Lecturi la lumina ceaiului...

Cîteva curiozităţi din lumea presei

Prima publicaţie periodică, intitulată „Tsing Pao“, a apărut, în urmă cu mai mult de 3.000 de ani, în China, fiind scrisă, de mînă, pe plăcuţe de lemn. Cele dintîi produse ale presei europene au apărut pe vremea lui Iulius Cezar, el însuşi fiind cel care îndruma redactarea buletinelor  „Diurna Urbis Acta“, care se publicau la Roma. Acestea cuprindeau, de regulă, edicte ale Senatului, numiri de magistraţi, relatări despre desfăşurarea unor ceremonii oficiale şi civile etc.

În Evul Mediu timpuriu, ştirile despre marile evenimente ale lumii erau consemnate şi difuzate pe foi manuscrise. După apariţia tiparului, au circulat broşuri, numite „avvisi“, care se imprimau mai ales la Roma şi Veneţia; ele relatau despre subiecte senzaţionale ale timpului: luptele cu turcii, descoperirile geografice etc. La începutul Secolului XVII, la Veneţia, apărea o foaie săptămînală, care se numea „gazettes” (de la gazetta, numele unei monede mici, care circula, la acea dată, în Oraşul Lagunelor, şi cu care se putea cumpăra un exemplar de ziar). De la publicaţia veneţiană s-a format, în limba franceză, cuvîntul „gazette“, preluat, la rîndul său, în limba română, sub forma termenului de gazetă, pe care-l folosim astăzi. Exemplul Veneţiei a fost urmat de toate marile oraşe din Europa. Aşa au apărut, la Stuttgart, în 1609, „Aviso-Relation oder Zeitung“; în 1615, la Frankfurt - „Frankfurter Zeitung“; la Paris, în 1631, Théophraste Renaudot a tipărit „La Gazette de France“ ş.a.m.d. Primele gazete apărute în Franţa erau numite „papier journal“, ceea ce, tradus cuvînt cu cuvînt, însemna „foaie zilnică“. ,,Journal” face parte din familia cuvintelor „journée“ şi „jour“ (zi), ultimul, foarte bine cunoscut de românii de astăzi, din pricina formulei de salut franţuzite: „bonjour“ – bună ziua. Printr-o prescurtare, frecvent folosită în limbajul uzual, grupul de două cuvinte „papier journal“ s-a redus la „journal“, termen preluat, apoi, de mai multe limbi, inclusiv de limba română. Înţelesul de „zilnic“ s-a uitat, aşa că, astăzi, vorbim de jurnal de actualităţi, jurnal de modă etc. Românescul „ziar“ e, şi el, derivat de la cuvîntul „zi“, după modelul echivalentului italienesc „diario“, format din latinescu „dies“ – care înseamnă zi.

Începuturile presei româneşti datează din anul 1731, cînd, la Scheii Braşovului, a fost tipărit „Calendarul“ lui Petcu Şoanul. La 3 martie 1790, „Wiener Zeitung“ semnala prospectul unui ziar românesc - „Courrier de Moldavie“, socotit a fi primul periodic editat pe teritoriul Ţărilor Române, publicaţie din care s-au găsit, pînă acum, doar cîteva numere.

Termenul de ,,articol”, folosit în presă, provine din latinescul „articulus“, care, la rîndul lui, derivă din „artus“, ambele însemnînd „legătură“, „articulaţie“; de aici – ,,articolul” a dobîndit atît semnificaţia de „ceva care se leagă“, termen folosit în gramatică, dar şi pe aceea de „ceva care are o legătură“, deci, un „text“, precum articolul de ziar.

Rubrica este spaţiul rezervat, permanent, într-un ziar, o revistă etc., pentru un articol dintr-un anumit domeniu – denumirea provenind de la... culoarea roşie. În limba latină, „rubrica“ semnifică ,,pămînt roşiatic”, precum şi un fard, de aceeaşi culoare, care era folosit de femeile romane. Acelaşi termen desemna şi cerneala roşie, iar, mai tîrziu, titlul de pagină ori de capitol, care, în vechile manuscrise sau cărţi, se scria cu roşu.

Cuvîntul „paparazzi“, intrat în limba română de curînd, a apărut în anii ’60, pentru a-i denumi pe fotografii insistenţi, care urmăreau să surprindă imagini insolite cu personaje celebre. Originea cuvîntului este legată de filmul lui Federico Fellini - „La dolce vita“ (1960), care a fost premiat cu „Palme d’or“ la Festivalul de la Cannes. Pelicula, avîndu-l ca protagonist pe actorul Marcello Mastroianni, prezenta, printre altele, climatul de frivolitate al nopţilor lumii mondene din Roma şi serbările la care participau personaje faimoase, de la aristocraţi pînă la stele de cinema. Mastroianni interpreta rolul unui ziarist, care vîna întîlnirile inedite, fiind însoţit permanent de un fotograf, pe nume Paparazzo (Ţînţar – nota red.). Insistenţa şi tenacitatea lor au condus la rezultate spectaculoase, invidiate de ceilalţi colegi de breaslă. De la acest erou a luat naştere, în limba italiană, cuvîntul „paparazzi“, denumire atribuită, astăzi, fotoreporterilor de scandal.

Referitor la modul cum presa îşi schimbă culoarea politică, într-un interval foarte scurt de timp, de numai cîteva zile, edificatoare este poziţia pe care au adoptat-o publicaţiile pariziene, la revenirea lui Napoleon Bonaparte, din Insula Elba, pentru a prelua, din nou, Puterea, în 1815, timp de 100 de zile. În momentul în care acesta a debarcat în sudul Franţei, ziarele pariziene s-au dezlănţuit împotriva lui, scriind: „Monstrul corsican a debarcat în Golful Juan“, „Canibalul vine spre Grasee“. Pe măsură ce Napoleon înainta spre Paris, tonul gazetelor se schimba progresiv: „Bonaparte a ocupat oraşul Lyon “; „Napoleon se apropie de Fontainbleau”. În sfîrşit, ziarele anunţau: „Majestatea Sa Imperială este aşteptată, mîine, în Parisul său fidel“.

În decursul existenţei sale, presa din Franţa a înregistrat şi alte ciudăţenii. Astfel, în timpul Revoluţiei Franceze (1789-1794) au apărut o mulţime de ziare cu titluri curioase, ca de exemplu: „Nebunii“, „Gura de fier“, „Otrava universală“, „Marea menajerie“, „Spaima cea mare“, „Infernul“, „Pasiunile poporului“ ş.a. Tot astfel, în anul 1831, ziarul „Batista politică“ a fost tipărit pe pînză, astfel încît, după ce era citit, el putea fi folosit şi ca batistă. Ingeniosul editor a fost constrîns să lanseze pe piaţă o astfel de publicaţie, deoarece Statul francez pusese un impozit excesiv pe hîrtia de ziar, iar el tocmai cumpărase o cantitate foarte mare de pînză, la un preţ derizoriu. O altă publicaţie franceză, la fel de ciudată, a fost jurnalul „Naiadele”, ale cărui pagini erau acoperite cu un strat subţire de cauciuc transparent, pentru a putea fi citite şi în baie. În Spania, publicaţia „Lampara” (Lampa) era imprimată cu cerneală fosforescentă, ceea ce permitea lecturarea acesteia şi pe timpul nopţii, fără lumină.

În secolul trecut, cotidianul ,,New York Times” a înregistrat un adevărat record, ediţia sa de duminică, 16 noiembrie 1965, fiind cea mai voluminoasă apariţie de presă: un singur exemplar avea 946 de pagini, cuprindea 15 secţiuni şi cîntărea 3,400 kg, iar publicitatea se întindea pe 1.200.000 de rînduri.

Ziarul cu cea mai mare dimensiune a apărut în SUA, numele acestuia fiind „The Constellation“. Paginile ediţiei tipărite în anul 1859, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a SUA, aveau înălţimea de 1,30 m şi lăţimea de 0,89 m.

Cel mai mic format de pagină a fost folosit de ziarul „Daily Banner“: 72,2 cm2.

Cel mai mare tiraj al unui ziar a fost înregistrat în Japonia. La 1 aprilie 1981, „Yomiuri Shimbun” a fost tipărit în 13,5 milioane de exemplare.

Gheorghe BraŞoveanu