Mică enciclopedie

O farfurie zburătoare pentru Hitler (9)

Klein susţinea, de asemenea, că farfuriile zburătoare erau concepute astfel încît să poată staţiona în aer, precum şi să vireze în unghi drept. Stabilitatea, spunea el, era obţinută cu ajutorul unui dispozitiv care avea la bază principiul giroscopului. Klein a precizat că farfuriile zburătoare construite, în Canada, de John Frost, aveau o viteză de deplasare ce depăşea 1.500 mile/h.

Maiorul Lusar, în cartea sa de care am pomenit ceva mai devreme, susţine toate aceste relatări şi confirmă faptul că Schriver fusese implicat în Projekt Saucer, iar Miethe, după ce iniţial lucrase sub conducerea lui Werner von Braun, la White Sands, s-a alăturat companiei AVRO-Canada, unde şi-a continuat activitatea de construcţie a unor nave în formă de disc. Habermohl a făcut exact acelaşi lucru, dar în URSS.

Ce s-a întîmplat cu toate aceste nave aeriene? Fără îndoială, unele au fost distruse. Voit sau nu. Cu toate acestea, circulă nenumărate zvonuri referitoare la aceste aparate atît de asemănătoare farfuriilor zburătoare ale vremurilor moderne; cea mai importantă farfurie zburătoare ar fi fost scufundată într-unul din lacurile aflate în nordul Austriei; altele ar fi fost conservate undeva în America de Sud şi Antarctida, dar nu numai atît; unii susţin, că actualmente, ar exista o bază germană OZN în Antarctida, multe nave fiind aduse acolo dezmembrate, cu ajutorul submarinelor.

Totuşi, cea mai bizară ipoteză, dar nu neapărat fantezistă, este cea potrivit căreia OZN-urile germane ar fi călătorit înapoi, în discontinuitate spaţio-temporală.

Poveşti uimitoare.

Dar dacă nu sînt doar simple poveşti?

Sfîrşit

General dr. EMIL STRĂINU