Mică enciclopedie

Reîncarnarea (2)

Richard Wagner nu este, nici pe departe, singura personalitate remarcabilă, convinsă că, după despărţirea de trup, sufletul omului trece într-o altă dimensiune şi, după o anumită perioadă, primeşte un nou înveliş pentru a trăi o nouă viaţă. De ce, oare, toate aceste personalităţi, la care se va face referire pe parcurs, inclusiv oameni de ştiinţă, au adoptat fără reţineri ideea migraţiei sufletelor, deşi unii dintre ei erau profund credincioşi? Principalul motiv pare a fi acela că reîncarnarea este singura teorie care ar putea explica imensele nedreptăţi sesizabile la orice pas de către trăitorii pe acest pămînt. Cum se poate explica faptul că un copil se naşte debil mintal, în timp ce altul beneficiază, tot de la naştere, de o inteligenţă superioară? Adversarii ideii de reîncarnare vor susţine, pe bună dreptate, că diferenţa îşi are originea în particularităţile creierului uman, explicabile prin zestrea genetică a fiecărui individ. Explicaţia furnizată este imbatabilă, dar ce ne facem cu diferenţele, la fel de mari, de data asta, de nivel spiritual, care-i separă, la fel de crud, pe oameni? Avem, de o parte, oameni gata oricînd să-şi sacrifice viaţa pentru semenii lor, în timp ce, la polul opus, avem criminali în serie, o realitate dură, pe care oponenţii reîncarnării vor încerca s-o explice, dar cu mult mai puţin succes, tot prin zestrea genetică.  În Secolul XVIII, Jean-Jacques Rousseau susţinea, sus şi tare, că omul, născut bun de la natură, este corupt de societate. Ideea a fost preluată cu uşurinţă, fără ca adepţii ei să se întrebe de ce aceşti oameni, născuţi buni de mama natură, au creat o societate nedreaptă, capabilă să exercite influenţe nefaste asupra lor. Nu putem, desigur, exclude ideea că anumiţi oameni, născuţi cu adevărat buni, devin, pe măsură ce acumulează diverse experienţe, mai duri şi mai aspri cu cei din jur, obligaţi de vicisitudinile vieţii să-şi pună o armură protectoare. Nici un om de ştiinţă onest n-ar putea nega faptul că omul se naşte cu înclinaţii preponderent bune sau preponderent rele şi că, exceptînd cazurile de leziuni pe creier, diferenţele acestea nu pot fi explicate. Există foarte multe teorii despre reîncarnare, însă esenţa tuturor acestor teorii este aceea că viaţa pe pămînt este o încercare pe care spiritele noastre trebuie s-o suporte pentru ca, potrivit legilor karmice ale universului, să-şi ispăşească greşelile săvîrşite şi să poată evolua din punct de vedere spiritual. Am întîlnit în cartea „Artificii”, scrisă de Corneliu Vadim Tudor, o frază memorabilă: „E ca o zi de şcoală viaţa mea/Aştept să vină mama să mă ia”. Nu ştiu în ce măsură autorul a gîndit raţional, cînd a conceput aceste două rînduri, atît de pline de sens. Mai degrabă a lucrat intuiţia care ne dirijează, de cele mai multe ori, viaţa, smulgînd din subconştient acest mare adevăr: ne întoarcem, iarăşi şi iarăşi, pe Pămînt, unde se află marea şcoală, în care ar trebui să învăţăm să fim mai buni, mai miloşi, mai deschişi la suferinţele şi la problemele altora, într-un cuvînt, să devenim cu adevărat oameni. Din păcate, în această şcoală, sînt extrem de puţini elevi silitori. Cei mai mulţi chiulesc, într-un dispreţ total faţă de sfaturile profesorilor lor, şi se duc să cîştige bani, călcînd uneori pe cadavre, pentru a-şi satisface patimile  înjositoare, de care nu vor să se elibereze.

(va urma)

MARGARETA CHETREANU