Lecturi la lumina ceaiului...

Addenda la „Biblia lui Galaction“

În numărul 1.087, din 27 mai 2011, al revistei „România Mare“, am publicat articolul „Strămoşii macedoneni ai lui Gala Galaction“, în care, dintr-o regretabilă neatenţie a subsemnatului, s-a strecurat o greşeală. În articol era vorba despre „Biblia lui Galaction“, apărută în anul 1938 la iniţiativa Patriarhului Miron Cristea (1925-1939), nicidecum a lui Justinian Marina, aşa cum afirmasem eronat, care, la data aceea, era un simplu preot. Abia în anii următori, urcînd treaptă cu treaptă în ierarhia bisericească, ÎPSS a fost ales, pe rînd, arhiereu vicar (în 1945), apoi mitropolit al Moldovei (în acelaşi an) şi, în sfîrşit, Patriarh al României (1948-1977). Pentru lămurirea deplină a chestiunii, să-i dăm cuvîntul lui Valeriu Anania care, în cartea sa „Rotonda plopilor aprinşi“, a prezentat în amănunt evenimentul. Prin 1930, Patriarhul Miron Cristea a avut ambiţia să tipărească o ediţie integrală a Bibliei în limba română, după cea din 1688, cunoscută sub numele „Biblia lui Constantin Cantacuzino“. (Colaboratorul nostru face încă o mare greşeală: e vorba de „Biblia lui Şerban Cantacuzino“ – nota red. R.M.). În acest scop, el a apelat la 3 specialişti: preotul profesor Vasile Radu, preotul profesor Gala Galaction şi episcopul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei şi apoi Patriarh (1939-1948), în locul răposatului Miron Cristea. Pentru osîrdia lor, aceste înalte feţe bisericeşti au primit un contract generos, de peste 1 milion de lei, plus concedii de la catedră, cu suplinitori plătiţi pentru primii doi. Noua traducere, numită şi „Biblia lui Miron Cristea“, a apărut în 1936, cu titlul de ediţie provizorie; după prezentarea observaţiilor de către specialişti, Patriarhul Miron Cristea urma să tipărească a doua ediţie, definitivă. Însă, lucrarea suferea de multe neajunsuri, cauzate în special de metodele de lucru ale celor 3 autori, precum şi de orgoliul lor nemăsurat de a fi recunoscuţi unul mai important decît ceilalţi doi. În consecinţă, divorţul lor spiritual s-a produs curînd. Mai iute, ne înştiinţează Valeriu Anania, părintele scriitor Gala Galaction s-a unit cu Vasile Radu şi a tipărit o nouă ediţie. Şi, ca să nu mai îndrăznească cineva să o conteste, a pus-o sub înaltul patronaj al regelui Carol al II-lea şi a tipărit-o la Editura „Fundaţiilor Regale“, în anul 1938. Ediţia a purtat numele de „Biblia lui Galaction“. Peste 2 ani, ales Patriarh, Nicodim Munteanu editează, şi el, o Biblie, care-i va purta numele, întrucît îi eliminase de la colaborare şi pe Radu, şi pe Galaction. Însă, această ediţie a rămas cunoscută doar în cercul specialiştilor şi nu a putut atinge celebritatea „Bibliei lui Galaction“. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Prin 1940, ebraistul Ion Popescu-Mălăeşti a publicat o broşură, „Omnia pro pecunia“, mai degrabă un pamflet, cu critici severe la adresa lucrării lui Galaction. Acesta s-a înfuriat şi, cînd l-a prins în cancelaria Facultăţii de Teologie, i-a tras un perdaf lui Mălăeşti şi l-a ameninţat că dacă nu se potoleşte, recurge la bunele oficii ale cenzurii. „Bietul Galaction!“, ar fi exclamat T. Arghezi, cînd a aflat incidentul, nevenindu-i să creadă că prietenul său de o viaţă era atît de orgolios, încît nu accepta nici o critică.

Paul Suditu