Basarabia şi Bucovina – două lacrimi pe obrazul Europei

Dezvăluiri senzaţionale cu privire la crimele lui Stalin (1)

Într-un material publicat anterior de revista noastră, subliniam faptul că sovieticii, la puţin timp după atacarea Poloniei de către nazişti, în septembrie 1939, au invadat, şi ei, Polonia. Atunci, au scos din ţară 22.000 de ofiţeri ai Armatei poloneze, pe care i-au executat, prin împuşcare, în apropiere de Smolensk, în pădurea Katyn, fără nici o justificare. Reţinem faptul că nici atunci, nici mai tîrziu, sovieticii n-au vrut să recunoască acea crimă, ci s-au străduit să dea vina pe nazişti, chiar dacă probele dovedeau că ei au fost asasinii. Mai mult decît atît, ei au negat Pactul Molotov-Ribentropp şi existenţa anexelor secrete ale acestuia, care au stat la baza răpirii unor teritorii româneşti de către sovietici. N-au vrut să recunoască aceasta nici atunci cînd americanii, descoperind documentele în Arhivele hitleriste, le-au tradus şi dat publicităţii, sovieticii susţinînd că e vorba de nişte falsuri. A trebuit să ia sfîrşit Regimul stalinist, pentru ca, în cele din urmă, Gorbaciov, cu Perestroika lui, să admită autenticitatea documentelor, inclusiv în cadrul Dumei de Stat, de la Moscova. Evocînd aceste evenimente, am vrut să scot în evidenţă lipsa de caracter - ca trăsătură specifică a politicii externe sovietice.

În această privinţă, la 24 iunie 1991, Parlamentul României a condamnat Pactul Ribentropp-Molotov, respingînd categoric efectele pe care acesta le-a generat. În Declaraţia Parlamentului României se menţionează că actul prin care România, ameninţată cu războiul, a fost silită să cedeze în Est, în Vest şi în Sud, părţi importante din teritoriul naţional (în iunie 1940 - Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, în august 1940 - o treime din teritoriul Transilvaniei, iar în septembrie 1940 - Cadrilaterul, anexate samavolnic de Uniunea Sovietică, Ungaria horthystă şi, respectiv, Bulgaria fascistă) constituie o pregnantă manifestare a practicii imperialiste de anexare a unor teritorii străine, a politicii dictatului şi agresiunii făţişe, expresia cea mai gravă a încălcării moralei internaţionale şi a dreptului internaţional, cea mai condamnabilă conduită a unui stat, în relaţiile internaţionale.

Din toate aceste teritorii pierdute, România a recuperat numai Transilvania, în urma jertfelor aduse în luptele pentru înfrîngerea fascismului german şi a horthysmului ungar. La Conferinţa de Pace de la Paris, Uniunea Sovietică şi-a manifestat, din nou, caracterul imperialist, acaparator, insistînd să păstreze teritoriile româneşti anexate prin forţă, dovedindu-şi fidelitatea faţă de Testamentul lui Petru cel Mare. Totodată, sovieticii s-au opus ca România să fie recunoscută drept a patra forţă beligerantă, în luptele pentru victoria asupra fascismului. Aşa s-a manifestat, în exterior, politica Moscovei. Şi, din păcate, nu prea sînt motive să se creadă că aceasta s-a schimbat, avînd în vedere menţinerea de trupe şi depozite de armament ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova.

Am făcut această mică incursiune în Istorie, pentru a înţelege mai bine caracterul agresiv al politicii externe sovietice şi nocivitatea măsurilor dictatoriale promovate de ,,tătucul” de la Moscova. Setea de Putere, dusă pînă la paroxism, l-a făcut pe Stalin să-i distrugă fizic pe toţi cei ce i se opuneau, în ţară, sau păreau că se opun dorinţelor lui. Un fost admirator al său, ulterior dezamăgit de „ţarul roşu“ - iugoslavul Milovan Djilas - scria, în cartea sa „Conversaţie cu Stalin“, că timp de 30 de ani se va strădui să-l înţeleagă pe acest personaj, în care puteai regăsi o combinaţie malefică între lipsa de sensibilitate a lui Caligula, rafinamentul lui Borgia şi brutalitatea lui Ivan cel Groaznic. Crimele inimaginabile săvîrşite de Stalin, încurajate de sprijinitorii săi, sînt menţionate în lucrarea, în 2 volume, publicată de Editura Militară în anul 1991, intitulată „Mareşalul Jukov, între legendă şi adevăr“. Ea este rezultatul muncii unui grup de scriitori şi corespondenţi de război, coordonat de K. Simonov, renumit autor al mai multor lucrări referitoare la marea conflagraţie mondială.

(va urma)

Colonel mag. (r) Vintilă Barbu,

Doctor în Drept