PAGINA I

Biblioteca Universală Povestea unui cocoşat

Cocoşatul a primit o scrisoare anonimă de dragoste, în care era invitat la o întîlnire.

– Veniţi sîmbătă, 5 aprilie, la orele 7 seara, în grădina din piaţa catedralei. Sînt tînără, bogată, liberă şi – de ce să nu spun adevărul – vă cunosc de mult, vă iubesc de mult. Îmi place privirea dumneavoastră mîndră şi melancolică, fruntea dumneavoastră nobilă şi inteligentă, singurătatea dumneavoastră... Vreau să sper că, poate, veţi găsi în mine un suflet care să vă înţeleagă. Voi purta un taior gri englezesc, în mîna stîngă o umbrelă de mătase mov, iar în mîna dreaptă un buchet de violete...

Cît l-a zguduit această scrisoare, cu cîtă înfrigurare a aşteptat ziua de sîmbătă! Prima scrisoare de dragoste din viaţa lui! Sîmbătă s-a dus la frizer, şi-a cumpărat o pereche de mănuşi noi (liliachii), o cravată nouă (gri cu desen roşu, asortată la culoarea costumului). Întors acasă, s-a gătit îndelung în faţa oglinzii, înodînd şi deznodînd, de nenumărate ori, cravata cu degetele-i lungi, reci şi tremurătoare; pielea subţire a obrajilor i se îmbujoră, ochii lui frumoşi căpătară o culoare mai închisă...

Apoi, gata îmbrăcat, se aşeză în jilţ – ca un musafir, ca un străin în propria-i locuinţă – şi începu să aştepte ora fatală. Într-un tîrziu, pendula din sufragerie bătu, solemn şi ameninţător, 6 şi jumătate. Tresări şi se sculă în picioare, încercînd, totuşi, să se stăpînească; în vestibul îşi puse fără grabă pălăria de primăvară, îşi luă bastonul şi ieşi cu paşi măsuraţi. Ajuns în stradă, îşi pierdu răbdarea şi începu să păşească mai repede, cu picioarele-i lungi şi subţiri, şi cu semeţia aceea sfidătoare pe care o dă cocoaşa, dar cuprins de teama dulce cu care, de obicei, ne gîndim la fericirea ce ne aşteaptă. Cînd intră grăbit în grădiniţa de lîngă catedrală, încremeni deodată: în lumina trandafirie a amurgului de primăvară, venea spre el, cu paşi mari şi hotărîţi, îmbrăcată în taior gri şi cu o pălărioară bărbătească foarte drăguţă, cu o umbrelă în mîna stîngă şi cu un buchet de violete în mîna dreaptă – o cocoşată.

Neîndurători mai pot fi oamenii!

Ivan Bunin

Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură