Lecturi la lumina ceaiului...

Economia de piaţă în ziua de Florii

Pe vremea lui Ceauşescu, circulau pe piaţa românească mărfuri de tot felul. Cele mai multe, de provenienţă indigenă, erau de calitate îndoielnică. Uneori, „se mai băga“ şi „marfă refuzată la export“, superioară din toate punctele de vedere: încălţăminte şi îmbrăcăminte, mobilă şi covoare, alimente de tot felul şi multe altele. Economia funcţiona din plin şi ne plăteam datoriile prin exporturi masive. Se lansase zvonul că beneficiarii străini nu puteau să verifice bob cu bob atîta marfă importată, aşa că procedau prin sondaj. Dintr-un lot mai mare de produse controlau, la întîmplare, doar ici şi colo. Dacă erau mulţumiţi, opreau toată marfa. Dacă, însă, dădeau peste defecte majore, o expediau înapoi, în România, spre fericirea unora dintre noi sau a celor iniţiaţi în tainele comerţului pe sprînceană, care cunoşteau magazinele mai selecte din centru, unde găseai „marfă refuzată la export“. Ţin minte că, odată, într-un spectacol la „Tănase“, regretatul Radu Zaharescu se întreba într-un scheci de ce mărfurile pentru piaţa internă nu erau la fel de bune ca acelea destinate exportului. Şi spectatorii aplaudau miraţi de atîta libertate acordată spectacolelor de estradă. Poate de aceea compatrioţii noştri ţigani erau etichetaţi „români refuzaţi la export“. Astăzi, din păcate, ei şi curvele au rămas singura marfă românească atît de cunoscută în Europa. Ţigani la ei acasă, ţigani în casa altora! În sfîrşit, să amintim şi de produsele eminamente străine ajunse pe piaţa românească, în special alimente, ţigări şi băuturi. Acestea se găseau, la vedere, doar în shopuri, le puteai cumpăra doar cu valută, sau pe sub mînă. Vecinul meu, Aurică, avea un talent nemaipomenit să adulmece astfel de chilipiruri. Le lua direct din fabrică, fără taxe comerciale, din loturi pentru export sau la preţ promoţional. Numai el ştia unde se găsesc. Casa îi era plină de tot felul de lucruri, unele inutile, dar omul gîfîia de fericire că le avea la îndemînă; le păstra acolo, căci viaţa îţi poate oferi tot felul de surprize. Astăzi, din păcate, economia românească nu mai produce nimic, pentru simplul motiv că nu mai există. De aceea, piaţa internă este invadată numai de mărfuri din import, cele mai multe de o calitate slabă, deh, ca pentru gloata lipsită de pretenţii. Că e comerţ de stat sau particular, pretutindeni au apărut prăvălii cu marfă falsificată şi colcăind de euri, accesibile doar buzunarelor sparte, precum şi prăvălii cu alimente aşa-zise ecologice, în realitate tot cu euri, dar mult mai scumpe. Să nu uităm vechiturile de la second-hand. Pe de altă parte, s-au înmulţit magazinele de lux, căci a crescut şi numărul celor care au beneficiat de pe urma sărăcirii altora. În această primăvară, am mai consemnat un aspect legat de comerţul autohton, bazat pe economia de piaţă, bazată, la rîndul ei, pe legea cererii şi a ofertei. Era în ziua de Florii, dar situaţia se întîlneşte în fiecare an, şi de Sf. Gheorghe, şi de Izvorul Tămăduirii, şi de Bobotează, cînd „se bagă“ crenguţe sau aghiazmă sfinţite. În faţa Bisericii Manu Cavafu de lîngă Parcul Tineretului, lumea multă se înghesuia la flori şi ramuri de salcie sfinţite. Nu atît pentru respectarea tradiţiei într-o astfel de zi, cît mai de grabă în nădejdea că, văzîndu-i cu ele în mînă, Dumnezeu îi va izbăvi de cele rele şi le va umple casa cu de toate. Principalii ofertanţi erau „românii refuzaţi la export“, care, stimulînd comerţul cu mărfuri indigene, se aprovizionaseră direct din parc: „Luaţi salcia, 1 leu firul!“. Dar, din păcate, oferta lor consta doar din crenguţe nesfinţite. De aceea, amatorii de chilipiruri în parteneriat divin trebuiau să treacă prin purgatoriul sfinţirii, care începea printr-o coadă la uşa bisericii. Însă, odată ajunşi în faţa altarului, unde preotul oficia sfinţirea, altă dandana: cererea fiind mare, a început scandalul: „Dă, părinte, doar cîte o creangă, să ajungă la toată lumea!“. Căci, proşti sau deştepţi, bogaţi sau săraci, toţi sîntem copiii Domnului şi avem dreptul la mila Lui. Dar tot ţigăncile erau mai băgăreţe şi ieşeau cu braţele pline, strigînd, după aceea, pe stradă: „Luaţi salcie sfinţită, 2 lei firul!“.

Paul Suditu