Lecturi la lumina ceaiului...

O suită de mistificări grosolane

Rareori mi-a fost dat să văd cum cineva îşi bate joc de neamul lui, dar şi de meseria de istoric. Pentru că Alexandru Simon se consideră istoric, şi încă unul de elită, din moment ce a primit premiul Academiei Române, ca istoric. În timp ce unii s-au străduit să demonstreze că Ştefan cel Mare n-a apărat creştinătatea, în pofida renumelui său, de „atlet al creştinătăţii, A.S. merge şi mai departe: nu numai că Ştefan cel Mare n-a avut mijloacele cu care să se poată lupta cu turcii, Moldova fiind mică şi săracă lucie, dar el l-a împiedicat şi pe Matei Corvin, ,,vîrful de lance al creştinătăţii”, să lupte contra turcilor. Matei îşi oferise serviciile Romei, zice A.S., ca să pornească o cruciadă, la 1464-1465, dar locuitorii din Boemia şi Ştefan III, cum îi place lui A. Simon să-l numească, în derîdere, pe Domnitorul moldovean, i-au zădărnicit acţiunea. Totuşi, „vîrful de lance“ a reuşit, pînă la urmă, să plece în campanie, în Boemia. În loc s-o ia spre Sud, regele a luat-o spre Nord-Est. Şi acum A.S. crede că Matei a procedat astfel pentru că n-a fost zdrobit la Baia, dar, mai ales, „pentru că încheiase un armistiţiu cu Sultanul“… O aiuritoare lipsă de logică: Matei n-a pornit contra turcilor, fiindcă nu l-au lăsat boemii şi Ştefan, în schimb, a pornit contra Boemiei, pentru că ,,vîrful de lance al creştinătăţii” încheiase o înţelegere cu Înalta Poartă. Apoi, spune el, Ştefan a rămas fără ţară, fără armată şi fără familie după lupta de la Baia (familia domnului fiind constituită, bag seamă, doar din soţie, căci numai ea este amintită). Că Domnul mai avea şi o mamă, un unchi care luptase la Baia, doi cumnaţi cu dregătorii înalte, ambii fiind însuraţi cu surorile domnului, toţi aceştia nu intră la socoteală. După ce a tot perorat pe tema bătăliei de la Baia, ca să demonstreze lumii că Matei n-a mîncat bătaie, A.S. sare la anul 1476. Atunci ar fi avut regele un nou prilej de a-l prinde pe Sultan, dar a fost împiedicat de tirania lui Ştefan, manifestată imediat după lupta de la Baia. Ca şi cum între cele două evenimente - Baia, la 1467, şi Războieni, la 1476 - nu s-ar fi petrecut nimic de luat în seamă. Dacă ar fi consultat ,,Istoria Românilor”, semnată de Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, A.S. ar fi aflat, fără prea mare efort, că, îndată după lupta de la Baia, Ştefan, rămas singur-singurel, a năvălit în Transilvania, pentru a sancţiona atitudinea ostilă a lui Matei, care-l păstra la curtea lui pe Petru Aron. Prima incursiune a avut loc la 1468, pe la Oituz. Deducem aceasta deoarece, în anul următor, moldovenii mai întreprind o campanie în Transilvania, dar pe la Vatra Dornei-Cîrlibaba-Maramureş – pînă la Hust. Nu se puteau declanşa două incursiuni pe aceeaşi rută, pentru că acela care o făcea a doua oară, nu prea mai avea ce culege. Asta înseamnă că Ţara de Jos, care încadra Trecătoarea Oituzului, se afla sub autoritatea domnitorului, altfel, primul lucru pe care l-ar fi făcut Ştefan era acela de a-i decapita sau trage în ţeapă, după rang, pe secesionişti. În 1469 are loc cea de a doua mare bătălie pe care o cîştigă Ştefan. La Lipinţi (Lipnic) îi zdrobeşte pe tătari, pentru ca, după victorie, să vină la Putna şi să sfinţească biserica unde îşi pregătea, ca orice om chibzuit, locul de îngropăciune. Şi, în timp ce ,,vîrful de lance al creştinătăţii” bîntuia pe la hotarul de Nord al Regatului, în 1470, Ştefan cel Mare refuză să trimită cei 2.000 de galbeni către Poartă, sumă care însemna răscumpărarea păcii. Putea să trăiască o vreme liniştit, dar Ştefan ştia că va veni o vreme în care urgia otomană va trece peste Dunăre ca să supună Moldova.

Urmează, pînă în 1475, o serie de lupte cu domnii Ţării Româneşti, aserviţi total Sultanului, Ştefan încercînd să formeze un front comun al celor două ţări româneşti, pe linia Dunării. Între timp, se realizează o apropiere cu transilvănenii. Domnul acordă privilegii comerciale braşovenilor şi, în 1473, Matei acordă, la rîndul lui, un privilegiu negustorilor moldoveni. Regele îşi dă seamă că e mai bine să stabilească relaţii amicale cu Moldova, după ce Petru Aron fusese prins şi ucis de Ştefan. Era abandonat, astfel, planul regilor unguri de a ajunge la Marea Neagră, prin supunerea celor două ţări româneşti. În 1473, Sultanul duce tratative cu Matei, deoarece intenţiona să treacă Bosforul ca să lupte cu adversarii din Asia Mică. Asigurîndu-şi liniştea din partea turcilor, Matei Corvin continuă luptele cu polonii, pentru cucerirea Boemiei, începînd din februarie pînă în septembrie 1474. În acelaşi an, turcii năvălesc pînă la Oradea, pustiind totul în cale. Autorul ,,Cronicii de la Dubnic” consemnează că, în timp ce se bătea cu polonii, „regelui nu-i mai rămînea timp să cugete la binele ţării sale - Ungaria, însăşi, parcă ar fi fost vîndută de principele său“. Acelaşi cronicar îl descrie pe Ştefan ca pe un bun părinte al Patriei, care are grijă de poporul său.

Transilvănenii sînt de acord, în anii 1474 şi 1475, să-i cedeze regelui subsidiile pe care acesta le ceruse, cu condiţia ca banii să fie folosiţi în luptele cu turcii. În aceeaşi perioadă, Ştefan cel Mare se afla în relaţii bune cu transilvănenii, mai multe solii fiind schimbate cu Vlasie Magyar, voievodul Ardealului, şi cu bistriţenii. La iniţiativa lui Ioan Pongracz, cel de-al doilea voievod al Transilvaniei, secuii, în special cei din Scaunele Ciucului şi Odorheului, erau îndemnaţi să-l ajute pe Ştefan. Aşadar, la acea vreme, domnitorul român era extrem de activ în plan politic, dovedea că deţine, încă, suficientă oaste şi că nici nu rămăsese, mult timp, fără familie. În septembrie 1472, el s-a căsătorit cu Maria de Mangop, descendentă a Asăneştilor şi Paleologilor. Chiar şi în octombrie 1474, Ştefan încerca să pună în scaunul Ţării Româneşti un domn care să-i stea alături în eventualitatea unei confruntări cu turcii. Din cele relatate pînă acum se poate uşor observa că, în timp ce Ştefan se pregătea în vederea unui conflict cu turcii, Matei tratase cu aceştia şi, pînă în toamna anului 1474, dusese război cu polonii, pentru Boemia. A.S. afirmă, la un moment dat, că, într-o confruntare cu turcii, Ştefan, deşi îi promisese regelui că va sta alături de el, „a schimbat taberele la momentul decisiv“. Care moment? Pentru că pînă la sfîrşitul anului 1474, Ştefan se străduise să formeze o alianţă a românilor pentru apărarea liniei Dunării, în timp ce Matei se bătea pentru Boemia.

Greu de crezut că cineva poate să mintă, să inventeze evenimente care n-au avut loc, numai de dragul de a-l face pe Matei ,,erou al creştinătăţii” şi pe Ştefan - omul care a trădat creştinătatea. Nu s-a gîndit că altcineva se va uita pe un manual de Istorie şi-l va face de tot… rîsul, ca să nu scriem vorbe ruşinoase?

Manole Neagoe