorul Legii pentru protecţia animalelor, alături de prinţesa Brianna Caradja şi de cunoscuţii avocaţi Paula Iacob şi Daniel Ionaşcu, a fost primită în clădirea respectivă. De pomină a rămas vînzoleala din interior a funcţionarilor panicaţi, înainte să intrăm noi, însoţiţi, bineînţeles, de un jandarm burtos. Fulgerător, mi-a trecut prin minte imaginea unui cuib de şobolani. Două persoane, o doamnă, directoare a instituţiei, şi un domn, căruia nu i-am reţinut funcţia (dar nu-mi pare rău), ne-au primit, ne-au ascultat, în măsura în care, se vedea de la o poştă, fuseseră instruiţi să o facă. Marius Marinescu a cerut ca memoriul să fie înregistrat şi transmis urgent, spre ştiinţă, preşedintelui Comisiei Europene de la Bruxelles. Gazdele ne-au lăsat să aşteptăm vreo 20 de minute, după care au revenit cu documentul înregistrat. Se poate să-l fi citit pe îndelete, să fi raportat, ei ştiu unde, despre ce e vorba şi să fi primit undă verde. Tare mi-e teamă că unele pasaje din text au fost cenzurate şi că mesajul a fost distorsionat! Între timp, un roşcovan impertinent ne-a cerut să potolim strigătele mulţimii, pe motiv că deranjează angajaţii. Marius Marinescu l-a întrebat cine era şi i-a atras atenţia că manifestaţia are autorizaţie, că oamenii se află pe domeniul public şi că totul se petrece conform legii. Individul a bătut în retragere şi şi-a justificat intervenţia, motivînd că se ocupă de siguranţa instituţiei. Gestul personajului băţos m-a scos şi pe mine din sărite; nu m-am putut abţine şi i-am replicat că strigătele de afară nu deranjau pe nimeni, întrucît angajaţii lor nu lucrează, ci doar stau la ferestre şi se zgîiesc la mişcările din stradă, ca la un un meci, fericiţi că au ce bîrfi. Trebuie să spun că atmosfera din sediul reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti mi s-a părut neaşteptat de apăsătoare, respingătoare, chiar ostilă. Aveam senzaţia că, în ciuda politeţii reci de care ne „bucuram”, din orice colţişor, ne monitorizau ochi şi urechi. Toată lumea, tensionată, la pîndă, fără motiv; nicidecum nu simţeam mult trîmbiţata relaxare sau deschidere europeană. Iar domnul cu care am discutat, după părerea mea, un „angajat” cu multe stele pe umăr, zîmbea fals, profesional, forţat şi, uneori, nervos. Mi-am amintit, cu neplăcere, de omniprezenţa fostei Securităţi în vieţile românilor, mai ales că şi astăzi, la tot pasul, primim dovezi că trăim într-un stat poliţienesc. Mă întreb dacă reticenţa reprezentanţilor Comisiei Europene de la Bucureşti, în raport cu sesizările şi apelurile cetăţenilor, este cunoscută la Bruxelles, dacă şi alte reprezentanţe din Europa ale înaltului for aplică acelaşi model în relaţia cu cetăţenii europeni. Înţelegem că Serviciile Speciale controlează activitatea din asemenea instituţii, prin tot felul de agenţi acoperiţi, dar nu înţelegem de ce misiunile lor nu servesc interesele românilor şi ale Statului de drept. Cine sînt stăpînii ţării noastre? Dacă-mi este permisă o digresiune, mărturisesc nedumerirea care mă încearcă ori de cîte ori Raportul pe Justiţie despre România, elaborat la Bruxelles, coincide, izbitor, cu viziunea şi concluziile guvernanţilor de la Bucureşti şi ale preşedintelui Băsescu, în dispreţ vădit faţă de realităţile evidente. Ne foloseşte la ceva, oare, aderarea la Uniunea Europeană? Este adevărat că avem o mai mare libertate de mişcare. Însă doar atît. În rest, România a devenit o importantă piaţă de desfacere pentru producţia occidentală de bunuri şi servicii, anularea taxelor vamale între statele membre afectează îngrijorător desfacerea produselor româneşti, forţa de muncă românească este multă şi ieftină, poziţia geo-strategică a României aduce avantaje imense construcţiei europene, iar tributul de circa 1,5 miliarde de euro anual îngraşă vistieria de la Bruxelles, din sărăcia noastră. Se clamează alinierea legislaţiilor ţărilor membre ale Uniunii Europene la acquis-ul comunitar, aplicarea directivelor emise de forurile europene peste tot în Uniune etc. Dar cînd persoane fizice sau entităţi fără legătură cu guvernele statelor europene, care sînt victime sau constată abuzuri ale autorităţilor din ţările lor, apelează la intervenţia instituţiilor centrale europene, acestea din urmă, de cele mai multe ori, invocă neamestecul în afacerile interne. Şi atunci, CUI PRODEST? Judecaţi şi dumneavoastră! Iertată-mi fie divagaţia, însă experienţa vizitei la reprezentanţa de la Bucureşti a Comisiei Europene m-a determinat să analizez situaţia noastră, a românilor de rînd, din această perspectivă sumbră şi să ajung la concluzii dezarmante!

Să ne întoarcem la bieţii căţei şi la ziua de luni! Am părăsit, în sfîrşit, incinta reprezentanţei Comisiei Europene şi am pornit spre Parcul Izvor, unde avea loc, în paralel, o altă manifestaţie de protest pe aceeaşi temă. Căldura toridă nu descurajase sutele de iubitori de animale adunaţi, cu mic, cu mare, să susţină cauza nobilă a vieţii. Parcul şi întreaga zonă răsunau de cîntece patriotice, de melodii despre animăluţe şi copii, de apeluri disperate la raţiune şi la morala creştină. Printre demonstranţi se remarcau cîteva zeci de studenţi olandezi, veniţi în România special ca să apere drepturile animalelor. Entuziaşti şi purtînd tricouri albe, inscripţionate cu îndemnuri la iubire, tinerii au mers şi ei în Parlament, alături de 70 de manifestanţi, în limita numărului de persoane cu acces la balcoanele sălii de plen, impus, din nou contrar legii, de şefii Camerei Deputaţilor. Dezbaterea proiectului morţii a început după ce doar un singur vot a decis respingerea propunerii de retrimitere a documentului la Comisia de Administraţie Publică.

Merită să subliniem că retrimiterea la Comisie a fost propusă de către deputaţii Eugen Nicolăescu (PNL), Varujan Pambuccian (minorităţile naţionale), Aura Vasile (PSD), Cristian Adomniţei (PNL), în contextul unor discursuri remarcabile. După respingere, aceiaşi deputaţi au ţinut să ia din nou cuvîntul, revoltaţi de nebunia la care asistau: Eugen Nicolăescu, Victor Socaciu, Cristian Adomniţei, Varujan Pambuccian, Aura Vasile. Cel puţin Cristian Adomniţei a avut un discurs cu o încărcătură extraordinară, amintind auditoriului ororile petrecute, nimicnicia celor care doresc uciderea animalelor, precum şi imaginea noastră în lume. S-a trecut apoi la dezbaterile pe amendamentele Comisiei de Administraţie Publică, pînă la articolul 7, cel ce prevede eutanasia, propus spre a fi respins. A fost momentul cînd au început discuţii furtunoase, privitoare la procedura parlamentară: că ar fi sau că nu ar fi procedural să se respingă un amendament adoptat de Comisie. În disperare de cauză, preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a propus o pauză de 10 minute pentru consultări. Rumorile nu s-au potolit, ceea ce a dus la încheierea şedinţei şi amînarea discuţiilor pe marginea celorlalte articole ale proiectului legislativ pentru a doua zi. Dimineaţa de marţi, 31 mai, a debutat, în plenul Camerei Deputaţilor, cu tensiunile inerente luării unor decizii cruciale pentru soarta cîinilor comunitari. Balcoanele sălii au găzduit peste 200 de militanţi pentru drepturile animalelor, în mijlocul cărora se afla chiar părintele Legii de protecţie a animalelor, Marius Marinescu. În prima parte a şedinţei plenului, cuvîntările emoţionante ale deputaţilor Eugen Nicolăescu (PNL), Mircea Duşa (PSD) şi Varujan Pambuccian (minorităţile naţionale) au îndemnat din nou la raţiune, la omenie, la conduită europeană. Asistenţa din balcoane scanda, însufleţită, „Bravo, Opoziţia!”, „Bravo, minorităţi!”. Totuşi, siniştrii deputaţi ai PDL, UNPR şi UDMR au reuşit să facă în aşa fel, încît raportul Comisiei de Administraţie Publică, favorabil eutanasierii, să fie admis. Căţeilor noştri le mai rămăsese o şansă în Parlamentul României: votul final! Ca orice lege organică, pentru a trece de Camera decizională, proiectul necesita minimum 167 de voturi „pentru”. Flerul banditesc al deputaţilor Puterii portocalii i-a avertizat că, în cauza cîinilor fără stăpîn, nu mai pot conta pe voturile reprezentanţilor minorităţilor naţionale, întrucît totul are o limită. Iar în configuraţia actuală a structurii Camerei Deputaţilor, minorităţile naţionale înclină balanţa votului pe legi organice. Prin urmare, criminalii aveau nevoie de un răgaz, ca să recurgă la strategiile lor mizerabile de convingere. După o pauză de 30 de minute, timp în care, se pare, a avut loc o întrunire rapidă a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, s-a reluat şedinţa şi a început votul final pe proiectele de lege aflate pe ordinea de zi, ale căror rapoarte din partea Comisiilor de specialitate fuseseră admise. Surpriză, însă, pentru iubitorii de animale: proiectul PLx nr. 912/2007, proiectul morţii, fusese scos de pe ordinea de zi! Era limpede că portocaliii nu mai repurtaseră „succesuri”, pentru moment, în rîndul colegilor de la minorităţi şi, oricît s-or fi numărat între ei, nu le mai ieşiseră cele 167 de voturi.  În consecinţă, votul final s-a amînat. Să sperăm că, pînă la următoarea bătălie din Parlamentul României, Comisia Europeană îşi va fi spus cuvîntul în privinţa abuzurilor şi crimelor autorităţilor de la Bucureşti. Nu vrem să ajungem ruşinea Europei!

Liliana Marinescu