PAGINA I

Actualitatea clasicilor

NERUŞINAŢII

Organul nenorocit al bătrînului Lascăr Catargiu, al acestui fost prim-ministru, care a guvernat cu măciuca lui popa Tache şi cu baioneta şi cu glonţul; organul nenorocit al arhimilionarului Vernescu, al acestui fost liberal, care a devenit ilustru prin stoarcerea ţăranilor, prin ruinarea bisericilor şi a şcolilor de pe domeniile sale şi prin procesele de o lăcomie scabroasă năpustite asupra familiei sale; organul nenorocit al pomanagiului Pake Protopopescu, al acestui trist personaj care a devenit ilustru prin conducerea mînelor muribunzilor şi prin organizarea bătăuşilor şi a beţivilor puşi în alegerile din urmă, sub căpetenia ilustrului beţiv Brătescu; organul acestor trei ciocoi, al acestor trei de o fiinţă „despotism-degradare-infamie“, care, în bătaie de joc, s-a botezat cu numele de „România“, de cîteva zile a căzut cu furie asupra d-lui G. Cantacuzino.

A voit să mintă, a minţit; a voit să bîrfească, a bîrfit; a voit acest organ decrepit să dovedească lumii pînă unde se poate coborî de jos, a izbutit mai mult decît ar fi crezut.

Şi impresia care lasă lumii cînd se încearcă a izbi în neclintita cinste a d-lui Cantacuzino este întreită: întîi, se aseamănă cu nişte cîini bătrîni, fără dinţi şi fără putere, cari latră fără a muşca; al doilea, cu o ceată de rîmători cari ies din nămol şi se scutură pe oricare trecător ce le iese în cale; al treilea, cu un lepros înveninat de durere şi mîncărime, care îşi moaie degetele în plăgile sale şi aleargă după un om cu pielea curată, albă şi rumenă, ca să-şi şteargă infecţia pe această piele, pe care o doreşte şi o invidiază. Această întreită impresie ne reaminteşte pe cei trei patroni ai organului decrepit: Catargiu – Vernescu – Pake.

Noi nu apărăm pe dl. Cantacuzino: nici n-avem de ce, nici contra cui. Şi d-sa dacă a răspuns celor de la „România“ sîntem siguri că a răspuns nu pentru a se apăra d-sa, căci, încă o dată, nici acum, nici în viaţa sa, nu va avea de ce, ci numai pentru a dovedi lumii că mijloacele de luptă ale conservatorilor de la „România“ se rezumă în neruşinare.

Nu apărăm pe dl. Cantacuzino, căci este atît de sus pus în opinia publică, încît săgeţile murdare ale celor de la „România“ nu-l pot atinge; dar, pentru ca cititorii noştri să vază cum se pălmuieşte neruşinarea, reproducem din „Voinţa naţională“ întregul răspuns al d-lui Cantacuzino.

Dacă cititorii noştri, după ce vor citi acest răspuns, vor avea curajul a-şi murdări ochii şi cu brutalele calomnii ale „României“, desigur că fiecare îşi va zice: „iată un dialog între cinste şi neruşinare“.

B. ŞT. DELAVRANCEA

(„Democraţia“, nr. din 13 iulie 1888)