Lecturi la lumina ceaiului...

22 iunie 1941 – o dată istorică importantă (3)

Pactul Ribbentrop-Molotov a permis Germaniei lui Hitler să se înarmeze masiv, inclusiv să-şi experimenteze unele arme pe teritoriul sovietic. Există numeroase mărturii, consemnate de istorici şi de experţi militari, care arată că Stalin a manifestat o mare încredere în înţelegerea sa cu Hitler, neglijînd pregătirile de război. Mai mult decît atît, dar, în pofida iminenţei atacului, el a decapitat, practic, Armata Roşie, omorînd cea mai mare parte a comandanţilor militari, în urma aşa-numitei afaceri Tuhacevski, înscenată de Serviciile Secrete germane, şi a continuat să furnizeze, pînă în ultimul moment, materii prime strategice către Germania fascistă. Pentru România, participarea la războiul contra Rusiei, declanşat la 22 iunie 1941, a fost inevitabilă, întrucît situaţia din Europa, conjunctura politico-militară şi raportul de forţe de pe continent şi din lume erau nefavorabile ţării noastre. Alternativa însemna ocuparea rapidă a teritoriului României de către Germania lui Hitler, soluţie vehiculată frecvent la Berlin, dat fiind că autorităţile germane erau vital interesate atît de poziţia geostrategică şi resursele energetice ale României, cît şi de valoarea combatantă a Armatei Române.

Evoluţia evenimentelor postbelice în ţara noastră, în Europa şi în lume, inclusiv în ceea ce priveşte relaţiile cu fosta Uniune Sovietică, sînt binecunoscute şi nu fac obiectul acestui articol. Ne-am propus doar să amintim o dată istorică relevantă pentru Istoria noastră naţională, ea punîndu-şi o amprentă puternică asupra tuturor aspectelor vieţii naţiunii noastre, de la politică, economie, ştiinţă şi cultură pînă la stabilirea graniţelor teritoriului naţional. Este regretabil că asemenea date istorice importante şi semnificaţiile lor sînt trecute cu vederea sau nesocotite de o mare parte a oamenilor politici, a analiştilor şi a presei din ţara noastră. Ele apar în lumina rezultatelor celui de al II-lea război mondial, cînd România a sfîrşit prin a fi declarată ţară învinsă, cu un nou regim politic, cu baze şi trupe străine cantonate pe teritoriul său, iar la scurt timp, a fost inclusă într-un bloc militar (Tratatul de la Varşovia), creat, în 1955, în contrapondere cu înfiinţarea, în 1949, a NATO (Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord). În etapa actuală, care a început după evenimentele din decembrie 1989, România se găseşte în situaţia de a avea, pe plan politic, o guvernare neagreată de majoritatea românilor şi de a face parte dintr-o alianţă militară care nu-i sporeşte securitatea, dar care a implicat-o în cîteva conflicte militare externe păguboase. Guvernul Român a acceptat, sau i s-a impus, instalarea de baze militare americane pe teritoriul ţării, inclusiv a unui ,,scut antirachetă”, privit cu multă suspiciune şi criticat, în mod repetat, de autorităţile de la Moscova, care, din acest motiv, au inclus teritoriul românesc pe harta potenţialelor lovituri ofensive ale Rusiei.

Măsurile preconizate, în etapa actuală, de Guvernul PDL-ist şi de preşedintele Băsescu, cu privire la reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, pretenţiile tot mai agresive ale partenerilor de guvernare din UDMR şi ale Budapestei, pentru acordarea unei autonomii maxime zonelor locuite de etnici maghiari, situaţia economico-socială extrem de dificilă cu care se confruntă populaţia, emigrarea masivă a forţei de muncă, erodarea, deliberată, a unor domenii precum Sănătatea, Învăţămîntul şi asistenţa socială – reprezintă tot atîţia factori de destabilizare a ţării şi de diminuare a nivelului ei de securitate internă şi externă, pe care bazele militare străine, apartenenţa iluzorie la axa ,,Washington-Bucureşti-Londra” nu le pot nici aplana, nici soluţiona. Proiectul de construire a unei ambasade-mamut a SUA la Bucureşti şi imixtiunea ambasadorilor americani în problemele majore ale României amintesc de perioada, nu prea îndepărtată, cînd atare practici erau specifice dominaţiei sovietice. Ori, nu acestea au fost idealurile şi cerinţele românilor, exprimate în primele zile ale evenimentelor din 1989, cînd s-a strigat: ,,Democraţie!”, ,,Jos dictatura!”, ,,Nu ne vindem ţara!”. Sloganurile acelea s-au dovedit a fi nişte utopii, aşa cum o atestă cruda realitate a României de astăzi.

Evocarea datei de 22 iunie o facem cu gîndul la cuvintele încărcate de înţelepciune ale marelui istoric, savant, om politic şi patriot, care a fost Nicolae Iorga, în sensul că cei ce nu înţeleg învăţămintele istoriei riscă să le repete. Din acest unghi de vedere, modul în care a fost destructurată Educaţia românească, prin comasarea de şcoli, reducerea şi necointeresarea cadrelor didactice, mai mult, susţinerea de către Guvern a predării istoriei României în limba ungară, sînt tot atîţia fatori, alături de alte măsuri şi proiecte antinaţionale şi antipopulare, care sapă la temelia fiinţei noastre naţionale.

Sfîrşit

NICOLAE CHILIE