Lecturi la lumina ceaiului...

Tabletă Rada Petre, scriitoarea dojanei şi a umorului involuntar

Rada Petre ne onorează, de la un an la altul, cu cîte un nou volum din creaţia sa personală - poezie, proză, epigrame, reţete culinare. Scriind despre cărţile sale, nu se poate să nu aducem în discuţie, fie chiar şi fugitiv, romanul său de referinţă: „Cazul M“, apărut în 2009, care, în opinia noastră, reprezintă opera de căpătîi a acestei autoare - în ciuda tachinărilor venite din partea unora sau a altora, din varii motive. Un astfel de roman se citeşte cu o mare disponibilitate sufletească, subiectul ales aducînd în prim-plan eroi care, pentru unii scriitori, ar fi trecut neobservaţi. Frumuseţea acestei creaţii literare rezidă, îndeosebi, în limbajul utilizat şi dialogurile personajelor, specifice prozei noastre clasice. Am dorit să facem aceste precizări, pentru a arăta că am gustat, de la început, un asemenea gen de literatură, asumîndu-ne pe deplin rolul de a încredinţa tiparului această creaţie, ceea ce am şi făcut.

După cum se vede, Rada Petre nu s-a rezumat numai la acest roman - dumneaei ,,a recidivat”, apărînd pe piaţa literară cu un alt volum, „Radisme“ (titlu ,,pesonal made”), urmat de „Meniuri şi crochiuri“, cuprinzînd reţete culinare, epigrame şi careuri. Ambele lucrări oferă iubitorilor de carte pe suport de hîrtie prilejul unei lecturi agreabile şi posibilitatea de a reflecta la creaţiile scriitorilor noştri, care nu sînt cu nimic mai prejos decît cele ale unor autori străini, mai ales că multe dintre acestea din urmă ne sînt prezentate într-o traducere greu digerabilă, care abundă în carenţe de limbaj şi interpretări incorecte ale textelor originale.

Rada Petre continuă să îşi încerce norocul cu noi producţii literare, aşa cum o face, de data aceasta, cu volumul intitulat „Laice“ (2011). Cartea este scrisă într-o limbă accesibilă omului obişnuit, punînd în evidenţă trăirile lui sentimentale. Dar ceea ce trebuie remarcat, în mod deosebit, la acest volum, sînt temele abordate, acestea fiind grupate în subcapitolele „Epigrame“, „Stanţe“ literare, nu burgheze – deşi, atunci cînd se referă la acel regim, în mai toate creaţiile din volumul ,,Laice”, autoarea redă aspecte scurt-circuitate, în frondă artistică, ale vieţii românilor, urmate de capitolul, mult mai amplu, intitulat „Poezii“.

Pentru că, în afară de a face literatură, trebuie să trăiască, să-şi achite datoriile faţă de societate, ca şi noi toţi, pentru că, la fel ca noi, se confruntă cu situaţii dificile, mai ales cu lipsurile băneşti, autoarea îşi alege teme care evocă tocmai astfel împrejurări şi crîmpeie de viaţă, pe care le dezbate aprig în creaţiile sale.

Capitolul dedicat poeziei este ceva mai dezvoltat, întrucît şi stilul său poetic este mai special... Unul direct, fără prea multă picanterie literară, autoarea urmîndu-şi propriul drum, cu care, de altfel, şi-a obişnuit colegii de cenaclu.

După această scurtă prezentare a Radei Petre şi a volumului în cauză, socotim că a venit momentul să trecem în revistă, spre lămurirea cititorilor, cîteva secvenţe din creaţia autoarei, care să-i incite la lectură, după ce-şi vor fi format o primă idee. De exemplu, în subcapitolul ,,Epigrame” (duel epigramatic), Rada Petre susţine că opiniile epigramatice nu se sfîrşesc cu o replică sau două, arătînd, prin aceasta, colegilor săi epigramişti că ştie să riposteze atunci cînd este nevoie. Şi iată că o face, ca un adevărat oştean pe cîmpul de luptă. Desigur, e vorba de o bătălie a cuvîntului dintre doi ,,condeieri”, cu capacităţi epigramatice şi intelectuale care-i diferenţiază, ca oameni şi scriitori, prin felul lor de a fi. Iată şi epigrama care justifică spusele noastre:

R.P.: În poante pe Maricaru/ Cred că altul nu-l întrece./ Dar noroc are cu caru’:/ Poanta lui mă lasă rece.

T.M.: RĂSPUNS: O poantă ca şi valul trece,/ De-aceea, trage-i înainte,/ Că mie-mi place poanta rece/ Atunci cînd fata e fierbinte.

...Vom observa, în „Şarja unui prea insistent“ şi chiar în „Epitafuri“, că autoarea se foloseşte de acelaşi limbaj cu care ne-a obişnuit, numai că, în cazul de faţă, el devine mult mai concesiv, iar, ca o împăcare la toate cele ce se petrec în lumea epigramiştilor, camaradereşte, Rada Petre îşi dă mîna cu partenerul de condei.

Trecînd învingătoare, autoarea îşi dezvăluie cu mai multă îndrăzneală substraturile sale lirice – un demers care o avantajează, nivelîndu-i drumul către poezia socio-umoristică, fără mari eforturi. De-aici şi surprizele.

În loc de concluzie, vom spune că Rada Petre ştie din lacrimi să facă zîmbet, iar din cuvinte, pagini de carte, aşa cum vom descoperi în volumul „Laice“. Să sperăm în progresul scriitoarei, iar cartea pe care o tipăreşte acum să fie o oază de linişte şi benefică lectură pentru toţi cei care ştiu că „nu mor caii, cînd vor cîinii“. Dovadă că oamenii noştri de litere, în ciuda greutăţilor, scriu şi îşi încredinţează creaţiile luminii tiparului. Iar Rada Petre este un astfel de exemplu. Laude tuturor!

Ion Machidon

Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“