Lecturi la lumina ceaiului...

A nu se citi noaptea... „Umbra lui Satana se ridică iar deasupra Europei“ (2)

U.S. Department of Health and Human Services (Departamentul pentru sănătate şi servicii umanitare) raporta că, în 1988, 1,1 băieţi dintr-o mie şi 3,9 fete dintr-o mie, adică un total de 155.300 de cazuri, ceea ce nu e puţin, au fost efectiv victimele unor abuzuri sexuale. Şi mai alarmant este că numărul cazurilor din 1986 se triplase faţă de cel din 1980. E trist, şi poate că aceste cifre nu sînt specifice pentru Statele Unite. Pedofilia din restul lumii e puţin cunoscută şi nu avem statistici ale delictelor de pedofilie din Franţa, Germania, Marea Britanie sau alte ţări europene. Din cînd în cînd, cu ocazia unui scandal, vălul este ridicat brutal şi, pentru scurt timp, sînt avansate cifre estimative privind aceste delicte, apoi, pentru că subiectul nu e agreat de opinia publică, este abandonat, spre uşurarea generală. Se ştie că există reţele de pornografie pedofilă, că există indivizi dezechilibraţi care abuzează de copii. Numai că, în mod evident, Satana nu are nici un amestec în asta.

Specific pentru Statele Unite este că pedofilia şi pederastia sînt considerate ca fiind practici reale în cultele satanice. O fostă membră a unui astfel de cult, Marti Johnston, a declarat public că a suferit abuzuri sexuale rituale timp de 10 ani, pînă cînd, depăşind vîrsta cerută pentru acest oficiu, a fost ridicată la rang de preoteasă în două grupuri satanice. Ea declară literalmente:

„Am asistat la sacrificarea unei fetiţe

de 8 ani, răpită în Harris Country, Texas“

Marti Johnston a descris crima în detaliu, declarînd că fetiţa a fost drogată, apoi, cu ochii larg deschişi de groază, a fost asasinată lent sub privirile altor copii. E greu de spus dacă Marti Johnston a crezut că vede sau chiar a văzut ceea ce descrie, cu atît mai mult cu cît pretinde că pe o rază de 500 de kilometri în jurul orăşelului Tomball-Texas (6.225 de locuitori) există cam 100 de grupări sataniste. Căutată de poliţie, ca martor al unui asasinat comis cu sînge rece, femeia a dispărut, pretinzînd că o căutau sataniştii şi că aveau s-o reducă la tăcere dacă spunea mai mult. În concluzie, ar putea fi vorba despre o mitomană, care a înflorit nişte orgii, oricum, detestabile.

Totuşi, au apărut şi alţi martori de acelaşi gen, de pildă Joan Christianson, care a relatat fapte asemănătoare, a căror descriere este atît de atroce, încît prefer să-i trimit pe curioşi la lucrarea lui Hicks. Christianson declară că, după ce a povestit în public ce a văzut, a primit 10.700 de telefoane de ameninţare, presupuse dovezi ale existenţei reale şi ale numărului sataniştilor. Precizia numărului de telefoane e de natură să nască îndoieli, şi ne întrebăm ce credit poate fi acordat poveştilor unei femei care pretinde că a fost silită să ducă la termen 4 sau 5 sarcini, născînd apoi copii cărora li s-a mîncat inima. Mai amintim cazul numitei „Gloria“ şi pe cel al lui „Cheryl“, care a apărut la emisiunea lui Geraldo Rivera în 1988. Cheryl ar fi fost violată la vîrsta de 12 ani, cu scopul de a naşte un copil, care a fost sacrificat de propriul său tată, un satanist, iar asta în prezenţa unui medic mamoş. Atingem aici limitele ororii sau ale credulităţii, sau pe amîndouă, şi am fi tentaţi să tragem concluzia că Statele Unite sînt o ţară cuprinsă de nebunie, unde nu mai există conştiinţă medicală şi unde sute sau chiar mii de oameni implicaţi în cultele sataniste nu mai sînt capabili să-şi regăsească luciditatea. Totuşi, e vorba despre oameni care muncesc pentru a-şi cîştiga existenţa, care îşi întîlnesc în fiecare zi vecinii, care sînt patroni, angajaţi, clienţi şi care trăiesc o viaţă normală, în care mamele îşi alăptează copiii, nu le împlîntă în piept crucifixe răsturnate, în care fetiţele şi băieţeii sînt ocrotiţi cu dragoste, nu violaţi în ritualuri odioase şi macabre.

O minimă cunoaştere a psihiatriei şi psihologiei ne spune că smintiţii care s-ar face vinovaţi de asemenea infamii (sau măcar unii dintre ei) ar trebui, din cînd în cînd, să fie revoltaţi de ceea ce au făcut şi văzut. E greu de crezut că, dintre sute, poate mii de persoane implicate, nu s-a găsit nici una care să-şi denunţe complicii, ajutînd la lichidarea pretinselor reţele sataniste. Aceleaşi noţiuni de psihiatrie şi psihologie ar trebui să trezească mari îndoieli în ceea ce priveşte istoriile delirante ale unor femei psihotice, dereglate şi care amintesc de istericele doctorului Charcot. Unele dintre aceste femei au căzut dintr-un exces în altul şi, după ce au oficiat pretinse liturghii sataniste şi ritualuri de necrofilie şi canibalism, se pretind acum „creştine regenerate“ (Christ reborn). Aşadar, aceste „creştine“ au trecut de la Satana la Isus doar pentru a-şi găsi un stăpîn. E ceea ce, în psihiatrie, s-ar numi o mare instabilitate (labilitate) afectivă, pe fondul unei personalităţi dereglate şi sărace. Cu alte cuvinte, convingerile religioase ale sataniştilor, chiar pocăiţi, trezesc mari îndoieli, iar multe dintre povestirile lor sînt cît se poate de suspecte.

Aparent, nu e nimic nou aici: în secolele trecute, Franţa a cunoscut explozii sociale declanşate de mitul sacrificării de copii. În 1750, la Paris au avut loc revolte provocate de relatările despre răpiri de copii organizate de poliţie. Ele s-au manifestat cu o violenţă sîngeroasă în cartierele cele mai sărace, între Bastilia şi Tuileries, şi au dus la uciderea, cu o cruzime extremă, a unui scutier sau subofiţer, pe nume Labbé, al cărui cadavru a fost aruncat în faţa reşedinţei locotenentului general, sau şefului poliţiei, Nicolas-René Berryer. Adevărul este că Berryer, personaj „insolent, dur şi brutal“, însărcinase, într-adevăr, poliţia să „cureţe“ străzile de vagabonzi, cerşetori şi copii fără căpătîi, care erau adunaţi în aziluri de săraci. Dar legenda populară a pus arestările pe seama voinţei lui Ludovic al XV-lea şi - aici apare mitul - a fabulat că acei copii erau sacrificaţi pentru ca regele sau unul dintre apropiaţii lui să facă băi cu sînge de copil pentru a se vindeca de o boală gravă. Iarăşi mitul sîngelui salvator!

(va urma)

Gerald Messadié