Atitudini * Polemici

Uniunea Scriitorilor s-a mutat în ceruri (4)

Motto: „Nu e de-ajuns ca o ţară să dea talente: ea

                 trebuie să ştie a le ţine vii“. Nicolae Iorga

Încercam să-i explic, fără argumente convingătoare, că schimbul care lucrează în timpul vizitei îşi propune să realizeze o producţie mai mare. Mai vîrstnicul meu confrate nu se dumirea, însă, nici în ruptul capului, întrebîndu-mă, vădit intrigat, ce legătură are decizia strungarilor bucureşteni cu vizita sindicaliştilor din URSS. Şi în redacţiile ziarelor şi revistelor lucrau destui scriitori: Paul Anghel, Victor Bîrlădeanu, Ilie Purcaru, Victor Vîntu (reporteri la ziarul ,,Scînteia”), Ioan Grigorescu (,,România liberă”), Petre Ghelmez, Teodor Mazilu, Nicolae Ţic (,,Scînteia tineretului”). Pe aceştia şi pe mulţi alţi scriitori îi întîlneam deseori pe şantierele Centralelor electrice, prin minele din Valea Jiului, pe traseul Canalului Dunăre – Marea Neagră, ori pe la diferite manifestări. Televiziunea - care, în cele 3-4 ore de program, nu avea loc pentru interminabila trăncăneală numită talk-show, de care, astăzi, avem parte din plin - nu-i prea atrăgea pe poeţi şi pe prozatori. Nici acum, scriitorii nu se prea înghesuie în studiourile posturilor TV. De altfel, în ultima vreme, Televiziunea nu mai este atît de agreată. O asemenea reacţie nu este determinată de concluzia la care au ajuns unii specialişti australieni - potrivit căreia, după vîrsta de 25 de ani, orice om care stă, zilnic, 1 oră cu ochii pe televizor îşi scurtează durata vieţii cu 22 de minute -, ci de lehamitea telespectatorilor, sătui să mai privească la spectacolul prostituţiei, propagat, fără limite, pe micul ecran, prin intermediul unor „vedete“ echipate cu (sau fără) sutiene şi cu jumătăţi de bikini. Ar mai fi şi un alt motiv: modul, inuman şi cinic, în care înţeleg unele posturi de televiziune să exploateze drame familiale dintre cele mai dureroase, cu scopul de a face rating şi, implicit, bani. În ce mă priveşte, rămîn adeptul bibliotecii, în detrimentul televizorului. În faţa cărţilor - singura comoară pe care am strîns-o, în decursul a 5-6 decenii - mă simt mai liniştit decît oriunde. Unica problemă care mă frămîntă, mai de fiecare dată, este alegerea scriitorului pe care urmează să-l cobor din raft şi în compania căruia să retrăiesc vechi satisfacţii sau să cunosc altele noi. Şi astăzi, ca de atîtea ori, mă ispiteşte Nicolae Iorga, istoricul de mare autoritate şi actualitate, scriitorul extrem de prodigios şi savantul de notorietate planetară, pe care, ca şcolar, îl ascultam, în fiecare săptămînă, vorbind, la Radio, despre ţară, despre trecutul şi prezentul ei, despre oameni şi faptele lor, despre datini, despre însuşirile şi metehnele noastre, ale românilor, dar mai ales despre iubirea de ţară. El, marele cărturar al neamului, m-a făcut să înţeleg semnificaţia profundă a Zilei de 24 ianuarie, atunci cînd spunea, cu vocea aceea a lui, aproape duhovnicească: „În Unirea celor două ţări româneşti într-un singur Stat, poeţii, istoricii, tinerii boieri, în contact cu nobila Europă romantică şi naţionalistă, profesorii de toate gradele, şcolarii, toţi oamenii n-au văzut decît România, singura, unica, sacra Românie“. Apoi, mă uit la multele volume pe care se află înscris numele lui Mihail Sadoveanu şi, de fiecare dată, am senzaţia că, dintre coperţi, răzbate glasul moldav, atît de fermecător, al marelui prozator, recitind, cu har inegalabil, versurile eminesciene din „Sara pe deal“.

Pe Octavian Goga ezit să-l scot din rîndul celorlalţi creatori şi să-l aduc alături de mine, în fotoliu, fiindcă multe dintre poeziile sale mi s-au întipărit, demult, în minte, şi pentru toată viaţa: ,,La voi aleargă totdeauna/ Truditul suflet să se-nchine;/ Voi singuri străjuiţi altarul/ Nădejdii noastre de mai bine”. („Plugarii“). Reamintindu-mi asemenea versuri, izvorîte dintr-o conştiinţă profund umană şi naţională, stau şi mă întreb: oare către cine ar mai fi alergat astăzi sufletul trudit al poetului pătimirii noastre, cînd ţăranii români, striviţi de tăvălugul cooperativizării comuniste şi ruinaţi de tranziţia capitalistă, nu mai sînt în stare să-şi străjuiască nici amărîtele lor case? Ce moştenire uriaşă ne-au lăsat fascinanţii scriitori ai Secolelor XIX şi XX!

(va urma)

Nicolae Dăscălescu