Lecturi la lumina ceaiului...

Necunoscuta Mite Kremnitz

Sînt unii critici şi istorici literari, care, în pofida evidenţelor, insistă într-o idee fixă, sfidînd orice raţiune. Bunăoară, am cunoscut o doamnă, care, pretinzînd că este o apropiată a moştenitoarelor lui Liviu Rebreanu, putea să jure că Puia Florica era bucăţică ruptă din marele romancier. În zadar îi tot dădeam cu Tiberiu şi Ilderim Rebreanu, fratele mai mic şi nepotul scriitorului, care tocmai scoseseră nişte cărţi şi susţineau altceva, căci doamna se arăta de neclintit în părerea ei. La fel, recent, într-o emisiune la televizor consacrată lui Eminescu, ore în şir, s-a dat o fotografie, zice-se cu poetul la 16 ani, cînd, de fapt, acolo este pozat pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi. La un moment dat, lîngă poza lui Bucevshi a fost pus Eminescu, la 19 ani: deosebirea sărea în ochi, dar tot degeaba, nimeni nu a îndreptat confuzia. Altădată, cineva pretindea că poetul avusese un copil cu Veronica Micle şi argumenta cu o carte a lui Augustin Z. N. Pop, în care găsise această informaţie, desigur eronată. În rîndurile de mai jos vom încerca să corectăm o altă greşeală: aceea legată de Mite Kremnitz, nemţoaica mintoasă, care a făcut mult bine literaturii române. N-am fi deschis discuţia dacă, zilele trecute, tot la televizor, profesorul craiovean Constantin Barbu, cunoscutul exeget eminescian, n-ar fi desfiinţat-o, în chip nemilos, pe cumnata lui Maiorescu, folosind expresii precum: „curvă“, „spioană“, „urîtă“, „năsoasă“, „participantă la complotul prin care Maiorescu l-a asasinat pe Eminescu“. Ca întotdeauna, şi de data aceasta, adevărul este altul. Spre bătrîneţe, Mite Kremnitz, care nu fusese niciodată o frumuseţe zeiască, suferă o alterare a figurii. Într-o fotografie din 1905, ea oferă un chip dur, cu buze subţiri de femeie inflexibilă şi vanitoasă. Nasul viguros, care o făcuse pe Veronica Micle s-o numească „năsoasa“, îi împarte faţa simetric, punîndu-i în evidenţă umerii obrajilor proeminenţi, ca de femeie dominatoare. Doar privirea inteligentă şi siguranţa de sine din juneţe s-au păstrat intacte. Dar, la 20 de ani, Mite Kremnitz arătase altfel. În însemnările sale memorialistice, „Icoane de lumină“, Nicolae Petraşcu o descrie ca pe o fiinţă ideală, frumoasă şi uşoară ca un vis. De talie mică, era blondă, cu ochi albaştri, plăcută şi atrăgătoare. Trăsătura esenţială a distinsei doamne era inteligenţa, dublată de o cultură vastă, calităţi prin care fascinase doi scriitori de geniu, pe Maiorescu şi pe Eminescu, ba chiar şi un cap încoronat, Regele Carol I. Această nemţoaică, îndrăgostită de ţara noastră, de farmecul ei geografic, de mintea şi de sufletul românilor, a învăţat rapid şi temeinic româneşte, sperînd că, în felul acesta, va simţi şi gîndi ca noi. În consecinţă, ea a tradus şi publicat în limba germană peste 30 de cărţi inspirate din cultura română. Neobosită, a participat intens şi la şedinţele „Junimii“, care, uneori, se ţineau şi în locuinţa ei din Bucureşti şi a colaborat la revista „Convorbiri literare“. Numele Mitei Kremnitz este strîns legat de viaţa şi activitatea lui M. Eminescu şi T. Maiorescu, precum şi a perechii suverane, Carol I şi Regina Elisabeta (Carmen Sylva), cărora le-a fost secretar şi biograf. Mite Kremnitz i-a tradus şi făcut cunoscuţi în spaţiul european pe Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici, Iacob Negruzzi, N. Gane, Obobescu şi alţii. Dar, în pofida unei activităţi atît de laborioase, patria care a adoptat-o, timp de 25 de ani, şi-a arătat recunoştinţa cu parcimonie şi a dedicat puţine rînduri, în comentarii sumare. Nici chiar Titu Maiorescu, de care a fost atît de apropiată, căci i-a dăruit şi un fiu (pe Georg Titu), nu s-a arătat mai generos, abia amintind-o în memoriile sale şi numai ca o harnică traducătoare în limba germană a unor scriitori români.

În continuare, vă invit să răsfoim cartea „Titu Maiorescu în faţa instanţei documentelor“, apărută în anul 2004, la Editura „Biblioteca Bucureştilor“, sub semnătura criticului şi istoricului literar Constantin Popescu-Cadem, care îi creionează distinsei doamne un interesant medalion. Să-l cercetăm. Mite Kremnitz se născuse pe 4 ianuarie 1852, în oraşul prusac Greiffwald, din Pomerania. (De ziua ei, în 1879, Eminescu îi dăruieşte poezia „Atît de fragedă“. La alte aniversări – „Cu mîine zilele-ţi adaogi“ şi „Te duci“). Tatăl ei era Carl Adolf von Bardeleben, profesor universitar de chirurgie la Facultatea de Medicină din oraş şi, mai apoi, din Berlin. Bunicul dinspre tată era Heinrich von Bardeleben, scriitor şi om politic. Mama scriitoarei se numea Augusta von Zumpt şi era una dintre fiicele savantului filolog Karl Gottlieb Zumpt. Mai departe, istoricul Popescu-Cadem ne informează despre o ciudăţenie, anume că între familiile Zumpt, Bardeleben, şi Kremnitz se stabiliseră numeroase legături de rudenie, care vor continua şi în căsătoria Mitei. Astfel, jurisconsultul Georg Kremnitz, socrul lui Maiorescu, era cumnat cu K. G. Zumpt. La botez, Mite a primit numele Marie Charlotte von Bardeleben, însă ei nu i-a plăcut să i se spună Marie („nume apăsător, care sună ca o povară“), ci Mite, un hipocoristic derivat de la Marie (la români, Miţa). Crescînd într-un mediu familial şi social de înaltă intelectualitate, Mite şi sora ei mai tînără, Thea (n. 1853), au primit o educaţie aleasă. Wilhelm (1843-1897), fiul mai mare al jurisconsultului G. Kremnitz, urmează medicina şi devine discipolul unchiului său, Bardeleben, pe care-l vizitează des acasă. Curînd, tînărul se va îndrăgosti de frumoasa Mite, pe care o va cere în căsătorie. Acesta să fie motivul pentru care el nu bagă de seamă, sau nu ţine cont că frauelin îi era nepoată, întrucît amintitul jurist Kremnitz era unchiul lui Bardeleben, iar cei 9 copii ai săi erau doctorului veri? Dar ciudăţeniile dintre cele 3 familii nu se opresc aici. În 1868, Augusta von Bardeleben, mama surorilor Mite şi Thea, moare pe neaşteptate, îndoliind cele 3 familii înrudite. Perechea orfelină trece prin momente groaznice. Însă, după nici 6 luni de văduvie, C. A. Bardeleben, în vîrstă de 50 de ani, năuceşte pe toată lumea, însurîndu-se cu Helene Kremnitz, de 16 ani, sora mai mică a lui Wilhelm şi a Clarei, soţia lui Maiorescu. Cea mai tulburată de mersul evenimentelor era, în primul rînd, Mite. Îndoliată după mamă şi furioasă pe tatăl ei, care se recăsătorise atît de repede, ea acceptă cererea în căsătorie a lui Wilhelm. Sau cum se spune pe la noi: „Abia plecară popii, că şi veniră lăutarii“. Poate de aceea, într-un gest extrem, ea îşi va răzbuna iubita mamă, înşelîndu-i pe Clara cu Maiorescu şi pe Wilhelm, căruia îi va dărui 2 fii (Georg şi Emmanuel, concepuţi, însă, cu Maiorescu şi respectiv cu Regele Carol I). Mite arată o ură acerbă, viperină, în mod direct sau prin distilări sarcastice. Pe Helene n-o va recunoaşte niciodată ca mamă vitregă, ci numai ca pe o intrusă. Doar cei 5 copii, pe care aceasta îi va face cu doctorul Bardeleben, fraţii ei sangvini, se vor bucura de apropierea şi ajutorul Mitei după moartea tatălui lor. Cît despre bizareriile din noua familie, ele se vor adînci nepermis. Prin căsătoria cu Mite, doctorul Wilhelm Kremnitz se vede ginerele propriei surori şi al chirurgului Bardeleben, care îi devine astfel şi cumnat, şi socru. Helene, dacă aţi uitat, era şi mama vitregă şi cumnata Mitei. La rîndu-le, juristul Kremnitz şi soaţa lui ajung socrii, dar şi cuscrii chirurgului, iar cei 9 copii ai lor sînt pentru Mite unchi şi mătuşi, şi, evident, cumnaţi cu ea şi cu tatăl ei. Ca să încheiem descrierea arborelui genealogic întocmit de Popescu-Cadem pe seama Mitei Kremnitz, mai facem o precizare: pentru tînărul însurăţel Wilhelm Kremnitz, papa Bardeleben era şi socru şi cumnat, un adevărat balamuc emanînd un iz incestuos.

Paul Suditu