PAGINA I

Calul de birje

Pe ghiaţă ori noroaie, zi, nopţi,

                                    necontenit,

Înăduşind sub soare ori şiruind

                                    sub ploaie,

Lungindu-şi greu grumazul ce hamul

                                    l-încovoaie,

El tropăe, şi suflă, şi-i veşnic istovit.

Murdar, lăţoasa-i coamă, cu noduri

                                    care rod,

Pe gîtu-i slab i-atîrnă ca zdrenţe

                                    de pulpană;

Sub ham şi cataramă i-e pielea

                                    numai rană,

Şi-i zornăie zăbala ca propriul

                                    lui prohod.

Rotunzii ochi grăindu-i privirea

                                    resemnată,

El fuge, şi se-njghiabă sub fruntea

                                    lui plecată

Uitarea suferinţii, iertarea lui de cal!

Iar gloata, ce-i admiră alţi fraţi

                                    pe hipodrom,

Nepăsătoare vede sublimul animal,

Pe care sfînt l-am face, dacă-ar fi fost un om!

EDMOND HARAUCOURT

(Traducere de N. Porsenna)