Tricolorul nr 1245 vineri 20 iunie

din 17 Oct 2017


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


News Alert:

atitudini polemici

Nu-i mai denigraţi pe eroii Neamului Românesc!


De la început Å£in să afirm că revista „România Mare“ este un fenomen de cultură enciclopedică, datorită tematicii variate pe care o abordează în cuprinsul ei (literar-istorică, ÅŸtiinÅ£ifică, muzică, artă ÅŸi vigilenţă faţă de revizionismul maghiar). Sînt pasionat de evenimente istorice, ÅŸi am observat că acestea sînt tratate, în revistă, cu seriozitate de către autori bine documentaÅ£i, ei descriind multe momente istorice din perioada veche, medievală ÅŸi modern-contemporană ÅŸi venind în întîmpinarea lor cu argumente ÅŸtiinÅ£ifice.

M-a fascinat îndeosebi raÅ£ionamentul ÅŸtiinÅ£ific al istoricului Manole Neagoe, care a combătut părerile deformate ale unor pretinÅŸi istorici, precum Lucian Boia ÅŸi alÅ£ii ca dînsul, referitoare la personalităţile din Istoria noastră, cum ar fi Mircea cel Bătrîn, Vlad Å¢epeÅŸ ÅŸi Åžtefan cel Mare, autorul de opere istorice încercînd, prin orice mijloace, să minimalizeze rolul conducătorilor noÅŸtri ÅŸi să demonstreze că românii n-ar fi fost capabili de fapte măreÅ£e de-a lungul timpului. Pentru Lucian Boia, marii noÅŸtri pictori Nicolae Grigorescu, Luchian, Andreescu n-ar fi decît niÅŸte meÅŸteri oarecare, cînd, de fapt, ei au fost adevăraÅ£i maeÅŸtri în domeniul artei, lor aducîndu-li-se elogii de către nume sonore din acest domeniu. De asemenea, alÅ£i pretinÅŸi oameni de cultură au mers pînă la a-i batjocori ÅŸi pe marii noÅŸtri scriitori, Horia-Roman Patapievici afirmînd despre Poetul NaÅ£ional că ar fi „mortul din debara“, iar Andrei Cornea nu s-a sfiit, nici el, să-i aducă o serie de injurii poetului nostru de suflet Adrian Păunescu, în timp ce acesta era condus pe ultimul drum. Horia-Roman Patapievici a adus, de fapt, grave injurii Poporului Român, pentru care ar putea fi acuzat de „lez-naÅ£iune“. Unii au mers mult prea departe, pînă la a contesta dreptul istoric asupra Transilvaniei, cînd, de fapt, este bine ÅŸtiut faptul că valahii sînt de foarte mult timp pe teritoriul Daciei, deoarece sîntem urmaÅŸii daco-romanilor. Acum mai bine de 1.000 de ani, această populaÅ£ie s-a înfrăţit cu codrul ÅŸi izvoarele, pentru a-ÅŸi apăra neamul de furia barbarilor. Lucian Blaga afirma că pe meleagurile noastre există acelaÅŸi proces istoric, caracteristic convieÅ£uirii daco-romane. Lucru ce a fost demonstrat de unitatea limbii române, vorbită ÅŸi înÅ£eleasă de toÅ£i românii, din MaramureÅŸ pînă-n Dobrogea, din Muntenia pînă-n Transilvania, Banat, CriÅŸana, Moldova ÅŸi Basarabia. Toate încercările de maghiarizare forÅ£ată a românilor din Transilvania, în decursul Istoriei lor zbuciumate, prin schimbarea numelor, au dat greÅŸ, limba română fiind singura pe care o vorbeau toÅ£i locuitorii de pe cuprinsul Transilvaniei, după cum afirma revoluÅ£ionarul paÅŸoptist sas Stephan Ludwig Roth, asasinat de unguri din cauza afirmaÅ£iilor sale: „Singura limbă vorbită ÅŸi înÅ£eleasă de toÅ£i locuitorii Transilvaniei este limba română“.

AÅŸa că toÅ£i acei pseudo-istorici, pseudo-oameni de cultură care încearcă să ne denigreze Istoria, personalităţile marcante ale Ţării, nu sînt altceva decît exponenÅ£ii unor forÅ£e oculte, care vor să sape la temelia statului nostru naÅ£ional, cu gîndul nefast de a destrăma România.

Un alt subiect pe care aÅŸ dori să-l abordez este cel despre domnia lui Åžefan cel Mare, avînd în vedere că pe data de 2 iulie 2014 se împlinesc 510 ani de la trecerea lui în eternitate. În acest sens, consemnez cîteva dintre aprecierile unor mari istorici străini, găsite într-un manual de Istorie, pe care le consider hrană spirituală pentru cei care simt româneÅŸte. Se ÅŸtie că după biruinÅ£a de la Podul Înalt (Vaslui), Åžtefan cel Mare le-a dat de veste tuturor suveranilor din Europa că i-a înfrînt straÅŸnic pe duÅŸmanii CreÅŸtinătăţii (anul 1475), adică pe otomani. Domnitorul a făcut apel la conducătorul religios al lumii apusene, Papa Sixt IV, spunîndu-i acestuia: „Nici nu vreau să spun de cît folos e această Å£ară a mea pentru CreÅŸtinătate, socotind că e de prisos, căci e lucru ÅŸtiut bine de toÅ£i. Că e zid de apărare al Ţării UngureÅŸti ÅŸi al Ţării LeÅŸeÅŸti“. Acestea au fost cuvintele scrise de Åžtefan către dogele VeneÅ£iei, după înfrîngerea de la Valea Albă, în 1478. Iar ceea ce credeau contemporanii despre Åžtefan cel Mare se regăseÅŸte ÅŸi în cuvintele marelui istoric polonez Jan Dlugosz, care consemna: „După umila mea părere, el este cel mai vrednic să i se încredinÅ£eze conducerea ÅŸi stăpînirea lumii, ÅŸi mai ales cinstea de comandant împotriva turcilor cu sfatul, înÅ£elegerea ÅŸi hotărîrea tuturor creÅŸtinilor, de vreme ce ceilalÅ£i regi ÅŸi principi îÅŸi petrec timpul numai în trîndăvii sau în războaie“. Cuvîntul Papei a avut răsunet numai în Italia, izbutind să obÅ£ină o colectă de 200.000 de galbeni, iar VeneÅ£ia s-a grăbit să încheie o înÅ£elegere cu Åžtefan cel Mare, pentru a apăra avuÅ£iile neamului de turci. Nu l-au sprijinit nici Matei Corvin, nici Cazimir al IV-lea al Poloniei, aÅŸa că domnitorul a rămas singur în faÅ£a primejdiei.

Pentru Poporul Român, Åžtefan cel Mare a fost nu numai un mare luptător, ci ÅŸi un mare apărător al dreptului nostru de a trăi liberi, un organizator de Å£ară, un stîlp al bisericii ortodoxe ÅŸi unul dintre marii eroi ai CreÅŸtinătăţii. Frumoasă ÅŸi interesantă este ÅŸi descrierea lui Grigore Ureche despre marele voievod: „Åžtefan era un om întreg la minte, nelenevos, meÅŸter la războaie. Unde era nevoie, însuÅŸi se vîra, ca apoi, văzîndu-l ai săi, să nu dea îndărăt. Åži pentru asta rar război de nu biruia. AÅŸijderea ÅŸi unde-l biruiau alÅ£ii, nu pierdea nădejdea. Că, ÅŸtiindu-se căzut, se ridica deasupra biruitorilor“. Astfel, după o domnie glorioasă de 47 de ani, ajuns la adînci bătrîneÅ£e, el ÅŸi-a dat obÅŸtescul sfîrÅŸit, fiind îngropat la Mînăstirea Putna, „cu multă jale ÅŸi plîngere a tuturor locuitorilor Ţării, că plîngeau toÅ£i ca după un părinte al lor“, după cum se poate citi în cronica lui Grigore Ureche. Iar pentru faptele sale vitejeÅŸti, în care „nimeni dintre domni, nici mai înainte, nici după aceea, nu l-a ajuns“, poporul l-a denumit, după moarte, Sfîntul Voievod Åžtefan cel Mare.

De asemenea, polonezul Matej Strykowski a mărturisit: „Din cauza nemaipomenitei lui bravuri, românii îl socotesc drept sfînt“.

Prof. Ion Bucă

P.S.: Am extras aceste aprecieri ale istoricilor străini, în care ÅŸi-au expus părerea despre Åžtefan cel Mare, cu gîndul că le vor citi ÅŸi dl. Lucian Boia, ÅŸi partizanii săi. Prin urmare, aceste aprecieri sînt valabile pentru noi, ÅŸi nu părerile d-lui Boia despre marele voievod.

Share |

Articol vizualizat de 2577 ori

Afisari

16 Iun 2014

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.