Lecturi la lumina ceaiului...

Alice Săvulescu şi Medicina Naturistă

Alice Săvulescu s-a născut pe 29 octombrie 1905 la Olteniţa, judeţul Călăraşi. A absolvit liceul şi Facultatea de Ştiinţe la Bucureşti, apoi şi-a continuat studiile la Universitatea Columbia, din New York – SUA, în domeniul microbiologiei şi fitopatologiei. Tot în America şi-a luat doctoratul în biologie, în anul 1934. Revine în ţară în acelaşi an şi lucrează la secţia de Fitopatologie a Institutului de Cercetări Agronomice, devenind colaboratoarea soţului ei, savantul Traian Săvulescu. Preia conducerea secţiei de Fitopatologie în anul 1949 şi apoi Institutul de Biologie din Capitală, preocupîndu-se de tehnologia, fabricarea şi omologarea produselor farmaceutice în ţara noastră. Este numită, în 1957, vicepreşedintă a Centrului de Cercetări Biologice al Academiei Române, transformat, ulterior, în Institutul de Biologie „Traian Săvulescu“. Alice Săvulescu este numită director ştiinţific şi organizează secţia de Microbilogie şi Fitopatologie Generală. Totodată, formează un colectiv pentru cercetarea virusurilor şi cunoaşterea fenomenului de imunitate şi rezistenţă a plantelor. Renumita botanistă îşi aduce contribuţia la dezvoltarea cercetărilor de radiobiologie. Alice Săvulescu a studiat, pentru prima oară în România, speciile de ciuperci care produc deteriorarea masselor plastice, a documentelor de arhivă, a operelor de artă sau a monumentelor istorice.

Ea a publicat peste 150 de lucrări ştiinţifice referitoare la biologia ciupercilor, la bolile unor plante de cultură, la imunitatea plantelor, dar şi la utilizarea izotopilor radioactivi în agricultură. A fost vicepreşedinta Societăţii de Ştiinţe Biologice, membră a Comisiei de Radiologie a Academiei Române şi a Societăţii Internaţionale de Ştiinţele Naturii. La 23 martie 1952, a devenit membru corespondent  al Academiei Române şi membru titular la 21 martie 1963. A încetat din viaţă la 1 februarie 1970, la Bucureşti. Alice Săvulescu a fost supranumită „Vraciul plantelor“ şi a adus o mare contribuţie la dezvoltarea cercetării româneşti. Ce mult îmi doresc să mai pot scrie şi în zilele noastre despre o astfel de persoană.

Sofia BrânduŞ-Ittescu