Lecturi la lumina ceaiului...
Tineri cu talent, de mare valoare pentru cultură, ignoraţi în România
O ţară fără cultură este o ţară infirmă, săracă şi fără identitate. Talentata actriţă Mirela Stoian a dat naştere unei trupe alcătuite din 5 tineri actori, care a reuşit, la primul spectacol, să ne ofere un „Regal“ şi să ne dea, în acelaşi timp, o lecţie de viaţă – „Ultima reuniune“. Lecţia de viaţă a constat în faptul că tinerii actori au realizat această performanţă, fără a fi finanţaţi sau ajutaţi de vreun director de teatru, măcar cu o sală. Ei ne-au dovedit că teatrul este bucuria sufletului şi a vieţii şi că toţi trăim sub acelaşi cer, însă nu avem aceleaşi orizonturi, aşa cum spunea K. Adenauer. S-au ivit, însă, iubitori de artă, care le-au găzduit spectacolul, gratuit, la „Centrul Comunitar Evreiesc“. De ce românii nu sînt uniţi? De ce exportăm valori din toate categoriile profesionale? De ce ne batem joc de ei? Aceşti tineri actori nu vor să se îmbogăţească, precum unele rapandule şi mitocani din televiziuni. Ei vor ca arta să nu moară, de aceea redau spusele Mirelei Stoian: „Privesc în jur şi nu văd decît deznădejde, furie, umilinţă, frustrare, iar ceea ce mi se pare cel mai grav, capitulare. Ce se află de cealaltă parte a zidului? Opulenţa, luxul, dispreţul şi făţărnicia, care nu m-au interesat niciodată. Nu obişnuiesc să privesc peste gard! Nu mă simt neputincioasă. Refuz să capitulez. Vreau să exist. Trebuie. Sînt un om optimist, cu credinţă în Dumnezeu, liber, care se bucură de fiecare clipă. Am învăţat asta trăind. Şi pentru că tot ce fac, fac din pasiune, am înfiinţat o trupă de teatru, am realizat un spectacol de care sînt mîndră şi m-am înconjurat de oameni asemeni mie. Ca atare, am să-i prezint pe actorii: Tamara Roman, Vlad Udrescu, Cristina Păscălin-Pătraşcu, Radu Solcanu, Iulian Ilinca şi subsemnata, Mirela Stoian. Îmi doresc, împreună cu aceşti tineri, ca arta să trăiască, iar cei care ne asigură «confortul» sînt regizorii de film, proaspăt absolvenţi, Alexandru Băilă şi Mihail Rădinoiu. Ăştia sîntem şi sîntem hotărîţi să vă cucerim cu spectacolele noastre, deşi n-avem un loc unde să facem repetiţiile“ – îşi încheie relatarea Mirela Stoian. Ei bine, toţi cei care fac parte din categoria parveniţilor, ajunşi miliardari peste noapte, vă rog să citiţi, cu atenţie, spusele celebrului Ludwig van Beethoven: „Nu cunosc alt semn al superiorităţii decît bunătatea“. Aţi furat tot ce aţi dorit, dar aţi putea măcar să ajutaţi cultura, să n-o ucideţi, căci vom ajunge o ţară de nimic. Avem multe valori în diverse profesii; nu le exportaţi, nu faceţi comerţ cu valorile României. Amintiţi-vă spusele lui Albert Einstein: „Înţelepciunea nu este produsul şcolarizării, ci al încercării de-o viaţă pentru a căpăta această înţelepciune“.
Sumele imense de care dispuneţi nu vă fac intelectuali, deci folosiţi-vă banii pentru a-i susţine pe cei care fac adevărata cultură în România, oameni de autentică valoare intelectuală. Nu este corect ceea ce se spune, şi anume că analfabeţii sînt cei care n-au bani. Fals! Cei ce conduc lăcaşurile de cultură sînt obligaţi să facă gesturi umane: ajutaţi tinerii, fiindcă nu vă costă nimic, nici măcar scaunul confortabil în care v-aţi instalat, căci vorba din bătrîni este încă valabilă: „O minune ţine 3 zile“. Nu vă bateţi joc de actori! Sînt talente, sînt valori, şi a constata un adevăr nu înseamnă să urăşti pe cineva. Şi nu uitaţi: „Tot ce se întîmplă fiecăruia, foloseşte întregului“, spunea împăratul Marcus Aurelius.
Sofia BrânduŞ-Ittescu





